G.G. Taşcă s-a născut în ziua de 30 ianuarie 1875 în casa părinţilor săi din comuna Bălăbăneşti, judeţul Tutova, la 15 km sud de oraşul Bârlad, pe drumul judeţean ce leagă acest oraş de marele port dunărean Galaţi. Actul său de naştere a fost însă întocmit în comuna Lungeşti din acelaşi judeţ, ceea ce infirmă caracterul autenticităţii actelor de stare civilă, conform codului civil din vremea aceea, care pretinde ca la naşterea unui copil acesta trebuia prezentat ofiţerului de stare civilă, împreună cu martor. Nu se cunoaşte motivul pentru care tatăl a declarat naşterea fiului său la primăria din Lungeşti. Se presupune că tatăl, de profesie perceptor, mereu pe drumuri în localităţile din preajmă în vederea încasării impozitelor nu a fost în momentul naşterii fiului său la Bălăbăneşti şi condica de naşteri din ziua respectivă a fost ocupată de alţii, aşa încât pentru a respecta data naşterii primului său fecior, de sex masculin, s-a: văzut obligat să recurgă la amabilitatea unui primar din vecinătate. De asemenea, deşi ‘profesorul obişnuia să folosească sigla G.G. Taşcă, în realitate numele său de botez era Iorgu, după numele naşului său Iorgu Dabija, unchiul său după mamă. De altfel părinţii, fraţii şi surorile foloseau denumirea de Iorgu şi nu cea de Gheorghe.
Ascendenţa paternă
Gheorghe I. Taşcă (1847 – 1935) răzeş, perceptor fiscal şi cotitor de yase autorizat, şcolit cu carte slavonească, iar sub Alexandru Ioan Cuza şi cu carte latinească, la Bârlad; i se spunea în sat Gheorghe al Popii, spre a-l distinge de alţi purtători cu nume similar. Era un om cu o prestanţă deosebită, fiind ales de mai multe ori consilier comunal şi chiar consilier judeţean; a fost un mare sprijini tor al şcolilor şi bisericilor din sat şi a dat o educaţie exemplară copiilor săi.
Ioan P. Taşcă, (1820 – 1884), preot la biserica .”Sf. Nicolae” din Bălăbăneşti, hirotonisit în 1850, căsătorit în 1846 cu Ilinca Maxim (1824-1865), fiica vornicului de poartă (primarul comunei Bălăbăneşti). Aceştia erau bunicii paterni ai prof. G.G. Taşcă.
Petre S. Taşcă (1780 – 1838), preot la biserica “Sfântul Nicolae” din Bălăbăneşti, menţionat în catagrafia rusească din anul 1809.
Stan I. Taşcă (1750 – 1810) mazil, căsătorit cu o membră a familiei Balaban era fiul lui Ioniţă (Niţă) Taşcă (1725 – 1795), venit din Corod, sat mare de răzeşi cu o puternică stirpe a acestei familii; un document din 19 mai 1531 , emis de Petru Rareş, menţionează neamul Tăşculeştilor la Corod, moşia Găgeşti.
Ascendenţa maternă
Marghioliţa V. Dabija (1849 – 1945) puţin şcolită, dar cu o prestigoasă ascendenţă, care a conferit atât mamei cât şi fiului o inde1ebi1ă distincţie, bunătate şi generozitate.
A crescut 12 copii, ( 4 fete, apoi 3 băieţi, iarăşi 3 fete, un băiat şi o fată), distanţa dintre prima şi ultima fată fiind de 28 de ani; profesorul G.G. Taşcă era al cincelea copil şi cel mai mare dintre fraţi.
Vasile G. Dabija (1818 – 1865), sulger şi prieten din copilărie cu Alexandru Ioan Cuza, fost salariat la Tribunalul Criminalicesc din Iaşi, căsătorit în 1848 cu Catinca D. Taşcă (1828 – 1884), bogat înzestrata fiică a căpitanului, privighetor de ocol.
Dumitrache G. Taşcă (1800 – 1857) “din cei de la neamuri”, fiind căsătorit cu Maria Balaban (1805 – 1890), fiica marelui căpitan Constantin Lupu Balaban (1780 – 1 845), de asemenea din “cei de la neamuri”, Căpitanul Dumitrache G. Taşcă era fiul mazilului Gheorghe S. Taşcă (1775 – 1840), cel mai mare dintre cei cinci feciori ai mazilului Stan I. Taşcă menţionat mai sus.
