Situaţie de urgenţă pe maidanul cu trei fântâni (I-IV)

Unul câte unul, doi câte doi, trei câte trei, mulţi câte mulţi…sătenii răsar pe uliţe şi se adună pe maidanul cu trei fântâni din faţa casei lui Mihai Carp. Şi, ca să fie chiar ca-n poveştile uitate/pierdute ale copilăriei şi vremurilor de atunci, fiecare-şi ia şi căţel, şi purcel, şi motan, şi bunic, şi găină, şi raţă, şi gâscă, şi vacă, şi viţel…Şi nu rămâne nimic şi nimeni acasă. Şi toţi şi toate poartă veşminte curate, suflete proaspete, pantofi văcsuiţi, seriozitate şi hotărâre pe chipuri. Şi măgăoaia satului umblă din sus în jos şi din jos în sus. Şi tot urlă vreo câteva cuvinte de poruncă şi de înţeles pentru toată lumea: la ora când soarele-i exact pe ţinta amiezii şi când umbra-i dreaptă pe miazănoapte, toată suflarea satului trebuie să fie prezentă pe maidanul cu trei fântâni, în faţa casei lui Mihai Carp, fiindcă vine preotul, vine învăţătorul, vine şi jandarmul! să nu lipsească nici un trup şi nici un suflet! cine îndrăzneşte să nu fie la faţa locului, va fi să fie dat afară din atenţia comunităţii şi va fi să fie condamnat la remuşcare pe viaţă!…Sigur că da!…Nimeni nu se uită la ceas, nimeni nu întreabă cât e ora, nimeni nu are nerăbdare. Toţi stau cu privirea spre miazănoapte şi-şi cercetează umbrele. Încă nu-s drepte, nu-s perpendiculare pe nord. Încă nu se aude cum răsare popa, şi cum se apropie învăţătorul, şi cum soseşte jandarmul. Ţăranii şi ţărancele, aceşti încă sfinţi cu pestelcă şi opinci şi fluier şi furcă pentru tors fuioare de cânepă, nu ştiu despre ce-i vorba în propoziţiile pe care au să le rostească de cei trei distinşi propovăduitori şi apărători ai demnităţii locale. Nimeni nici măcar nu bănuieşte ce are să vadă şi să audă, însă aşteaptă cu aleasă râvnă, cu toată responsabilitatea moştenită de la cei aşezaţi la subsol, în marele dormitor al tuturor iluziilor şi suferinţelor omeneşti!…Sigur că da!…Iată, din gură în gură şi din ochi în ochi, circulă vestea că se apropie învăţătorul dinspre alde Şuşnea! Şi, tot la fel, că se apropie şi preotul, şi jandarmul! Şi iată-i, unul după altul, salută suflarea strânsă pe maidanul cu trei fântâni, acum…(Atunci!)…de Ziua Crucii! Sătenii nu aplaudă, nu strigă lozinci de acordare sau/şi de împotrivire! Fiecare răspunde cu cel mai frumos salut din lume! Cu “bună ziua”, adică! Cei trei importanţi ai satului ajung în mijlocul mulţimii! Învăţătorul aşează catalogul pe masă! Preotul aşează crucea şi evanghelia! Jandarmul sprijină puşca de marginea mesei şi se încheie la veston! Toţi îşi organizează glasurile şi-s gata să înceapă!…Stai să vezi!

