La noi, (mai) nimic nou sub soare. Cu atât mai puţin sub… sol ! Povestea atât de disputatei posibile exploatări a gazelor de şist, prin fracţionare hidraulică pe verticală, în câteva perimetre din România (dintre care cel puţin trei se află pe litoral sau în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre) nu este chiar atât de nouă, aşa cum ar putea să lase impresia momentul actual, de apogeu al controverselor pe această temă, care frământă opinia publică, mai cu seamă cu începere din primăvara trecută. De fapt, totul a debutat în perioada interbelică, pe la jumătatea anilor 20 ai secolului trecut. Atunci, mai multe mari companii petroliere americane, care se luptau pentru a obţine, dacă nu monopolul, măcar întâietatea în prospectarea, cartografierea şi, desigur, în final exploatarea importantelor, cel puţin pentru acele vremuri, resurse de hidrocarburi ale ţării noastre, au făcut o descoperire pe care doar foarte puţini români, chiar dintre mai marii de atunci ai ţării, au ajuns să o cunoască. Este vorba despre straturile succesive de şisturi bituminoase, în special din Moldova de dincoace de Prut şi din Sud-Estul Dobrogei, pe care geologii şi inginerii iankei (care erau, de departe, cei mai avansaţi în studierea acestor noi oportunităţi energetice, cercetare aflată, atunci, încă în faza de pionierat ) le-au identificat în timp ce explorau subsolul, în căutarea „aurului negru”, nume de lacom alint pe care tot ei l-au dat preţiosului petrol. Dar nici americanii nu trecuseră, nici măcar experimental, la extragera unor astfel de hidrocarburi. De fapt, încă încercau să conceapă principiul tehnic fundamental, prin care ar fi putut să stoarcă Pământul şi de această bogăţie. Abia mult mai târziu, întâi nemţii, în timpul războiului ce a urmat (ei încercau, din ce în ce mai disperaţi, pe măsură ce conflagraţia mondială se prelungea, iar resursele clasice le erau din ce în ce mai insuficiente, să găsească forme alternative de a-şi asigura materii prime, îndeosebi carburanţi), apoi tot americanii, în deceniile şase-şapte, aveau să pună la punct metoda şi tehnologia de extracţie, pe care cei din urmă au început chiar să o aplice, la nivel industrial, odată cu marea criză energetică din 1973-74.
Dar să revenim la primele prospecţiuni, cele din interbelic. Interesaţi de petrol, pe care, iată, îl intuiseră şi chiar îl depistaseră, încă din perioada foxtrott-ului, şi pe platforma litorală a Mării Negre (dar, la acea vreme, nu se creaseră tehnologii nici pentru exploataţiile marine), specialiştii companiilor din SUA s-au mulţumit, în privinţa pungilor de gaz captive între straturile de rocă, să le cartografieze, destul de precis!, trimiţându-le la ei acasă, la bună păstrare, sub obroc şi supersecretizare strategică, în aşteptarea vizionară a momentului când vor trage un folos de pe urma descoperirilor făcute în ţara Contelui Dracula. Nu se ştie cum, dar este lucru dovedit, de către istorici, că, în timpul războiului, mai ales către sfârşitul său, şi inginerii şi geologii germani ajunseseră să posede hărţi, cu perimetrele gazelor de şist, din Moldova şi Dobrogea! Ca şi în cazul hidrocarburilor clasice, nu este clar dacă aceste cunoştinţe, despre subsolul nostru, le dobândiseră prin cercetări şi sondări proprii, sau le obţinuseră pe căi mai mult sau mai puţin „ortodoxe”, de la români sau poate chiar de la predecesorii prospectori, acum inamici în cumplitul război. Cert este că în zona Costineşti-Tuzla şi între Vama Veche şi Duranculak (Bulgaria), au existat colonii de ingineri şi tehniceni nemţi, militari şi civili, care prin 1943-44 sondau şi cartografiau de mama focului. Bătrânii locului povesteau adesea despre aceştia, mirându-se că nemţii căutau petrol acolo unde era, credeau ai noştri, doar stâncă, loess lutos şi, în rest, apa mării cât cuprinde.
Ceauşescu a primit de la preşedintele SUA, Jimmy Carter, planurile zăcămintelor şi asistenţă tehnologică, pentru proiectul ”Zebra”!
După criza petrolului de la jumătatea deceniului opt al secolului trecut, când membrii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au crescut, brusc şi semnificativ, preţul hidrocarburilor livrate ţărilor cu industrii energofage, americanii şi-au adus aminte (şi) de varianta gazelor de şist. Harnici, operativi şi eficienţi din fire, nu peste mulţi ani, deja exploatau astfel de zăcăminte, mai întâi pe propriul lor teritoriu, încercând ulterior să se extindă, cu prospecţiunile şi exploatarea, oriunde li se permitea, contra cost desigur, pe tot globul. Bineînţeles că au scos, din seifurile bine păzite, şi hărţile pe care le realizaseră, în diferite circmstanţe, în lumea largă. Inclusiv în marginea noastră de Europă. Însă, România era acum stat comunist, membru al Tratatului [militar] de la Varşovia şi al Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER). Dar nu se manifesta, totuşi, ca un foarte docil şi diciplinat în front component al „lagărului sovietic”.
Articolul complet îl puteţi citi AICI.
Autor: Paul Pârvu
Sursa: www.ziarultimpul.ro
Leave a Reply