Studii genealogice ulterioare efectuate de mine şi de care unchiul meu, profesorul, nu a putut lua cunoştinţă , au stabilit pe bază de documente , în majoritatea lor la Arhivele din Iaşi, că marele căpitan Constantin Lupu Balaban era un om întreprinzător, procesiv şi bogat, care şi-a demonstrat descendenta din marii boieri ai Moldovei, obţinând în 1813 de la Vistieria Moldovei recunoaşterea calităţii de “cei de la neamuri”.
De la strămoşii săi, prof. G. Taşcă a moştenit indiscutabil dragostea de pământ, credinţa în Dumnezeu şi acea distincţie atât de naturală, care-l caracteriza şi 1-a făcut să se apropie de treptele tronului României, întocmai ca acei mari boieri din Sfatul Ţării Moldovei (un Radul Pisc, stolnic între anii 1438 – 1465), trei generaţii successive de Posadnici la Soroca – Coste, Feodor şi Stan – menţionaţi în anii 1552, 1454, 1436, Iliaş ceaşnicul în Sfat între anii 1407 – 1429, Giulă, sfetnicul lui Petru I. Muşat, menţionat în 1384 şi 1387.
Studiile
Cursul primar l-a urmat la şcoala din Bălăbăneşti cu învăţătorul Caşu, mort în anul 1930, iar cursul secundar la liceul “Gheorghe Roşea Codreanu” din Bârlad pe care l-a absolvit în anul 1895, împreună cu următorii colegi: Arteni Victor, avocat; Buşilă Neculai, doctor medicină; Davidoglu Anton, profesor universitar de matematici; Manoliu George, magistrat; Mintuţă Ion, avocat; Râpeanu Traian, inspector C.F.R. şi Valt Mihai , inginer. La liceu a avut ca profesori pe: Panaint Ghenciu la istorie, Ion Popescu şi Mironescu la latină; Vârgolici, la matematici; Neagoe Panu şi folcloristul Artur Gorovei, la română; Erbiceanu, la greacă; Simion Mândrescu la germană (devenit profesor la facultatea Litere din Bucureşti). Examenul de bacalaureat îl trece la Iaşi, iar diploma respectivă poartă data de 20 februarie 1896.
În acelaşi an se înscrie la factulatea de Drept din Bucureşti.
La Arhivele Statului din Vaslui se găsesc matricolele liceului Codreanu din Bârlad, unde găsim că G. G. Taşcă în clasele II – V, a avut medii anuale între 7,09 – 7,85, ceea ce este extrem de meritoriu pentru un elev provenit din mediul rural, la un liceu de prestigiu. A avut coleg de clasă pe Anton Davidoglu, devenit profesor universitar de “Teoria asigurărilor” numărându-se printre fondatori în 1913 a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. G.G. Taşcă şi-a luat licenţa în drept în anul l 898, cu o teză tratând despre “Evoluția proprietăţii rurale în România, cu o privire ge-neralii asupra evolutiei proprietăţilor rurale la Roma” (189 pagini). Subiectul acestei teze demonstrează preocuparea sa, rămasă constantă în tot restul vieţii sale pentru proprietatea rurală, clasa ţăranilor liberi (răzeşi) din care se trăgea şi de care era foarte mândru. Această pro-blemă a ţăranimii revine şi în teza sa de doctorat de la Paris, pentru care depune o muncă susţinută. Teza sa de doctorat în drept comparat, eleborată sub preşedenţia prof. ‘M.A. Weiss, o susţine în ziua de 28 mai 1907, cu subiectul “Considerations sur les lois relatives à la propriété rurale en Roumanie, Angleterre et Irlande“: din comisia de examinare mai făceau parte M.M. Massigli şi Hitier, iar lucrarea de 352 pagini a fost tipărită la editura V. Giard din Paris. În aceeaşi editură publică în 1910 lucrarea de 212 pagini intitulată “Les nouvelles reformes agraires en Roumanie”
La Facultatea de Drept din Paris, G.G. Taşcă a avut doi distinşi colegi români: Nicolae Titulescu, mai tânăr care a făcut atât licenţa , cât şi doctoratul în drept la Paris şi pe Istrate Micescu, unul din cei mai distinşi avocaţi din România. Ulterior, cei trei colegi români au devenit profesori ai Facultăţii de Drept din Bucureşti. Toţi aceşti trei jurişti au avut în cursul pledoariilor lor aceeaşi metodă de convingere a auditoriului şi anume prin procedeul “per a contraria”; începeau, întotdeauna, prin a prezenta teza adversarului în lumina cea mai favorabilă, după care urma atacarea, punct cu punct, a acestei păreri până la completa aniLiare a adversarului. În felul acesta, a avut un răsunător succes Nicolae Titulescu contra contelui Tisza, în procesul optanţilor unguri la Liga Naţiunilor. Iar secretarul lui, Istrate Micescu îl trăgea uneori de mânecă, crezând că pledează din nebăgare de seamă procesul adversarului. La fel, G.G. Taşcă, arunci când expunea studenţilor doctrina economică a fiziocraţilor, a socialiştilor, a corporatiştilor sau a marxiştilor lăsa impresia că este apologetul acestor teorii economice, pentru ca, în fmal, să strălucească în mod victorios teoria liberalismului economic, al cărui propovăduitor consecvent a fost toată viaţa.