*

Sigur că da! Soarele-i pe ţinta amiezii! Umbra-i dreaptă pe nord! Cu câteva vorbe meşteşugite de alţii şi cu nişte convingătoare fuioare de tămâie, popa dă afară de pe maidan toţi demonii reali/imaginari! Apoi, cu glas de bariton, ia cuvântul şi-l dă domnului învăţător! Acesta-l primeşte fără mofturi şi fără alintare, deschide catalogul satului şi începe să strige numele şi prenumele scrise cu cerneală! Toţi sunt prezenţi, mai puţin cei plecaţi în ţinuturi cu verdeaţă! După ultima strigare, omul catedrelor din şcoală roagă suflarea să fie atentă la ce va glăsui preotul după cuvântarea jandarmului! Acesta-şi face ochii roată peste capetele mulţimii şi porneşte să citească o statistică amănunţită, umplută cu explicaţii şi date concrete: “Dragi săteni, dragi ţărani, dragi părinţi, dragi copii, dragi toţi şi toate…eu am să caut să nu fiu lung, eu am să caut să fiu scurt, eu am să vă amintesc despre evenimentele rele şi crude petrecute pe meleagurile noastre, eu am să vă rog să înţelegeţi că trebuie să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat şi am să vă pun în vedere şi-n auz ceea ce unii ştiţi şi alţii nu ştiţi, încă!”…Şi domnul jandarm readuce în actualitate împrejurările în care a fost omorât Vasile al lui Cutare, Iancu al lui Cutare, Maria lui Cutare!…şi cum, într-o iarnă teribilă, doi hoţi de lemne au mers în pădure, unul a rămas la căruţă, celălalt s-a dus că caute copaci potriviţi pentru intenţiile lor…şi, când s-a întors, cel rămas să aibă grijă de car l-a confundat cu pădurarul, a tras cu puşca-n el şi l-a ucis pe loc…apoi, fără nici o remuşcare, l-a lăsat cu tot cu căruţă şi cu boii înjugaţi într-o pădure de salcâmi şi în viscol, aproape de sat…(cum tragic şi clar zugrăveşte prozatorul Ion Avram în romanul său de căpătâi, “Aşteaptă-ne, Lazăre!”)…şi cum Vasile al lui Cutare, a fost îmbătat criţă şi legat cu capul pe şina roţii de la căruţa cu care veneau din iarmaroc…până acasă fiindu-i roasă toată cutia craniană, fiindu-i creierul împrăştiat pe tot lungul drumului dintre târg şi baştină!…şi cum Maria lui Cutare, de pe dealul celălalt, a fost omorâtă şi zvârlită într-o prăpastie, aproape de Bereşti, să creadă jandarmeria că a căzut din neatenţie şi şi-a rupt gâtul!…şi cum, în seară de Anul Nou, Iancu al lui Cutare a fost înjunghiat într-o casă şi aruncat în ograda altei case, şi şi-a dat sufletul în căruţă, până la spital!…şi cum alde Zărzărică au furat animale cornute din tot jurul şi împrejurul, mai abitir decât cele animale carnivore din junglă şi din savană!…Sigur că da!…Stai să vezi mai încolo!

*

Jandarul se opreşte şi cercetează figurile sătenilor adunaţi să se întâmple ceva. Unul câte unul, doi câte doi, trei câte trei, toţi câte toţi…aceşti mari oameni de porumb, aceşti mari oameni de grâu, aceşti mari oameni de răsărită, aceşti mari oameni de viţă şi de pripas…(aceşti mari oameni de pământ, adică)…şuşotesc, schimbă priviri, dau din cap a “nu” şi a “da”, a “se poate” şi a “nu se poate”…negaţiile şi afirmaţiile însemnând cam câtă curăţenie morală se află sau nu se află prezentă pe văile şi pe dealurile care înconjoară maidanul cu trei fântâni. Jandarul vrea să ia cuvântul şi să i-l dea preotului, dar nu mai apucă, fiindcă şeful bisericii şi-l ia singur. Îl ia şi începe să-l folosească: “Dragi săteni şi dragi enoriaşi, dragi femei şi bărbaţi, dragi copii şi părinţi, dragi flăcăi şi domnişoare, dragii mei toţi şi dragele mele toate…iată, cu voia Domnului, azi, în Ziua Crucii, suflarea noastră-i aici şi acum, să rezolvăm ce nu s-a putut rezolva niciodată! Să căutăm cea mai bună metodă, cea mai bună soluţie, cele mai omeneşti şi potrivite instrumente de armonie, de pace şi iubire! Tot ce vi s-a spus şi tot ce am să vă spun şi eu…(şi cred că şi învăţătorul, deoarece dumnealui se cuvine să pornească şi să oprească această adunare circumstanţială de cauză, această adunare specifică situaţiilor de urgenţă)…s-a desfăşurat şi încă se mai desfăşoară în satul nostru, dar şi în satele dimprejurul satului nostru! Nu numai la noi au fost şi sunt oameni, dacă pot fi numiţi oameni, care scot cuţitul şi ciomagul, scot invidia şi vorba rea, scot egoismul şi îndoiala, scot îngâmfarea şi umilinţa! Şi în Bursucani, şi în Zimbru, şi în Cruceanu, şi în Bălăbăneşti, şi în Miroasa, şi în Oanca, şi în Ghingheşti, şi în Docăneasa, şi în Lungeşti, şi în alte şi alte locuri şi localităţi, se petrec nelegiuiri penale şi civile, care mai de care mai ruşinoase şi mai grozave pentru trecutul, prezentul şi viitorul acestor comunităţi! Consider, cu voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a dumneavoastră, că trebuie să îndeplinim ce trebuia îndeplinit de multă vreme! Ne-am lăsat pe-o ureche, ne-am lăsat capul pe tânjală, am dat vina unul pe altul! Nu putem scăpa de tâlhari şi de pungaşi, de găinari şi ucigaşi, de şarlatani şi mincinoşi, de farisei şi trădători…decât numai prin ce vom hotărî şi vom face azi, aici şi acum, numaidecât!”…Sigur că da!…Preotul înalţă crucea în slava Cerului. Văzduhul vine aproape, din ce în ce mai aproape, să participe la Ziua Crucii, ziua în care se pecetluieşte Măsura!…Care măsură?…Stai să vezi!

