Radio Iași: Gălățean în comă după ce a înghețat, internat la spitalul din Bârlad
Un bărbat de 37 de ani, dintr-o comună gălățeană, se zbate între viață și moarte, după ce, miercuri, a fost găsit înghețat de frig. Omul se află internat la Spitalul din Bârlad, în comă, cu hipotermie și cu degerături la picioare.
Temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile continuă să facă victime în rândul populației. Cel mai grav caz cu care s-au confruntat, până în acest moment, medicii Spitalului de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad este cel al unui barbat din județul Galați, care se zbate între viață și moarte. Pacientul a fost preluat de o Ambulanță și adus, miercuri, la spital în comă de gradul I, cu hipotermie și degerături de gradul III-IV la ambele picioare. Dată fiind starea gravă în care se află, medicii care l-au examinat și i-au acordat primele îngrijiri l-au internat la Terapie Intensivă, pe secția Chirurgie. Dacă bărbatul va reuși să-și revină din comă după eforturile medicilor de a-i ridica temperatura corpului, ar putea suferi un nou șoc. Din cauza degeraturilor de la picioare, chirurgii ar putea să-i amputeze segmentele cangrenate, condamnându-l la o viață invalidă. “Bărbatul este din comuna Bălăbănești, județul Galați. A fost adus la noi, pentru ca cel mai apropiat spital este cel din Bârlad și ar fi durat mult mai mult până când Ambulanța l-ar fi dus la Galați. Mai ales data fiind starea gravă în care a fost găsit în momentul când a fost preluat. Era conștient atunci când ambulanțierii l-au găsit, însa până să ajungă la spital a intrat în comă”, ne-a spus dr. Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean. În aceeași zi, medicii de la Compartimentul de Primire Urgențe au acordat îngrijiri medicale încă unui bărbat cu degerături. De aceasta dată, este vorba despre un bătrân de 85 de ani, din comuna Ivești, cunoscut pentru faptul că nu are cine să-l îngrijească. Autoritățile locale, în speță angajați ai Primăriei, au solicitat Ambulanța după ce l-au găsit înghețat în casă. Diagnosticul pus de medici a fost “degerături de gradul I-II la ambele picioare”, în prezent fiind internat la Chirurgie.
Surse: Radio Iași și Monitorul de Vaslui
s andi es says
pacat caci ieste un om tinar.
valy says
cumil cheama pe bărbatul din comuna Bălăbănești ? este chiar din satul Balabanesti sau dintr-un sat din comuna?
s andi es says
sta de m ai multi ani in B……..sti la rude , a venit de la Beresti ,
in sat il chema Mitica
imi pare rau decea ce i sa intimplat,nu merita
urmaresc cazul daca este nevoe o sal ajut in limita posibilitatilor