Avocatura
La 10 decembrie 1898, G.G. Taşcă se înscrie ca avocat în baroul Ilfov. Face secretariat cu Prof. Nicolae Bazilescu (1860 – 1937), mare industriaş şi latifundiar la Bucureştii – Noi, care îşi avea biroul la hotelul “Grigore Capşa” din calea Victoriei. Nicolae Bazilescu a fost un constant sprijinitor al lui G.G. Taşcă iar acesta la rândul său a promovat pe fiul acestuia, Aristide Bazilescu la catedra de Economie Politică a Facultăţii de Drept din Bucureşti. Dintre procesele pe care le-a susţinut G.G.Taşcă în cursul activităţii sale ca avocat ne-au rămas concluziile scrise, tipărite în broşură, pe care le-a pus în procesul lui Bazil Hararn şi moştenitorii Bally la Tribunalul Tutova (16 pagini) în 1901 şi apoi alte concluziuni scrise (33 pagini) în 1903 la Curtea de Apel din Galaţi. .
Sora savantului dr. Ion Cantacuzino, Constanța Cantacuzino, care primise ca despăgubire de divorţ de la soţul ei, Raoul Romalo, moşia Pochidia din judeţul Tutova, apelase la prof. G.G. Taşcă să-i pledeze cauza în procesul de expropriere din 1923, pe care îl câştigă G.G.Taşcă, vinde moşia de la Miroasa şi cumpără de la Constanța Cantacuzino moşia de la Pochidia. “Gazeta Tribunalelor” din 20 noiembrie 1936, avocat Alexandru Velescu, fostul student al lui G.G.Taşcă, scrie un amplu articol în care, în afară de întreaga viaţă şi activitate a profesorului său, dezvăluie şi unele aspecte din activitatea de avocat a acestuia. Astfel, sunt menţionate splendida intervenţie a Profesorului Taşcă numit din oficiu ca procuror într-un proces privind cazul de forţă majoră în care erau implicaţi şi minori. Un proces pe care i l-a dat Profesorul său, Nicolae Bazilescu,cu care locuia la Bucureştii-Noi, după moartea soţiei acestuia, a fost cel al lui Teodorescu de la Baia Centrală, în anularea unor acte pe consideraţiuni de fraudă pauliană. Foarte tânărul avocat Taşcă a avut marea surpriză de a se trezi în faţa unui adversar deosebit de elegant în exprimarea la bară, pe marele Jean Mitilineu, fost de mai multe ori ministru.
Căsătoria
La 30 de ani, G.G.Taşcă era un bărbat frumos şi elegant, înalt, lat în umeri, cu un adevărat cap de expresie, împodobit cu un bogat negru păr ondulat; purta o mustaţă scurtă, făcând un impresionant triunghi cu sprâncenele sale, tot atât de bogate şi de negre.
S-a căsătorit la 8 decembrie 1905 cu Cordelia Demetriescu, fiica profesorului de latină şi istorie Anghel Demetriescu ( 1847 – 1903), fost director al Liceului “Sf. Gheorghe” din Calea Victoriei, despre care Nicolae Iorga în “Oameni care au fost” îi dedică o pagină de elogii, arătând că erudiţia sa i-ar fi îndreptăţit să ocupe o catedră universitară. Mama Cordeliei era Maria Popovici (1853 – 1915) de la care a primit o foarte bună educaţie (pian, limbile engleză, franceză şi germană, pe care le stăpânea la perfecţie). Aceasta a permis Cordeliei să aibă legături cu regina Elisabeta (Carmen Sylva) care a trimis-o în Anglia şi Germania, spre a studia organizarea învăţământului surorilor de caritate; la întoarcerea în ţară, Cordelia a fost numită de regina Elizabeta în funcţia de directoare a Institutului de surori de caritate din Bucureşti. Cordelia Taşcă, prin pregătirea sa, a fost un mare sprijin pentru soţul său, atât în timpul studiilor acestuia la Paris cât şi ca diplomat la Berlin.