*

Învăţătorul are glasul organizat din totdeauna. Îl cunosc de când l-am auzit citindu-ne poveşti şi aleasă beletristică în sala de clasă şi de cursuri. Ce glas bine/făcător, bine/voitor, bine/cuvântat!…Şi, astăzi, acum şi aici, mi-i dat să-l ascult iarăşi, să-l respect ca pe o poruncă, şi să-l consider providenţial şi tămăduitor!…Iată, învăţătorul tuşeşte în şoaptă, aşa, să atragă atenţia asupra sa! Iată, înalţă privirea spre Cerul Cicoare şi cheamă Cuvântul, invocă sfânta Alcătuire a Vorbei de Duh! Şi Cuvântul se aude coborând şi urcând şi venind din toate părţile deodată! Venind cu tot cu Nimburi, cu tot cu Aurore, cu tot cu toate cele Rele ale lui şi cu tot cu toate cele Bune ale lui! Iată, învăţătorul se înclină respectuos şi corect şi gramatical la picioarele Domniei Sale! Şi Cuvântul se face Vorbă, iar Vorba îşi desfăşoară Menirea peste capetele mulţimii ascultătoare întru Respect şi Măsură, în Ziua Crucii, aici, acum…(atunci!)…pe maidanul cu trei fântâni! Şi se aude în toate satele de mai Sus şi de mai Jos, în tot jurul şi împrejurul, în toată măreţia-i perforată de tremurarea Marelui Logos, de Adevăr!…Sigur că da!…Şi uite-aşa se aude: “Dragi săteni şi consăteni, dragi oameni cu minte şi fără minte, dragi cuminţi şi obraznici, stimaţi prieteni şi vrăjmaşi, stimaţi inestimabili şi stimate nestemate, sfinţi copii şi părinţi, dragi elevi şi absolvenţi, onorabile jandarm şi prea/cucernice părinte…vă mai aduceţi aminte, desigur, când aţi coborât din Carte şi din Cărţi, când aţi fost lăsaţi pe aceste meleaguri, pe aceste minunate picioare de plai…vă mai amintiţi fraza/rostirea fundamentală, desigur…dar unii dintre voi şi dintre noi au uitat-o ori calcă pe Ea ca pe capătul cu cap al unui şarpe umplut cu venin! Consider că este cazul şi momentul să ne re/amintim împreună această Rostire din puţinul Tot (sau tot Puţinul) ce va fost dat să auziţi printre toate alte celelalte: “Creşteţi, şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pământul, şi-l supuneţi…şi stăpâniţi peste peştii mării…şi peste păsările cerului…peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!“…Învăţătorul, după ce aduce în prezent şi în urechi această poruncă, se uită în toţi ochii mulţimii deodată…şi, fără să mai scoată o vorbă, zice: “Cei care au greşit, sunt vinovaţi că au greşit! iar cei care nu au greşit, sunt vinovaţi că i-au lăsat să greşească pe cei care au greşit! dar şi unii şi alţii sunteţi în mijlocul mulţimii! nimeni nu-i pe margine, fiindcă aceasta este o Mulţime fără Margini!“…Stai să vezi!

Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi