Prin mâinile doamnei profesoare de matematică Maria Gâță au trecut foarte multe generații de elevi ai școlii Gheorghe și Maria Tașca din Bălăbănești, elevi care au întâlnit în procesul lor de instruire un om calificat, serios, care s-a dedicat profesional și sufletește actului pedagogic de predare și învățare, proces complex atribuit tuturor copiilor din sat și nu numai, dornici sau mai puțin dornici, să descifreze tainele numerelor, ecuațiilor și funcțiilor din universul acestei științe exacte. Știind cu toții că matematica este un obiect de studiu destul de dificil, care necesită multe ore de muncă pentru a ajunge la rezultate satisfăcătoare, consider că un profesor de matematică bun și dedicat meseriei este o mină de aur pentru orice comunitate. Am dorit să realizez acest interviu datorită faptului că d-na profesoară Maria Gâță este nu numai o bălăbăneșteancă get-beget, dar și un fost cadru didactic care a trecut prin multe experiențe datorită frumoasei cariere pe care a făcut-o la catedra de matematică a școlii din sat. Realizez aceste interviuri pentru că ne luptăm permanent cu timpul și doresc să rămână în conștiința satului amintiri despre oamenii frumoși ai acestei comunități. Sper să reușesc mai ales că echipa Xpress Bălăbănești este extrem de subțire și toată muncă de ani de zile se face pe bază de voluntariat.
F.M. Am să încep acest interviu cu o întrebare mai personală, cine este omul Maria Gâță? Genealogic vorbind, de unde se trage?
M.G. Omul Maria(Maricica) Gâță, este fiica unei familii de agricultori din satul Bălăbănești, un sat de răzeși, din nordul județului Galați, ridicat la rangul de comună. Am venit pe lume, bătând la porțile vieții, într-o zi călduroasă de iunie, fiind al cincilea copil al unei familii harnice și cu frica lui Dumnezeu. Bunicii și părinții mei au fost fără apartenență politica și fără funcții.
Genealogic vorbind pot spune mai multe despre spița de unde se trage tata, Toader Gâță. Toate datele le-am cules din “Letopiseț de familie”, autor fiind consăteanul nostru Mihai Baicu. Acesta s-a documentat bine, ajungând la a cincea spiță, la Niculache Baicu, slujitor la curtea lui Grigore Ghica Voievod, cel ucis de turci pentru că se opusese ciuntirii Moldovei prin smulgerea Bucovinei de la sânul ei în folosul Austriei. A existat un înscris prin care Ghica Voda îl trecea pe Neculache Baicu în rândul ruptașilor, îl trecea dintr-o slujba în alta, deci nu era un ostaș de rând deoarece intrarea unui om în oaste necesita un act special semnat de domnitor.
Pe de altă parte, străbunica lui era numita “Izbășoaia”, din cuvintele turcești “izbașă” – “iusbachi”, grade ofițerești în armata turcă. Deci strămoșul Neculachi a avut un grad asemănător în oastea voievodului Ghica, cunoscuții lui i-au spus “Izbașa” iar străbunicii “Izbașoaie”. Tatăl lui Mihai Baicu a auzit de la bunicul său , Ion, și de la tatăl lui – bunicul Enciu, că străbunicul Neculachi fusese aghiotant la curtea lui Vodă Ghica. Deci, se poate crede că el a făcut parte din garda palatului sau garda personală a voievodului. După asasinarea domnitorului, străbunicul Neculachi a însoțit pe Doamna țării și pe familia ei în pribegie, în Țara Rusească. Nu după mult timp s-a întors în satul nostru cu geanta plină de galbeni, s-a însurat cu fata unuia Balaban, din Bejenari și s-a gospodărit aici. Dar vechimea și obârșia numelui e adânc zăvorâtă în îndepărtata vreme. Apoi Ion Baicu, fiul lui, căsătorit cu Ilinca Enciu Baicu, iar după moartea ei cu Zamfira din care au rezultat copiii Mihai Baicu, Toader si Măriuca(bunica mea paterna). Bunica Măriuca (a avut șapte copii), căsătorită cu Gâță Mihai, din care și tatăl meu , Toader care, la rândul lui, căsătorit cu Elena Popovici. Tata spunea că mama era cea mai frumoasă și mai bogată fată din sat la timpul acela, cu care a crescut șapte copii printre care și eu, Maria(alintată de familie Maricica).