Regina Elisabeta a cerut Cordeliei să-i prezinte, după căsătorie, pe soţul său şi deoarece protocolul curtii regale nu permitea reginei să participe la căsătoria religioasă de la Biserica Albă, cei doi miri au venit la palatul regal, în ţinută de nuntă. Regina Elisabeta i-a oferit Cordeliei un medalion, iar regele Carol I i-a oferit lui Iorgu Taşcă, 5.000 franci aur, pentru a-şi continua studiile la Paris, unde tinerii căsătoriţi au plecat în aceeaşi seară.
Această primă legătură a lui G.G. Taşcă cu tronul României, a continuat şi la generaţiile următoare, respectiv cu regina Maria, principesa Ileana şi chiar cu regale Mihai I. Trebuie subliniat că George a fost un timp profesorul Marelui Voievod de Alba Iulia şi apoi al regelui Mihai I, la propunerea profesorului Nicolae Iorga; acesta arată în lucrarea sa “O viaţă de om aşa cum a fost” că regele Carol II s-a opus ori de câte ori îi propunea numirea lui G.G.Taşcă pe un post de ministru.
Activitatea politică
Încă din anul 1901 ţăranii din judeţul Tutova i-au propus lui G. Taşcă să-i reprezinte în parlamentul ţării, ca deputat. Take Ionescu (1858 – 1922), liderul Partidului Conservator – Democrat, a atras prin marea sa personalitate, pe tânărul G. G. Taşcă şi acesta a fost ales deputat în 1905, la colegiul III al judeţului Tutova.
Taşcă şi-a luat rolul de deputat în serios, susţinând cauza ţăranilor şi a obştilor săteşti şi a propus un amendament tinzând la reducerea cu jumătate a garanţiei pentru arendarea la licitaţiile la care s-ar fi prezentat obştiile săteşti. Ministrul Domeniilor, Iancu Lahovary, a combătut cu înverşunare acest amendament, iar Taşcă a replicat că lumea satelor clocoteşte. După 1907, Iancu Lahovary propune o lege în sensul amendamentului pe care îl combătuse cu vehemenţă.
După moartea lui Take Ionescu în 1922, G.G.Taşcă se raliază la Partidul Democrat condus de Nicolae Iorga, fără a fi om politic militant. În iunie 1930, când guvernul Iuliu Maniu îl numeşte pe G.G.Taşcă ministrul plenipotenţiar la Berlin, este silit să demisioneze, făcând în acest scop un anunţ în ziarul “Neamul Românesc”, de care Nicolae Iorga nici nu a luat cunoştinţă. Rechemat în ţară după 1 mai 1932, G.G.Taşcă este numit ministru al Industriei şi Comerţului, în locul lui Vasilescu – Karpen demisionat, în guvernul Iorga – Argetoianu. Apartenenţa ulterioaiă a lui G.G.Taşcă la Partidul Naţional – Ţărănesc se datoreşte prieteniei sale cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. George Taşcă s-a angajat în lupta politică anti-comunistă, cu ocazia alegerilor parlamentare din toamna anului 1946, când a candidat ca reprezentat al Partidului Naţional – Ţărănesc al Judeţului Tutova. Cu prilejul unei întâlniri politice la Bârlad, a fost violent atacat de bătăuşii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a scăpat ca prin minune cu viaţă, ocrotit de comandantul Legiunii de Jandarmi Tutova, Gheorghe T.Dragomir, nepotul său de soră, cel care îl primise în Gara de Nord la înapoierea din misiunea diplomatică de la Berlin.
Armata
În anul în care Iorgu Taşcă urma să-şi satisfacă serviciul militar, fratele său, mai tânăr cu doi ani, Francisc (1877 – 1947) se înscrie ca voluntar pe termen de trei ani la un regiment de infanterie din Bârlad. Cum la vremea aceea, doi fraţi nu puteau satisface serviciul militar în acelaşi timp, Iorgu Taşcă a fost scutit de armată şi şi-a continuat studiile la Bucureşti.
