Șah la Primărie – Un nou model de administrație (2)

Un nou model de administrație înseamnă în primul rând o nouă mentalitate, o nouă viziune, transparență, noi strategii și căi de comunicare. Dacă continuăm în același mod ca în ultimii douăzeci de ani, cu același tip de mentalitate și aceleași metode de a ne „gospodări”, riscăm să pierdem statutul de comună, să apunem treptat în negura timpului devenind un cătun nesemnificativ pe harta județului Galați.

O nouă mentalitate este schimbarea care ne-ar putea ajuta să progresăm. Trebuie să înțelegem că înainte de a avea drepturi avem responsabilități (a nu se confunda cu reguli sau legi că avem destule), să conștientizăm că nimeni nu va veni la Bălăbănești să ne ofere nimic fără să plătim un cost piperat, să înțelegem că noi trebuie să fim principalii investitori pentru a putea beneficia de pe urma propriilor investiții; trebuie să unim comunitatea, să ne respectăm trecutul, valorile, tradițiile și obiceiurile noastre, să trăim în armonie cu mediul înconjurător și să ne respectăm între noi (să nu ne mai furăm căciula unul altuia). Trecerea de la modul de gândire actual, hrăpăreț – doar pentru mine și echipă, la unul eficient – cu și pentru comunitate, mod de gândire pe care unii înaintași ai noștri l-au utilizat în trecut în viața de zi cu zi, nu se poate face într-o zi sau într-o lună, ci în ani buni prin educație, prin deschidere și bunăvoință, prin credință – în noi și în Dumnezeu. Fără acces la cunoaștere și mentori buni nu putem evolua. Și-n administrație lucrurile stau la fel. Dacă președintele, primul ministru sau primarul nu sunt capabili să conștientizeze nevoile propriilor cetățeni, dacă nu înțeleg că destinul lor în aceste funcții trebuie dedicat exclusiv progresului comunității și al țării și nu interesului personal atunci aceste poziții își pierd sensul.

Administrația locală pe care o avem din 89 încoace s-a adaptat perfect modului iliescian de a gândi și conduce – adică casta superioară a partidelor și casta inferioară a norodului; evident formula vine de la centru. Acest mod de a vedea lucrurile este unul arhaic și neproductiv deoarece nu generează decât nemulțumiri, divizări sociale, conflicte, lipsă de încredere și multe semne de întrebare ; acest tip de administrație se bazează pe conceptul – „cei mulți, și proști” nu văd, nu înțeleg, nu simt și nu au judecată. Ei bine tocmai aici este marea neconcordanță între partide și alegători. Oamenii suferă, înțeleg, judecă și nu uită. Dacă se trezesc și i-au atitudine majoritatea băieților cu funcții sunt pierduți. Încep să plângă, să se plângă, să amenințe, să mintă, să țipe, să injure, să jure că nu mai pun mâna, să făcă orice doar, doar de-or mai căpăta înc-un mandat.

Acum un an, un domn din Primărie se plângea, citez din memorie, „băiatul meu, cu facultate, stă pe 5 milioane”. Pă-i dacă „stă” stimate domn, de ce-l plătește statul?! Altul mai șmecheraș, m-a pus în gardă: „ … ăștia cu eolienele mi-au stricat prețurile”?! Cum așa d-le?! „Pă-i luam hectarul cu 2000 de lei, ei dau 4000, dublu – plătesc și actele! Dacă nu profitați, o să regretați!” Altul, „domnu Munteanu să mergeți să faceți un articol”. De ce? „Au falsificat hărțile și-au mutat terenurile!” Regulat vine și d-na cu negocierile în vizită, la părinți, cu o cerere neobișnuită „semnați că suntem vecini”?! Ce să mai zic, vedeți și dvs cum stau lucrurile, oamenii ăștia nu l-au citit pe Marin Preda.

Legea spune clar, autoritățile publice trebuie să de-a dovadă de transparență (Legea nr. 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparența decizională în administrația publică, Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informatiile de interes public). De câte ori oamenii au fost consultați sau măcar informați privind: bugetul comunei, investițiile în domeniul public, întrunirile și deciziile Consiliului Local, posturile scoase la concurs, cheltuirea banului public ; de câte ori aleșii au făcut publice declarațiile de avere, rapoartele anuale de activitate, declarațiile de interese … ; de câte ori? Ei bine niciodată! Niciodată căci nu le-am văzut expuse. După unii, transparența este o iluzie optică iar consultările cu norodul se fac doar în preajma alegerilor, odată la patru ani.