F.M. Ați copilărit în sat, pe ulițele Rohnei (sper să nu mă înșel), bătând adesea drumul Fundăturii ce duce spre biserică Sf. Nicolae, biserică străjuită odată de morile de vânt ale Maximeștilor. Ce ne puteți spune despre Bălăbăneștiul de odinioară, satul din amintirile părinților și bunicilor d-voastră?
M.G. Numele satului vine de la numele Balaban, purtat de un mare număr de locuitori ai satului. Satul este nou. Mai înainte se chema Românești, situat mai la nord cu câțiva km, dar a fost nimicit și ars de tătari. Legenda spune că în timp ce satul ardea, din biserica în flăcări a ieșit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a zburat dusă de vânt spre codri, unde s-a așezat în scorbura unui stejar și a rămas acolo multă vreme. Pe locul acelui stejar s-a clădit m-rea Adam și în jurul ei s-a înființat satul Adam. Locuitorii satului distrus și ars au fugit de urgia tătarilor în codrii Frumoasei. Cu vremea s-a tăiat pădurea și oamenii și-au făcut case trainice. Bunicii și părinții spuneau cum erau construite casele: erau ridicate pe așa-zise “tălpoaie” de lemn pe care se monta scheletul casei. Satul ocupa versanții a două dealuri, valea dintre ele și platoul de pe dealul pe unde trece drumul Galațiului și unde erau două mori de vânt.
Numele satului Bălăbănești era cunoscut lui Mihail Sadoveanu. Într-una din povestirile incluse în volumul “Hanul Ancuței” eroul principal este căpitanul Isac de la Bălăbănești, Tutova. În țară nu mai este un alt sat cu acest nume. Locuitorii satului practicau meșteșuguri tradiționale românești cum sunt: țesătoria, croitoria, creșterea viermilor de mătase, cultivarea pământului, creșterea vitelor, viticultura. Locuitorii satului erau iubitori și de carte. Așa s-au ridicat mulți oameni de vază: Ionescu Raicu-Rion, eseist, numele lui figurează în enciclopedie. Gheorghe Tașcă Iorgu – ministru, Nicu Balaban – profesor, mulți ani director al colegiului “Carol I” din Craiova, azi colegiul “Nicolae Bălcescu” și mulți alți generali, profesori, învățători, preoți, avocați , ofițeri. Cu timpul, unii dintre consăteni, în special tinerii au început să plece din sat: îi atrăgea Galațiul cu activitatea lui economic-comercială și portuară, cât și meșteșugurile. Alții se angajau la Căile Ferate. În timpul când am activat ca profesor de matematică la școala “Gheorghe și Maria Tașcă”, din sat, procesul de educație și învățare a continuat cu profesori calificați așa încât mulți absolvenți ai școlii din sat au mers mai departe la școli pentru calificare.
F.M. Știm că ați activat, ani la rând, ca profesor la școala “Gheorghe și Maria Tașcă” din sat. Cum era privit procesul de educație de către elevi, părinți și cadre didactice când ați debutat la catedra de matematică din Balăbănești? Dintre foștii colegi și elevi, care au fost cei care v-au întipărit în memorie amintiri și realizări deosebite?
M.G. Dintre foștii colegi îmi amintesc de profesorul Pământ Neculai care, deși nu avea origini în acest sat, s-a străduit mult să întocmească monografia satului împreună cu Florin Munteanu și ajutat de fiica lui, Guță Delia. În paralel a adunat obiecte vechi de la localnici pentru un muzeu al satului. Din păcate muzeul nu a putut fi realizat și din cauza autorităților care nu l-au sprijinit îndeajuns. Dintre elevii mei mulți au ajuns în funcții de conducere, profesori, învățători, doctori. Sunt mândră că la catedra de matematică, unde am activat 36 ani, a venit o fosta elevă foarte bună, care este și directoarea școlii: Podașcă(Metehau) Cristina.
F.M. Școala din satul de reședință a avut și tind să cred că mai are bibliotecă școlară. În anul 1978, muzeograful Victoria Semendeaev afirma în revista Cercetări istorice a Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași (1978-1979), faptul că în anul 1969 exista o monografie a comunei Bălăbănești la primărie. Dacă ținem cont că școala, alături de biserică, era și este o instituție importantă a localității presupunem că autorul, necunoscut încă, al acestei lucrări ar fi lăsat un exemplar și la biblioteca școlară sau la Căminul Cultural. Știți ceva despre această carte dispărută a Balăbăneștiului?
M.G. Nu pot spune nimic despre existența acelei monografii din 1969, an în care eram studentă.