În timpul primului război mondial, Iorgu Taşcă se oferă ca voluntar şi cu gradul de maior este numit de Marele Stat major în calitate de curier diplomatic la Petersburg.
În această calitate, tăcea săptămânal deplasările respective, cu trenul, în timp ce familia sa era refugiată la moşia sa de la Miroasa. G.G.Taşcă, ca militar, s-a nimerit să fie în trenul, care a produs marea catastrofă de la Ciurea, cu care ocazie şi-a adus un preţios aport în salvarea călătorilor din vagonul în care călătorea.
Prestigioasa activitate didactică
Înapoiat de la Paris, G.G.Taşcă se prezintă la un concurs pentru un post de conferenţiar la Universitatea din Bucureşti. Deşi reuşeşte la acest concurs, Spiru Haret, minisfrul Instrucţiunii Publice, casează examenul, spre a numi un candidat liberal, ‘pe care îl proteja. În anul următor, Taşcă se prezintă la un nou concurs şi este numit conferenţiar în anul 1911.
Activitatea didactică a lui G.G.Taşcă se întinde pe parcursul a treizeci de ani până în 1940, când este pensionat. Etapele acestei activităţi didactice sunt următoarele:
– 1911 – 1920, conferenţiar la Facultatea de Drept din Bucureşti;
– 1920 – 1940, profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti;
– 1913 – 1935, profesor al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, al cărei fondator a fost, împreună cu I.N. Angelescu, Stanislav Cihoschi şi Anton Davidoglu, fostul său coleg de liceu din Bârlad.
G. G. Taşcă a mai ţinut cursuri la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti şi la Şcoala Superioară de Cooperaţie – Bucureşti. Până în 1929, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a funcţionat într-un local impropriu, deasupra Teatrului Mic pe strada Academiei, aproape de Fundaţia Carol I, în a cărui aulă se ţineau cursuri şi conferinţe mai importante. Militând şi supraveghind personal construcţia noului local al Academiei din Piaţa Romană, G. G. Taşcă a fost numit primul rector în noul local între anii 1929-1931.
După înapoierea sa din Germania, profesorul Taşcă organiza în fiecare an cu studenţii săi de la Academie, recrutaţi pe baza unui examen scris, un seminar special, care se ţinea chiar la domiciliul său din B-dul Carol I. Au rămas memorabile aceste seminarii după mulţi ani de zile, prin mărturiile foştilor studenţi: Constantin Ludovescu, Aurora Dumitrescu, Marsilia Niculescu şi chiar Gheorghe (Gogu) Rădulescu, fost Vice-Prim Ministru şi membru al Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, care în 1988, la a 75-a aniversare a Academiei a vorbit elogios la adresa profesorului său de Economie Politică. Conducând pe studenţii săi la plecarea din casa sa, profesorul Taşcă a observat că unul din studenţi, fiul unui modest tipograf, era sărăcăcios îmbrăcat pentru acea vreme de iarnă şi a găsit cu cale să-i înmâneze acestuia un plic cu 3000 lei, ca să-şi cumpere un palton. Studentul respectiv, emoţionat, s-a executat imediat, dar nu a uitat ca după licenţă, să-i restituie profesorului cei 3000 lei, din primul său salariu. Aurora Dumitrescu îşi aminteşte că, în casa profesorului Taşcă, a cunoscut pe nepotul acestuia, Miron Taşcă, student la Politehnică, venit să cânte la violoncel; cât despre Marsilia Niculescu, aceasta îşi aminteşte de scara mobilă pe care o folosea ca să umble în imensa bibliotecă a profesorului.
Mărturiile foştilor studenţi ai profesorului Taşcă se pot.număra cu sutele şi toate sunt pline de admiraţie pentru cursurile strălucite ţinute de profesorul lor, pe cât de exigent, pe atât de drept şi uman, în toate împrejurările.
În iunie 1937, Constantin Kiriţescu, secretar general la Ministerul Învăţământului, îl numeşte pe Profesorul Taşcă preşedintele primei comisii de bacalaureat comercial, la Liceul Comercial de fete din Piaţa Amzei, iar în anul următor, în aceeaşi calitate, la Liceul comercial de băieţi “Nicolae Creţulescu”, din B-dul Domniţei.
Autor: George Felix Taşcă
Text preluat din ANUARUL MUZEULUI JUDEŢEAN “ŞTEFAN CEL MARE” VASLUI”, Acta Moldaviae Meridionalis XV-XX, vol-2, 1993-1998
Leave a Reply