Căruţa-i supraîncărcată cu butuci de stejar. Se vede că-i foarte grea pentru calul care trage cu toate răsputerile sale mărunte. Baragladina stă cocoţată şi croieşte bidiviul dat în lăcrămare, căruia, dacă n-ar avea piele şi, încă, suflare, i s-ar împrăştia oasele pe linia de tramvai. Şi, doamne, ce tare dă baragladina cu prăştina! dă şi înjură cu toate ingredientele de şatră! şi se aude tocmai din gară cum urlă magraonul! cum urlă şi-l forţează pe bietul cal să meargă chiar pe şine, că nu-i zăpadă! şi să meargă şi repede, că imbecilul tuciuriu se grăbeşte! fiindcă, după zbieretele sale la satelit, pot pricepe că schingiuitorul de cai are întâlnire să-şi cinstească tovarăşii de stol, să “ude” lemnele, adică să chefuiască întru sărbătorirea victoriei împotriva frigului, dar şi în ciuda romilor care nu au nici măcar o surcea, nici măcar o zgâtie, nici măcar un chibrit! desigur, cât hurie la telefon, nenorocitul dă cu prăştina, dă de crapă pielea de pe spinarea animalului împovărat peste măsură!… Uite, calul nu mai poate, alunecă pe fierul lucios şi îngheţat, se prăbuşeşte pe genunchi, face eforturi supraanimale să se ridice, nu poate, nici măcar nu poate necheza, i se aude inima tocmai de pe trotuar cum parcă vrea să spargă trupul patrupedului şi să fugă în alt cal, în grija şi în paza unui om, nu a unei bestii!… Uite, nişte oameni indignaţi se opresc şi încearcă să stăvilească iureşul ţiganului furios şi grăbit, dar nu reuşesc! acesta, de acolo, din vârful căruţei, trimite suduituri, substantive murdare şi alte măscări către observatori, nu-i pasă nici când este ameninţat cu poliţia, nu dă semne că ar avea de gând să-şi oprească avalanşa de lovituri!… Uite, oamenii de pe margine îl roagă frumos să dea jos jumate din lemne, îl roagă să-l ajute la descărcat, numai să nu-l mai chinuiască pe firavul cal aflat la capătul puterilor, la capătul vieţii!… Uite, până la urmă, vin două căruţe goale şi iau butucii din căruţa romului dur! calul reuşeşte să se ridice, tremură din toate articulaţiile, e plin de răni, lăcrămează şi tace! baragladina îl răsplăteşte cu o ghioagă pe crupă, calul trosneşte sfâşietor şi abia poate să plece cu căruţa în care bestia cătrănită fumează şi huruie la satelit!… Uite, pleacă încolo, spre Vadul Ungurului! oare acolo o fi grădina şi garofiţa salvatoare? oare acolo stă ţiganul şi realizează că mai mult de jumătate din istoria acestei planete a fost făcută de cai? oare acolo cade baragladina în genunchi şi cere iertare celui pe care-l bate şi-l înjură aşa sârguincios?
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi
Leave a Reply