În noaptea premergătoare Sântoaderului începeau pregătirile pentru spălarea rituală a părului fetelor. În acest scop se fierbea o mare cantitate de leşie preparată din cenuşa de coceni de porumb ori din lemn de stejar. Fetele ori mamele lor mergeau noaptea în grajd şi luau de trei ori, cât cuprindeau cu mâna, fân din ieslea calului care avea coama cea mai frumoasă, pentru a-l pune în cazanul cu leşie. Când se apropiau de iesle, fetele spuneau de trei ori: „Murgule, murgule, dă-mi codiţa ta şi ţi-o dau p-a mea!“ (Cavadineşti), iar mamele: „Toadere, Sântoadere, dă codiţa iepei şi ţi-o dau pe-a fetei.“. Această formulă invocatoare era repetată de trei ori, adică de fiecare dată când luau fân cu mâna. Formula respectivă a fost culeasă şi la începutul secolului din satul Bursucani, comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, de către Ene Patriciu şi, de asemenea, din comuna Ţepu de marele folclorist Tudor Pamfile. Fetele din comuna Ţepu îşi tăiau câte o şuviţă de păr din cap şi o puneau sub o baligă de cal semiuscată, zicând de nouă ori textul invocator. Când aruncau fânul în cazanul cu apă, ele repetau aceeaşi formulă tot de trei ori. În unele sate ni s-a relatat că, după ce luau fân, fetele smulgeau şi păr din coada iepelor, bineînţeles cu acelaşi procedeu ritualic ca şi la fân, adică invocându-l pe Sântoader. Părul era aruncat în cazan o dată cu fânul. În comuna Pechea, smulgerea sau tăierea părului din coada iepii se făcea numai la miezul nopţii. Fetele mergeau, în acest scop, singure în grajd. Deseori, ele mai adăugau în leşie şi buruieni de tot felul, culese vara, în ziua de Drăgaică (Sânzănii). În satul Cişmele, o dată cu florile culese în acest scop, fetele mai adunau şi pietre găsite în acelaşi spaţiu cu florile, pe care le aruncau în cazan. Nu vrem să forţăm, desigur, analogiile, dar simţim aici tentaţia de a pomeni totuşi un fapt asemănător semnalat de Durand în legătură cu simbolul solar în „Structurile antropologice ale imaginarului“. Fetele din comuna Pechea adunau din albia pârâului trei sau nouă pietre chiar în seara respectivă. „Să-mi fie capul tare, sănătos ca piatra“, ziceau ele în momentul în care le aruncau în albia cu leşie. ( fragment din lucrarea “Ziua calului – Sântoader”, numărul Mai 2003 ).
Autor: Eugen Holban
Leave a Reply