Sihastrul

Sub chipul Fecioarei, într-un schit rătăcit
O candelă prinsă de un cui văruit
Împarte lumină plăpândă și mit

Uleiul din cană miroase a sfânt
Foșnesc în tăcerea adâncă de plumb
Metaniile unui sihastru

Pe umeri, îi cad plete albe și lungi
Din ochi, îi curg lacrimi aprinse-ntr-un rug
Pe chipu-i smerit ars de soare și vânt

Slăbit se ridică bătrânul flămând
Și, iar se apleacă-n genunchi murmurând
În fața icoanei ce blând îl privește

Din inimă, ruga-i se-nalță la Ea
Fereastra din suflet e o poartă spre-o stea
E singur, cu îngerul primit la Botez

În curte, l-așteaptă o cruce nescrisă
Și-o groapă adâncă de nimeni știută
În care să-și lepede trupul pierdut

La colțul chiliei, pitită-n amurg
Stă moartea, bătută în cuie de lut
Ce paște ca vremea să-i treacă

Bătrânul călugăr îi aude suflarea
Respiră greoi, se mai roagă … un minut
Păcatele mele! Să-mi fie iertată așteptarea!

Vasile Jaravat