Când ai destinele unei fabrici, echipe, comune în mâini te-ntrebi, întâi de toate, cum poți influența și dezvolta organizația respectivă. Cu ce mijloace, cu ce resurse, cu ce sprijin? Odată lovit de aceste întrebări îți formulezi o strategie de dezvoltare, în jurul căreia aduni resursele, suportul membrilor echipei și a populației. Oamenii discută, analizează, trag concluzii și dacă consideră ei că proiectele pe care le ai pe agendă generează avantaje și progres te susțin. Dacă nu, te detestă.

Îmi aduc aminte cum, acum câțiva ani, guvernele post decembriste au distrus fabrica de tractoare de la Brașov (U.T.B.-ul). Zeci de proteste, mii de nemulțumiri, sute de oameni și tehnicieni puși pe drumuri și alungați din țară. În final cea mai mare uzină de tractoare s-a închis când România avea și are un deficit uriaș de mașini agricole, când Egiptul și alte țări cereau piese de schimb și noi utilaje, când mii de agricultori și parcuri agricole din țară aveau și au nevoie de tractoare etc. S-a închis fabrica pe motiv că tractoarele de la Brașov nu sunt performante, că produc mari datorii, („găuri negre”) bugetului la stat, că nu sunt investitori străini interesați de producție ci doar de comercializare etc. Astăzi în luna lui februarie 2012 când infernul alb s-a abătut asupra României tractoare construite înainte de anul 2000 dezăpezesc străzi și bulevarde în marile orașe ale țării. Astăzi sunt utile și performante, când s-a închis fabrica nu erau! Acestea sunt fapte pentru care foști și actuali președinți, miniștri, prefecți și primari sunt detestați de români. Sunt detestați pentru faptul că i-au vândut și alungat prin cele mai josnice și perfide metode posibile. Strategia lor și-a acoliților lor de aiurea nu a coincis și nu coincide cu nevoile românilor și a României.

Revenind la nivel local se întâmplă același lucru. Băieții deștepți, susținuți permanent de autoritățile locale, vin, cumpără pământul oamenilor – pe te miri ce, costruiesc parcuri eoliene iar când îi întrebi de beneficiile comunității și ale comunei, cu tupeu îți răspund că ar trebui „să fim mulțumiți că vin și investesc”! Investesc, doar pentru ei?! Cum vine asta?! După clădiri, pădure (care e pe jumătate furată) și pământ, ce mai rămâne să „privatizăm”? Sufletele?! Ei bine, nu suntem departe de această etapă!

Astăzi, un tânăr din sat se zbate între viață și moarte în spital, la Bârlad. Gerul, inumanitatea, sărăcia și greutățile („de când m-am născut am fost chinuit”) l-au doborât. Probabil nu va mai putea merge niciodată. Îl cunosc, am muncit alături de el. Era un om necăjit, harnic, săritor, timid, cu bun simț și cinstit. Anul trecut în ianuarie dorea un petic de pământ să-și construiască cu mâinile lui o locuință. I-am promis că-l ajut. Când m-am întâlnit cu autoritățile, am exprimat și dorința tânărului. Mi-au spus nu – nu există bază legală. Era venetic în Bălăbănești. Venetic în țara lui! Acum, dacă va trăi, statul va fi obligat să-l asculte. Handicapul lui va constitui bază legală.

Am scris acest articol în speranța că unii înțeleg măcar în al doisprezecelea ceas faptul că Bălăbăneștiul are nevoie de un nou tip de administrație, de comunicare eficientă, de transparență în raport cu cetățeanul, de mai multă deschidere, înțelegere, onestitate și adevăr. Bălăbăneștiul nu poate rezista vremurilor grele dacă oamenii simt că administrația nu este de partea lor.

Notă. Vreau să subliniez faptul că în administrația locală sunt și oamenii deosebiți care își fac datoria cât pot ei de bine. Alții mai tinerii sunt oarecum deschiși dar au nevoie de încredere, susținere și instruire. Unii mai în vârstă au o mentalitate care trebuie să și-o revizuiască și să înțeleagă că schimbarea este spre binele lor, al localității și al copiilor lor.

Autor: Florin Munteanu