Lenin a murit acum 80 de ani.
Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de “o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea “revoluţionară”. Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zürich, era – cum au scris, între primii revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum cîţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în “Literatura şi arta” – homosexual şi în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe “frumuşelul” Grişka Zinoviev.
Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: “E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia, tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!
Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i studieze creierul. (Institutul Creierului lui V.I.Lenin, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui în urma bolii era “cît o nucă”. Şi nu prea era ce studia.
Dar V.I.Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vîrstei de 40 de ani. Se ştie că V.I.Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un cîine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator “spunea “nu” unde trebuia să spună “da” şi invers. Krupskaia e cea care îl învaţă de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar cîteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: “celulă” (de închisoare), “congres”, “ţăran”, “muncitor”, “popor” şi “revoluţie”.
“Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniştii.
Atîta timp cît faptele unui degenerat vor fi “vii” şi luate drept modele, cît schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept “merite în faţa istoriei”, pentru că “orice crimă în numele revoluţiei estre morală”, (citată din V.I.Lenin), atîta timp cît dintr-un om avid de sînge se va face un sfînt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, – această orbire evidentă nu poate fi decît o pedeapsă a lui Dumnezeu.
Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspundere şi pentru crimele lui. Care sînt enorme.
Revoluţiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi cîteva:
Dacă doreşti să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău! În numele viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, “să nu ne oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decît cîteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.
“Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocînd interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!
Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: “Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”. Cît şi într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, unde a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: “Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”. În: (B.Войтинский, Годы побед и поражений, v. II, Berlin, 1924, p. 227).
Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sînt metode teroriste. V.I.Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Ladin, Lenin Karlos “Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.
Venirea lui V.I.Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau a venit în atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei ţări, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.
Cît unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi şi vom crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.
Autor: Nicolae Dabija
Sursa : Jurnalul de Chișinău 27 ianuarie 2004
Leave a Reply