După cum ne-am obişnuit, o dată la două săptămânii, ieşenii şi toţi cei interesaţi pot vizita Târgul Naţional de Agricultură, Apicultură, Produse ecologice şi tradiţionale, ECOAGRIS, organizat în Parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi (Str. Toma Cozma, nr. 41, în apropierea Liceului „C. Negruzzi”).
În acest weekend, respectiv în perioada 3-5 februarie, va avea loc cea de-a XX-a ediţie, care promite foarte multe surprize pentru expozanţi şi vizitatori.
Deschiderea oficială a expoziţiei cu vânzare va avea loc vineri, 3 februarie a.c., începând cu ora 13.00, iar programul de vizitare va fi zilnic între orele 10.00-16.00, intrarea fiind liberă.
Pentru a marca împlinirea celor douăzeci de ediţii, tot vineri, 3 februarie, în cadrul deschiderii oficiale, se va desfăşura un interesant Spectacol de muzică uşoară susţinut de tineri artişti ieşeni, coordonaţi de Daniela Cojocaru, câştigătoarea Trofeului la Festivalul Mamaia 2010, laureată a nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale.
Şi la această ediţie, publicul larg îşi va putea achiziţiona de la ECOAGRIS nenumărate produse de calitate din diferite judeţe ale ţării. În cadrul secţiunii de Agricultură, care se va dezvolta tot mai mult şi la ediţiile viitoare, întrucât sezonul agricol se apropie cu paşi repezi, ECOAGRIS adaugă o notă specifică prin prezentarea de produse, tehnici și inputuri autorizate pentru agricultură ecologică (fertilizatori şi amelioratori ecologici, fertilizatori având caracter fitosanitar), tratamente ecologice pentru protecţia mediului (pentru igienizarea foselor septice, pentru tratarea gunoiului organic, pentru tratarea ecologică a terenurilor infestate cu produse petroliere sau radioactive etc.), tratamente ecologice pentru zootehnie, tratamente ecologice pentru industria agroalimentară (vinificaţie, prepararea produselor lactate sau a produselor din carne) cu adresare directă pentru cei care implementează proiecte în agricultură, protecţia mediului, zootehnie sau industria alimentară.
Nelipsite vor fi preparatele tradiţionale din carne din Maramureş, Vânători-Neamţ, brânzeturi şi produse lactate din Suceava şi Iaşi, diverse soiuri de fructe din Maramureş (mere proaspete şi uscate, prune uscate cu miez de nucă în interior în loc de sâmbure etc.), miere de albine şi alte produse apicole din zona Dobrogei, o zonă foarte bogată în florescenţă. Se ştie faptul că mierea de albine este folosită şi ca un medicament, fiecare sortiment având rolul său în tratarea diferitelor afecţiuni: mierea de mentă este destinată pentru perioada rece, viroze răceli; mierea de tei este un bun tonifiant, relaxant pentru sistemul nervos, mierea de amorfă este foarte bogată în vitamine, cu cristalizare lentă, foarte aromată; propolisul este de asemenea un antibiotic natural şi este utilizat pentru pentru viroze, dureri de gât, astm bronşic.
De asemenea, în cadrul târgului ECOAGRIS vă veţi putea îndulci cu prăjituri de casă, dulceţuri, siropuri, dulciuri din seminţe naturale şi multe altele.
La capitolul băuturi naturale se vor regăsi horinca naturală de Prislop (Maramureş), pălinca naturală din Prisacani (Iaşi), precum şi berea de ghimbir (din Braşov). Precum se ştie deja, berea de ghimbir nu conţine alcool şi este obţinută în cea mai mare parte din rădăcina uscată de ghimbir şi miere. Datorită conţinutului ridicat de Gingerol, produsul stimulează circulaţia, este revigorant, antioxidant, uşor afrodisiac, antireumatic, stimulează digestia; combate senzaţiile de vomă – fiind foarte eficient în tratarea răului de maşină, răului de mare şi răului de avion; este un bun remediu pentru durerile de ficat, stările de astenie şi oboseală; este antioxidant şi vasodilatator; reduce riscul formării de cheaguri de sânge; combate cu succes greţurile provocate de chimioterapie; ameliorează durerile menstruale. În prezent se desfăşoară cercetări ştiinţifice aprofundate în vederea folosirii berii de ghimbir pentru prevenirea anevrismelor cerebrale; reducerea colesterolului; ameliorarea durerilor artritei reumatoide precum şi prevenirea tumorilor cancerigene.
Tot de la Târgul ECOAGRIS, pentru menţinerea (sau recuperarea) sănătăţii pe cale naturală, se pot achiziţiona şi diverse produse naturiste din judeţul Bihor, obţinute atât din flora spontana a Munţilor Apuseni, cât şi din culturi: ceaiuri (pentru afecţiuni ale colonolui, – ale sistemului nervos, – ale prostatei, – ale rinichilor, afecţiuni circulatorii, – cardio cardiace, – hepato biliare, – respiratori, – dermatologice depurativ, – tiroidiene, – gastro-intestinale, – ginecologice, – pancreatice, – respiratori, pentru hipertensiune şi nivel de colesterol mărit, etc.), tincturi ( păducel şi vâsc, rostopască, pufuliţă cu flori mici şi ghimpe, ienupăr, cruşin etc.), siropuri (muguri de pin patlagină şi propolis-zahăr, muguri de pin patlagină şi propolis-miere, etc) şi alifii (untul pământului, mărul lupului, gălbenele).
Calendarul expoziţional pentru perioada următoare cuprinde următoarele ediţii:
Ediţia a XXI-a 17 – 19 februarie 2012
Ediţia Specială de Buna Vestire 23 – 25 martie 2012
Ediţia Specială de Paşti 6 – 8 aprilie 2012
Ediţia Specială de Hramul Mare al Bisericii Toma Cozma 20 – 22 aprilie 2012
Sursa: www.bioma.ro
Comunicat transmis Xpress Bălăbănești de Consilier Relații Publice – dl Vasilică Onofrei
Leave a Reply