„În trecutul mai îndepărtat, stupii erau făcuţi, de obicei, dintr-un lemn scorburos, de salcie sau tei. Mai rar se foloseau alte esenţe. La unele trunchiuri nici nu mai era nevoie să se umble prea mult, deoarece copacii erau tăiaţi în momentul în care se descoperea roiul în ei. Au existat desigur şi ştiubeie săpate în trunchi sănătos, mai ales acolo unde sătenii erau foarte buni meşteşugari, cum ar fi comunele Gohor, Brăhăşeşti, Ţepu, de la poalele Colinelor Tutova şi Cavadineşti, Bălăbăneşti, Bereşti în zona Covurlui Nord. Principala unealtă folosită în acest caz era hripca.
Ca bază pentru clădirea fagurilor se puneau două beţe – şipculiţe – subţiri, aşezate în „cruciş”, iar la locul suprapunerii se punea un pic de ceară. Astfel de buduroaie am găsit în majoritatea satelor, dar cele mai multe au apărut în zona colinară. Nimeni nu le mai folosea ca stupi, dar amintirea funcţiei lor nobile şi eficiente era încă proaspătă în memoria ţăranilor.
Buduroaiele – ştiubeiele – mai îndeplineau prin anii ’70- ’80 şi diverse alte funcţii în gospodărie. Majoritatea erau pline cu grâu, cu porumb, făină, fasole sau chiar cartofi. Altele stăteau goale, uitate prin ungherele magaziilor, samalucelor, căsoaielor.
De fapt, în trecut, ştiubeile desemnau – în acest spaţiu – şi recipiente cu o capacitate mult mai mare decât buduroaiele. În ele se păstra făina de grâu şi mălaiul şi uneori chiar cereale boabe, care îşi aşteptau rândul la moară.”
Sursa: Revista Dunărea de Jos, nr.104, oct. 2010 – Art. „Stupăritul în S-E Moldovei – Recoltatul mierii. Retezatul sau tunsul ştiubeielor” – Autor: Eugen Holban
BUDURÓI, buduroaie, s. n. (Pop.) 1. Vas de lemn în care se păstrează diferite produse. 2. Stup de albine făcut dintr-un butuc scobit sau dintr-o scorbură; știubei. 3. Ghizd de fântână. – V. budăi. Sursa: D.E.X.
Notă. O dovadă elocventă a faptului că la Bălăbănești apicultura are o istorie îndelungată o constituie și prezența în sat a numelui de familie Prisăcaru, nume generat de prisacă(stupină), ce evidențiază îndeletnicirile moșilor și strămoșilor unor consăteni de-ai noștri.
PRISĂCÁR, prisăcari, s. m. Persoană care crește albine (pentru a obține miere și ceară); stupar, albinar; apicultor. – Prisacă + suf. -ar. Sursa: D.E.X.
echipa xpressbălăbănești
Leave a Reply