Măi nea Florin se vezi ce mi se-ntâmplă. Acum vreo câteva luni, o murit vecina matale de peste drum – mătușa mea. O știi doar … era mică de statură și subțirică. Și să vezi grozăvie, iar de-oi minți să mă bată Dumnezeu. E și Cea-Cea aici, așa că am martor de nădejde, … continuă el râzând.
Vezi dumitale, mă dusei la înmormântare ca tot omul deși sincer nu prea mă trăgea inima. De când m-a acuzat că i-am furat cocoșul și m-a bătut poliția nu prea o mai aveam la suflet. Handicapații ăia de la postul de poliție m-au pocnit degeaba. Mai multe găini furate au mâncat ei …. eu nu intru în curtea omului să-i sparg chilerul sau coteneața. Până la urmă l-au dibuit pe Fănică a lui Chirciu dar bătaia eu am mâncat-o primul. Ș-apoi l-o băgat și la închisoare pentru un cocoș! Mare lucru o furat și prostul ală! Mistreții din Parlament fură fabrici și sute de milioane și nu pățesc nici pe dracu dar ăsta pentru o găină, hop la zdup! Ce să zic … trebuiau să prindă și ăștia de la post un hoț prost, că de când l-o omorât pe moș Nicolae de Crăciun nu mai agățaseră nici unul!!
Și uite așa ajung la înmormântarea mătușei, cum spusei. Intru în biserică, dau din cap cilivizat, în stânga și-n dreapta, pentru a-mi face remarcată prezența în liniște și arunc o privire spre tanti că nu o mai văzusem de câțiva ani. Știi și matale că omul la înmormântare acilea la Bălăbănești e curios din fire. Îmi spun că măcar acum când ne despărțim definitiv să ne luăm rămas bun, că la necaz mare e bine să uiți și să ierți. Și cum arunc eu o privire spre sicriu o văd pe mătușa lungită rău și cam dolofană, parcă mâncase numai mentosane de când plecase din sat la azil sau pe unde s-o fi plimbat.
Zic … Doamne iartă-mă! … dar am vedenii în biserică!!! Îmi fac cruce de trei ori și mă mai benoclez odată, de data asta ca lumea. Dar, măi nea Florine, să vezi și să nu crezi, … ai mei boceau alt mort!!!
Îi dau un cot sorămei și-i spun:
– Ia ascultă fă … asta nu e mătușa!!! Nu vedeți că are jumătate de metru mai mult decât tanti?!!! Ce a crescut în sicriu? Cum vine asta?
– Mitică, nebunule, taci că-i lume-n biserică!
– Cum să tac?! Ce eu bocesc morții altora?! Am înnebunit de tot?!
S-o terminat slujba, iese preotul din biserică și când ajunge mortul la groapă, îi spun preotului:
– Părinte, să-mi fie cu iertare, dar … viii au încurcat mortii!!! Părinte, eu jur aici pe Sfânta Scriptură, că asta nu-i tanti!! Matale ești nou în sat și n-o cunoști dar eu sincer îți vorbesc – nu e tanti!
– Măi Mitică, c-o fi – c-o păți nu prea merge, s-au semnat niște acte!
– S-or fi semnat părinte, s-o fi pus și ștampila, dar eu atât vreau să spun, tanti era mică de statură iar asta are doi metri, e mai înaltă decât mine. Dumnezeu să le ierte pe amândouă, dar eu asta am vrut să spun că e bine să se știe adevărul!
Măi nea Florin, … uite cam așa stau lucrurile la noi acilea în sat și să mă treci și pe mine în cartea ta să nu mă uite lumea că viața-i scurtă pe pământ și drumul sufletului lung spre stele.
– Ai auzit Cea-Cea? … mâine poimâine ai să vii să-ți dau autograf!
– Da mai taci odată, că-ți merge gura ca o moară hodorogită! … îi răspunse sacadat tovarășul de muncă …
Acum ce să-ți mai zic, … când m-aș fi mai dus s-aprind o lumânare la tata – la mormânt în Fundătură, aș fi trecut și pe la tanti! Dar așa?! Parcă nu mă trage inima!
Dumitre …, Dumitre …, că o fi mătușa ta sau nu, nu strică dacă pui o floare sau aprinzi o lumânare! Vezi tu acolo sus sunt alte reguli ; de multe ori greșelile omenești sunt iertate! Acolo sus adevărul e absolut!
Text: Florin Munteanu
Notă. Am scris acest text în amintirea unui bălăbăneștean hazliu – Mitică, care nu mai este de ceva timp printre noi și căruia i-am promis c-o să-i public întâmplarea adevărată(!) sau neadevărată pe care mi-a povestit-o! Dumnezeu să-l ierte, pe el și pe toți cei care nu mai sunt printre noi! Fiind o întâmplare mai specială tratați acest text ca un pamflet fără a o asocia cu vreo situație reală! Vă mulțumesc!
Leave a Reply