Un proces neobișnuit de lung – 150 de ani, 9 luni și 15 zile!

Analizând extrasele pe care d-l George-Felix Tașcă le-a lăsat moștenire Căminului Cultural din Bălăbănești, documente extrem de interesante și importante pentru patrimoniul cultural și istoric al  comunei noastre, doresc să aduc la cunoștință publicului un fapt unic – existența unui proces între răzeșii de Bălăbănești și reprezentanții marii boierimi ai Moldovei ce dețineau intinse și numeroase suprafețe de pământ în satele și ținuturile provinciei, litigiu ce a durat 150 de ani, 9 luni și 15 zile!

Urmărind firul evenimentelor putem constanta o luptă aprigă între cele două clase sociale, pe de o parte boierimea dornică de aservirea satelor și cătunelor răzeșești din jurul Bârladului și, de cealaltă parte, răzeșii – adevărații lucrători de pământ – oameni dârji ce luptau pentru statutul lor social, acela de a rămâne țărani liberi și stăpâni pe pământul moștenit din moși-strămoși.

Parcurgând rândurile lui George-Felix Tașcă gândurile mă duc la „țăranii” polonezi ai lui Reymont reprezentați de familia întâiului gospodar al satului Lipce, Maciej Boryna, care asemeni răzeșilor din Bălăbănești (reprezentați de Vasile și Grigore Balaban și de urmașii lor), duc o luptă seculară împotriva boierimii, conflict al cărui element esențial este pământul. Erau vremuri în care pământul stabilea regulile și ordinea socială, ordine respectată cu sfințenie atât de cei săraci cu duhul cât și de boierime.

Mai jos puteți citi câteva pasaje din lucrarea „Un proces civil în Moldova” a d-lui George-Felix Tașcă, extrase ce prezintă câteva date statistice cu privire la acest litigiu.

„Departe de a fi o exprimare exagerată, menită să trezească curiozitatea, un asemenea proces a existat în realitate, în limitele arătate mai sus, chiar dacă pentru identificarea lui nu există un dosar unic, a cărui primă filă să reprezinte plângerea părții reclamante, iar ultima filă să constituie hotărârea definitivă. (…)

Trebuie să menționăm aici că, în vechiul drept românesc, orice litigiu privind proprietatea funciară, în special, putea fi reluat, indiferent de soluția dată, cu ocazia schimbării domnului care judecase anterior pricina. De asemenea, se obișnuia ca, pentru orice proprietate funciară dobândită, prin vânzare, schimb, etc. să se ceară un act de întărire de la domnie ; întăriri similare se puteau cere și se obțineau și de la noul domnitor, așa încât marea majoritate a actelor de cancelarie care ne-au rămas, de la voievozii moldoveni privesc asemenea întăriri sau reprezintă cărți de judecată date în materie de proprietate funciară. Cu alte cuvinte, principiul, atât de modern astăzi, al autorității lucrului judecat nu era cunoscut în vechiul drept românesc, iar în speța de care ne ocupăm, între domnia lui Constantin Duca, când a început acest proces și cea a lui Mihai Sturza, când procesul a luat sfârșit, s-au perindat pe tronul Moldovei nu mai puțin de 24 de domnitori diferiți, fără a socoti, bineînțeles, domniile duble sau triple ale aceleași persoane. Reluarea unui astfel de proces fiind astfel posibilă, nu este surprinzător faptul că litigiul a durat 150 de ani, 9 luni și 15 zile, pe parcursul a cinci generații de împricinați și că în proces găsim intervenția a opt sau nouă domni diferiți.

Statutul social al celor două părți în conflict, în acest proces era diferit: Simina Gheuca, reclamanta și urmașii săi din familia Miclescu făceau parte din marea boierime a Moldovei, cu reședința în orașe ca Iași sau Bârlad și cu numeroase proprietăți funciare în diverse sate și ținuturi din Moldova. Pe de altă parte pârâții, frații Vasile și Grigore Balaban, precum și urmașii acestora, erau cu toții răzeși, proprietari în indiviziune, șezători în satul Românești, devenit mai târziu satul Bălăbănești. (…)

Pentru a înțelege aspectul și desfășurarea acestui proces civil vom adăuga că răzeșii beneficiau de dreptul de protimisis, adică de privilegiul de a se opune ori de câte ori o persoană străină de sat încerca să intre în colectivitatea respectivă prin achiziționarea (cumpărare) de pământ. Grație dreptului de protimisis, colectivitățile de răzeși erau colectivitați închise, în care cu greu se putea pătrunde, de obicei numai prin căsătorie.(Notă. Valentin Al. Georgescu, Preemțiunea în istoria dreptului românesc, București, 1965 ; idem, Protimisisul în manualele de legi din 1756, 1766, și 1777 ale lui M. Fotino, SMIM, V(1962).(…)

Concluzia pe care o putem trage din acest lung proces, pentru 209 stânjeni de pământ, este mobilizatoare. Locuitorii acestui pământ, din vremuri străvechi l-au muncit și apărat cu strașnicie, indiferent de furtunile mai mari sau mai mici care s-au abătut asupra lor și care, departe de ai înfrânge, i-au oțelit și i-au legat încă mai temeinic de glie.

Procesul de 150 de ani de la Bălăbănești este un simbol al continuității, dârzeniei și perseverenței românești.”

Autor : Florin Munteanu