Eu sunt Dingă de pe Vale/Din deal, de la telefoane/Zeci de cai am potcovit/Mii de potcoave-am călit/Am bătut multe caiele/Am băut vin din cofere/Iapă, mânz sau armăsar/Nu am iertat nici un cal/Cu raşpil-am curăţat/Cu cuţitul am rotunjit/Unghiile pe potcoavă /Şi potcoavele pe gloabă/Iar dacă a şchiopătat/Mitroiu mi l-a salvat/Pe săteni nu i-am iertat/Suta de lei eu le-am luat/Că-i grea munca de fierar/Primeşti copite în dar/Calu-i drac şi dracu-i cal
Şchiopătând maestrul Dingă traversă puntea ce lega Fundătura de Poştă şi Primărie. Cu pas zgârcit urca dealul. Cărările erau înguste şi lungi iar dealul mai abrupt ca niciodată.
– Greu mai urci dealul Aurele! se auzi din fundul grădinii un glas răguşit
– Ce sa-ţi fac nea Vasile dacă te-ai cocoţat sus, pe Deal!
– Ai venit sa-l încalţi sau să-i iei măsuri?
– Nu mai scapă, îi pun pantofi de oraş. Vine iarna nu-l pot lăsa să-i degere unghiile!
Dingă îşi înşiră cu grijă ustensilele pe un butoi de tablă ruginit aşezat cu gura-n jos să nu-l umple ploaia. Un ciocan, un cherpedin, o raşpilă şi o jumătate de cuţit fără mâner erau cam tot ce avea la dispoziţie. În fundul genţii patru potcoave legate cu sârmă, frumos lucrate la văpaie de cox, aşteptau cumiţi să fie rânduite pe copitele surului.
– Caiele ai? Aşa ne-am înţeles…. Răspunsul întârzia să apară. Ai spus ca-i luat din târg … Ai sau n-ai?
– Am măi Aurele , numai dă-mi răgaz să caut foarfeca …
Calul era legat de coşar. Neliniştit, necheza din când în când, strecurându-şi botul buretos printre scânduri încercând să mai tragă un ştiulete. Dingă se apropie de cal, îl mângaie pe coamă şoptindu-i prieteneşte:
– Puiule, am să te fac baiat frumos, să mergi marţi la iarmaroc!
Îi apucă copita din faţă proptind-o tacticos pe piciorul drept uşor îndoit. Cu raşpila se apucă de curăţit până ce un alb lăptos apăru de sub mizeria uscată. Potrivi potcoava pe copită. Mai avea de luat până să se aşeze perfect pe partea cornoasă. În loc de ţigară două caiele îi atârnau în colţul gurii. Prinse cu simţ de răspundere copita, ţintui cuiul cu cap pătrat într-una din găurile potcoavei altoindu-l cu ciocanul până ce străpunse unghia groasă. Apoi una după alta un colier de caiele înconjurară copita. Reteză cu măiestrie capetele cuielor îndoindu-le să nu iasă. Cercetă cu atenţie unghia aşezând, cu grijă, piciorul jos pentru a se odihni. Nici nu apucă patrupedul să se dezmeticească căci se şi trezi încălţat.
– Nea Vasile dinainte mai merge cum mai merge, dinapoi o s-avem de furcă!
– Dacă face pe nebunul îi pun în bot ….
Leave a Reply