F.M. Ținând cont de bogata experiență didactică pe care o aveți, dacă ar fi să împărtășiți câteva idei utile părinților și mai tinerelor cadre didactice, care ar fi acelea? … dar noilor generații de elevi?
M.G. Cu privire la instrucție și educație, un rol important îl are familia în care se formează copilul, în cei “șapte ani de acasă”, apoi, cu ajutorul școlii se continuă și consolidează educația. Părinți, trimiteți elevii la școală să învețe carte! Omul care nu știe carte se aseamănă cu viețuitoarele cele necuvântătoare care nu știu ce fac de vreme ce nu au minte. Elevi, ascultați de părinții și învățătorii voștri ca să fiți înțelepți toată viața! Profesori, dați-le pildă prin fapte bune și cinstite ca să ii aducem pe elevi să imite binele, sau, cum se spune “să îi zidim”.
Iată câteva proverbe din străbuni, care pot fi de folos părinților și elevilor : Mustra pe fiul tău și el îți va fi odihnă și îți va face plăcere sufletului tău. / Pedepsește pe feciorul tău cât mai este nădejde (de îndreptare) dar nu ajunge până acolo ca să îl omori. / Cel ce iubește învățătura, iubește știința. / Zis-a dascălul ucenicului: “Fiule, sapă rădăcina înțelepciunii și culege vârful smereniei și le pui în oala inimii și mestecă cu lingura înțelegerii și acoperă cu talgerul răbdării și așa, cinstit, te vei hrăni.”
F.M. Fiind una dintre persoanele care și-au dus aproape întreaga existență la Bălăbănești, există în coșul cu amintiri evenimente mai deosebite din viața și istoria recentă(ultima jumătate de secol) a satului sau a școlii pe care ați dori să le menționați sau relatați?
M.G. Una dintre cele mai ample sărbători organizate în ultima jumătate de secol, în aceasta comună, a fost cea prilejuită de împlinirea a 550 ani de la prima sa atestare documentară. Elogierea vechimii așezării și a tot ceea ce a reprezentat de-a lungul vremii ca “valoare de Bălăbănești” a fost o sursă dominantă de emoții și un prilej de întâlnire cu fiii satului. A fost dezvelită o placă comemorativă dedicată personalității lui Gheorghe Tașcă, profesor universitar și om politic, fost ministru al României la Berlin, mort în închisoarea de la Sighet. S-a înființat societatea culturală “Gheorghe și Maria Tașcă”, dar s-a dizolvat prea repede.
F.M. Bălăbăneștiul este un sat răzeșesc care a dat țării foarte mulți intelectuali. Din păcate în ultimele decenii constatăm o lipsă de implicare pe plan local în realizarea de activități cultural-educative și nu numai. Practic, la nivel de comunitate, cu excepția școlii – temporar închisă și ea, nu mai există interes pentru educație, cultură, sport etc. Ce mai putem face pentru a ieși din acest impas? Și, cine ar trebui să vină cu soluții și programe?
M.G. Bibliotecile să fie funcționale. Să se înființeze programul de “Școala după școală” unde se pot folosi și cadrele didactice pensionare pentru ajutorarea elevilor.
F.M. În încheiere am păstrat două întrebări care ar solicita răspunsuri mai condensate. Ce reprezintă Bălăbăneștiul pentru dvs. și cum l-ați descrie în câteva cuvinte?
M.G. Se spune că oamenii sunt legați de locurile în care aleg să trăiască, prin fire care, de multe ori, le rămân lor însuși ascunse. Satul Bălăbănești este locul unde am văzut lumina, unde m-am luminat cu știința adunată în școala primară ( Școala nr.1) si gimnazială – acum “Gheorghe și Maria Tașcă”, lumina pe care am transmis-o mai departe elevilor din școala din sat după ce am fost numită titulară pe catedra de matematică. Împreuna cu colectivul de cadre didactice cu un înalt profesionalism, am contribuit și eu la educarea și instruirea tinerei generații.
În concluzie, satul Bălăbănești a fost și este viața mea, cu bune și rele, cu suișuri și coborâșuri. Despre Bălăbănești pot spune că este locul din care am pornit, în același timp, locul la care am revenit, trăindu-mi aici copilăria și adolescența, apoi maturitatea. Aici am cele mai multe afinități.
Vă mulțumesc personal și în numele firavei echipe Xpress Bălăbănești pentru bunăvoință și pentru timpul acordat în realizarea acestui interviu. Vă dorim multă sănătate și o vară plină de flori și bucurii.
Cu respect și considerație,
Florin Munteanu
Leave a Reply