Acum mai bine de 30 de ani, am fost chemat împreună cu toți cei care ne ocupam de o anumită problemă pe linie de ordine și prosperitate a “scumpei noastre țărișoare” din toate județele patriei, să dăm socoteală în fața unui mare șef, cum ne-am preocupat noi de “cestiunea în cauză” și ce rezultate am obținut. Nu era de joacă! Multe capete cădeau la aceste reuniuni din București. Fie că se plecau sau nu, dacă rezultatele nu erau concludente, sabia era neiertătoare. Țin minte de parcă ar fi fost ieri. Locul unde fuseserăm chemați să dăm socoteală, era o sala de câteva sute de locuri Avea un culoar central care o desparțea simetric în două. După ce deschidea-i cu destulă greutate ușa masivă de stejar de la intrare erai imediat “înhățat” de un covor stacojiu aliniat perfect de-a lungul culoarului care te conducea ca într-o arenă romană direct spre “cușca fiarelor”, mai precis la o scenă pe care trona o masă lungă făurită tot din stejar masiv îndărătul căreia se aflau…”tartorii” adică marele șef flancat stânga dreapta de alți șefuleți mai mici. Ne simțeam practic ca o turma de mioare ce așteptau să fie …sfâșiate. Obiceiul era ca în deschidere cineva dintre șefii mai mici să țină o cuvântare în care se arăta importanța problemei analizate, rezultatele obținute în cadrul fiecărui județ și …. neajunsurile.
După ce ne-am ocupat cuminți locurile într-o anumită ordine și s-a terminat foiala, o tăcere de gheață s-a așternut peste toți și peste toate! Marele șef era un bărbat între două vârste neguros la față, care după ce a răsfoit nervos câteva hărți ce i s-au pus în față ne-a “evaluat” disprețuitor pe toți cu o privire nemiloasă. I-a retezat scurt cu un gest categoric intenția unui șefuleț de a face introducerea de care pomeneam…
“Mda …zice omul, o să trecem direct la partea negativă. Tovărășeilor situația este dezastruoasă!“
În liniștea mormântală din sală vorbele se rostogoleau periculos ca niște bolovani de granit peste bieții de noi. Disperați eram absolut convinși că vom fi făcuți una cu pământul înainte de a scoate vreun scîncet. Nu, nu o să vă mai dăm afară și nici nu o să vă mai trecem Carpații (una dintre sancțiunile cele mai ușoare, pentru acivitățile slabe prestate era să fii mutat cu serviciul dintr-un capăt de țară în altul). După o scurtă pauză cu un rânjet înfiorător a zbierat asurzitor:
“O să începem urmărirea penală, vă bag în pușcărie pentru sabotaj și trădare de țară!” Și tot așa …dă-i și freacă de făcuse spume la gură.
În fine a venit și partea în care eram “analizați” individual, pe județe. Rari erau aceia care nu “treceau Carpații” sau care nu erau retrogradați. A venit și rândul meu. Teoretic nu ar fi trebuit să fiu îngrijorat. Rezultatele pe care le obținusem erau cel puțin de mijloc dacă nu bune, așa … nici prea-prea, nici foarte-foarte. Monstrulețul se cam extenuase de atâta zbierat și mă gândeam, plin de speranță, că poate scap mai ușor.
Într-adevăr pe un ton mai potolit dar ironic și zeflemitor mă ia și pe mine. Zice … “da’ mătăluță cu ce te ocupi dom’le acolo în județ?! ….pictezi, crești pești colorați, unde îți este capul?! … cum poți dormi noaptea când se petrec atâtea și atâtea?“
Am înlemnit. De unde o fi aflat oare călăul că mai cochetez și eu așa ca omul nevinovat cu artele. Apoi pe un ton mai omenesc … “ia să pui dumneata osul la treabă și să nu ne mai amețesti cu rezultatele astea înbucurătoare că … o să vezi dumneata ce bucurie te paște dacă o să mai continui așa”.
Aha , m-am liniștit eu, a zis-o la derută că pictez … nu era chiar așa de bine “informat“. A vrut doar să mă ridiculizeze insinuind fără temei că m-aș ocupa cu astfel de activități artistice rușinoase nedemne de un slujbaș al statului.
Și …hopa …că au trecut acele timpuri și au venit altele. Abia ne-am dezmeticit și încă nu știm ce să credem … or fi mai bune oare sau mai rele? În fine, să nu mai fim cârcotași…parcă respirăm mai ușor … dar dacă respiri mai ușor, ai și poftă de mai multe! Mai multe dar, de unde că …”toate-s vechi și nouă toate“… Multe sunt de spus dar eu sunt “obsedat” de o chestie. E chestia mea ridicolă poate, neînsemnată dar este a mea. E treaba cu …artele , artiștii și oamenii de spirit.
Au început să se rărească din ce în ce mai mult acei care ne-au încântat decenii de-a rândul și ne-au mai îndulcit amarul. Iata s-a dus recent și Fotino, și câți și mai câți … Nicolaescu, Iurie Darie, Dinică … iar în locul lor, silicoane, funduri goale, “povestiri adevărate” de două parale, senzațional ieftin, farse grotești. Ca să nu mai vorbim de condiția artistului în vremea de azi … vai și amar.
Eminescu să ne judece …că tot ne-am amintit recent de “poetul nepereche” dar lucrurile stau chiar așa, adică noi și vechi și apoi vechi și iarăși noi și iarași, și …. iarăși …
Cică s-au făcut niște studii și, din ce a scris, a spus și a profețit poetul – din câte i s-au răstălmăcit, reeditat, interpretat, modificat, aplicat etc. …. ar rezulta un munte de aur. Cohorte de epigoni, detractori, exegeți, admiratori, cârcotași manipulanți de sentimente, de oameni și de nație au mâncat și continuă să se hrănească din ce a creat “demiurgul“. Și când te gândești că s-a stins într-un ospiciu, iar în viața de toate zilele își drămuia cu grija paralele să-i ajungă măcar de tutun și de un surtuc mai ca lumea, te ia lehametea. Dar parcă acuma-i altfel? Păi ia gândiți-vă …. în afara de fotbaliști, maneliști și top-modele, cine mai câștigă un “ban cinstit” din arta, studiu și munca pe brânci?!
Și atunci ca și acum dacă ești artist, creator în orice domeniu, om de spirit și de caracter sau chiar dacă numai cochetezi cu astfel de “îndeletniciri caraghioase” vei fi marginalizat, batjocorit, înșelat, furat, extorcat, manipulat etc. Cred că așa e legea firii și tu poetule întodeauana, vei fi ăla … ciudatul, naivul dus cu pluta … bun de batjocorit, înșelat, extorcat, folosit la nevoie și lepădat.
Poți să fii tu Apollo…tot ca un “cocoșat” vei fi tratat!
Autor: Ioan Corbu de la Hraina
Leave a Reply