Are tupeu să acuze românii care luptă pentru mediu curat
MIZERABIL… Fostul premier PDL, Mihai Răzvan Ungureanu, cel care în perioada mandatului său s-a întâlnit cu oficialii de la Chevron în mai multe rânduri și a semnat contractul prin care americanii pot exploata gazele de șist, în ciuda protestelor a zeci de mii de români, se dovedește în continuare un umil servitor al intereselor americane, acuzând în stânga și în dreapta pe oricine se împotrivește metodei fracturării hidraulice. Recent, acesta a avut o declarație-șoc, demonstrând că este orb la protestele poporului român, a miilor de oameni care au manifestat în Pungești sau alte sate din județul Vaslui. “Cine se împotrivește exploatãrii gazelor de șist face, voit sau nevoit, jocul Federației Ruse“, a spus Ungureanu. La Pungești, declarația lui MRU a stârnit indignare. “Ca urmare a acuzațiilor dlui Răzvan Ungureanu, cum că aceia care se opun metodelor de fracturare hidraulică pentru exploatarea gazelor de șist și care doresc respectarea Constituției României ar fi plătiți de ruși sau ar susține intereselor altor țări, se naște întrebarea: cu cât vă plătesc americanii, domnule Ungureanu?”, spune Ticu Pâslaru, unul dintre liderii Mișcării de Rezistență de la Pungești. Un raport din 5 aprilie 2011 al Energy Information Administration (EIA) arăta că România, Ungaria și Bulgaria au împreunã rezerve recuperabile de gaze de șist de 19 trilioane de picioare cubice (aproximativ 550 miliarde de metri cubi). Probabil, cu gândul la milioanele de dolari americani care ar urma să se “reverse” peste România, Ungureanu crede că românii vor fi atât de proști să-l voteze drept viitorul președinte al României…
Cât timp a fost prim-ministru, Mihai Rãzvan Ungureanu a avut grijă să vândă România la bucată către compania Chevron. Rând pe rând, au “căzut” bucăți importante din Moldova și Dobrogea, pe care fostul premier PDL a avut grijă să le dea americanilor, pentru a distruge mediul înconjurător, cu temuta exploatare prin forare hidraulică, aducătoare de cutremure și poluare a surselor de apă. Culmea, toate aceste documente s-au fãcut pe ultima sută de metri de mandat al lui Ungureanu, iar anexele care conține principalele prevederi ale acordurilor încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și Chevron au fost clasificate. Acordurile petroliere au fost aprobate de Executivul PDL, prin hotărâre, după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron la sediul Guvernului. Surse oficiale au declarat atunci că oficialii Chevron au dorit să se asigure că pot începe chiar din 2012 forajul de gaze neconvenționale în România, în contextul în care Bulgaria anulase deja o licență a companiei americane. În același timp, PSD era în Opoziție și făcea un altfel de joc, anti-Ungureanu. Un grup format din 10 deputați si senatori PSD, printre care si deputatul PSD de Bârlad, Adrian Solomon, venea cu o “propunere legislativă privind interzicerea explorărilor și exploatărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea ) hidraulică și anularea licențelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică”. La Bârlad, același deputat și conducerea PSD de la Vaslui aduna 5.000 de oameni, tunând si fulgerând împotriva gazelor de sist.
MRU este în campanie electorală pentru prezidențiale?
Când nimeni nu mai știa nimic de fostul premier, în ce ape se mai “scaldă”, acesta a găsit de cuviință să jignească miile de țărani care protestează împotriva exploatării gazelor de șist. Președintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, în urmă cu două zile, că este nevoie ca Rusia să fie izolată, dar și că cine se împotrivește exploatării gazelor de șist în România face jocul Moscovei. “Statele Unite au devenit exportatoare de gaz în momentul în care au utilizat toate resursele disponibile în subsolul țării. Asta înseamnã gazele de șist. Răspunsul la posibilul șantaj energetic înseamnă gazele de șist. Cine se împotrivește exploatării gazelor de șist face, voit sau nevoit, jocul Federației Ruse, inclusiv pe teritoriul României”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu. La Pungești, declarațiile au stârnit mare scandal și îngrijorare. “Dl. Mihai Rãzvan Ungureanu atacă adversarii politici, în speță partidele care susțin interzicerea fracturării hidraulice, făcând astfel jocul marilor corporații, care vor exploatarea gazelor de șist. Aceste acuzații sunt un derapaj grav al dlui Ungureanu și sunt dovada lipsei de respect față de țăranii români din Pungești, Băcești, Puiești, Moșna, Războieni, Rădeni, Curtici și multe alte localități care continuă lupta pentru respectarea articolului 35 din Constituția României, alin. 1, unde se spune că “Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic”. (…)
Articolul complet poate fi citrit în cotidianul Vremea Nouă.
Ion de la raion says
Pe MRU din păcate nu l-au plătiot nici măcar bolşevicii ruşii având şi ei mari probleme astaăzi.
Mai rău stăm cu declaraţiile liderilor de la Barlad care au manipulat si preoţii pentru o campanie electorală murdară ştiind că acordul GAZELOR DE SIST a fost semnat pe vremea lui Adrian Năstase acum în puşcărie!
Ce mai puteţi crede fraţilor dacă nu-l putem linşa pe Bombonel deoarece este apărat de structurile vechii Securităţi şi aflat şi-n puşcărie! Vă dau cuvăntul şi aştept un răspuns logic. Hristos a înviat!