Părinţii mei, cum şi ai unor dumneavoastră, au trăit/trecut prin mai multe regimuri, pe sub controlul şi pe sub ochiul/bagheta multor “dirijori” săriţi de pe fix. Smintiţi, adică. Au trăit şi au trecut e un fel de a spune, aşa, ca să mă aflu-n treaba cestei rubrici pentru care m-am ales cu 3,14 prieteni, dar şi cu 14,3 duşmani. După cum se vede, prietenii rezultaţi sunt puţini, în raport cu duşmanii. Însă, tot după cum vedeţi, aceşti puţini sunt (sigur) mai importanţi decât mulţii şi… vorba lui Vodă Lăpuşneanul. Da?
Da… dar nu despre asta-i vorba-n ceastă frază, ci despre cei aflaţi în capul treburilor, cum zice mister Churchill, despre “deştepţii” şi “blânzii” de pe capra celui regim cu “tovarăşi” regi, celui regim cu “domni” comunişti şi, mai ales, cestui regim cu secături capitaliste, despre aceştia toţi şi despre munca “la/sub cataramă”, sub ameninţare, cu spectrul sărăciei şi al morţii sub nas. Da?
N-au trăit şi n-au trecut ca gâsca prin apă, ca vodă prin lobodă, cum ştiu că ziceau părinţii mei şi ai unor dumneavoastră. Au săpat şi au prăşit şi au organizat şapte văi ş-o valea-adâncă, şapte dealuri ş-un deal mic… şi s-au ales cu mai nimic. Au netezit obrazul pământului cu sapa şi cu lopata, să nu cumva să se împiedice apa în care plângea Dumnezeu. Au pus dealuri pe vale şi văi pe dealuri. Au plâns şi au sângerat la rădăcina grâului şi la rădăcina păpuşoiului. Au crezut. Au nădăjduit. S-au rugat la Rai şi la Iad. Au invocat tot felul de forţe para/normale. Dar, după cum ştiţi, s-au stins fără să se vaiete, fără să pună mâna pe “argumente” contondente, cum văd că se-ntâmplă-n astă libertate şi pe astă planetă aflată în riscul de a pica-n “dizgraţia” unor ucigaşi musulmani, analfabeţi, capitalişti, aventurieri şi ticăloşi, adică. Pentru că, evident, ocârmuitorii/satrapii din totdeauna n-au făcut mare brânză-n sensul eradicării terorismului, în sensul strict al unor Legi care să reglementeze Educaţia şi Munca obligatorie. Se vede limpede că toţi au şi cer Drepturi, dar pe nimeni nu-l scoate Îndatoririle din casă, din bârlog, din găuri, din lux, din lene, din lăcomie, din laşitate. Tot ce se petrece pe planetă… se petrece pentru că “artizanilor” haosului şi ai devălmăşiei le este Permis. Amintindu-mi zisa/scrisa poetului Adrian Păunescu… “voi scoateţi arme când vedeţi cuvinte!”… îndrăznesc să repet că nu despre asta-i vorba-n ceste câteva episoade cu titlul de mai sus! Stai să vezi!
*
Da…părinţii mei şi ai unor dumneavoastră n-au dormit în puf de lebădă, n-au avut slugi în bătătură, n-au simţit bunăstare materială, cum se laudă unii şi alţii că au avut, adică leneşii şi hoţii din toate regimurile ultimei sute de ani. Şi în perioada interbelică, şi în cea postbelică, şi în perioada postcomunistă au existat lichele de tot felul, a funcţionat o sărăcie de tot felul, au stat la cârma ţării/patriei tot felul de cioflingari, oportunişti, răi, golani, ticăloşi. Părinţii mei şi ai unor dumneavoastră sunt cei care nu au ieşit la drumul mare, sunt cei care au muncit, adică au îndreptat obrazul pământului…nu cumva să se împiedice apa în care plângea Dumnezeu, cum aminteam în tableta de ieri. Ei erau primii la muncă, ei erau primii şi la moarte. Ei erau primii care se mutau în plante. Ei sfinţeau pământul şi pe deasupra şi pe dedesubt. Ei erau singurii oameni cu Cer la uşă. Ei ştiau să pornească ploaia, să oprească arşiţa, să primească ninsoarea în casă. Ei ştiau ce însemnează respectul pentru grâu, pentru copaci, pentru animale şi păsări, pentru aproapele nostru şi al vostru, pentru prezenţa ori absenţa celui de Sus şi de Jos. Dacă aveau bardă, nu zvârleau cu ea-n Lună. Ei…părinţii mei şi ai unor dumneavoastră au îndurat umilinţe în toate ceste orânduieli statale, mai ales în ceastă mizerabilă şi criminală democraţie capitalistă. În timp ce unii fruntaşi ai lenei huzureau şi huzuresc în sute de milioane vechi şi noi, fără să mişte o coadă de sapă, ceşti minunaţi şi răbdători părinţi au murit şi mor cu câţiva gologani drept pensie, au murit şi mor uitaţi de cei cu elicopter şi cu limuzine la scară, de cei mai penali şi mai mincinoşi “corifei” ai neamului geto/dac. Maica mea a murit în anul 2004, în chinuri atroce. Sărmana, primea o pensie de 22 de lei noi/lună! Şi asta pentru că a ţinut în viaţă şapte văi şi-o vale-adâncă. Şi asta pentru că a ţinut în viaţă şapte dealuri şi-un deal mic. Şi asta fiindcă, aidoma mamelor unor dumneavoastră, n-a avut parale să-şi cerceteze şi să-şi repare sănătatea. De ce n-au avut? Pentru că au muncit! De aia n-au avut şi de aia nu au: pentru că muncesc! Şi pentru că munca lor nu costă mai nimic în ochii celor care cerşesc voturi exact de la părinţii mei, exact de la părinţii unor dumneavoastră! Şi, atunci, cum să poată fi înghiţită şi cum să poată fi digerată această orânduire aflată la cheremul goanei după lux şi destrăbălare, la cheremul nesimţiţilor de tot felul, la mâna ciungă a celor care au distrus orice urmă de Educaţie şi Candoare naţională?…Stai să te convingi!
*
Da… între cele două războaie mondiale, când Majestatea ne era în frunte, părinţii mei şi ai unor dumneavoastră nu umblau cu floare la ureche şi nu căutau potcoave de cai morţi, nu mizau pe noroc şi pe baliverne debitate de năimiţii şi mincinoşii de atunci. Nu aşteptau pere mălăieţe. Nu se uitau în sus şi nu se rugau de mană cerească. Aşa, cu toate greutăţile materiale şi spirituale, munceau până-i strângea glia-n braţe… de bucurie. Cocoana Sărăcia sclipea şi ucidea cu zâmbetul pe colţul gurii sale lacome.
Oamenii mureau pe unde-i găsea/apuca Doamna în rochie neagră, fără sfârşit. Unii chiar se rugau să-i ia Doamna gaia cu coasa, cum se zice şi acum. Da… iar Majestatea orbecăia prin Capitală şi o durea-n vârful blazonului şi-n Bellu că păduchii umblau cu paiu-n gură, că până şi puricii aveau păduchi şi că tifosul exantematic făcea victime cu nemiluita. Da… părinţii mei şi ai unor dumneavoastră au trecut prin ceste epidemii, dar nu s-au văietat, n-au pus mâna pe mitralieră, n-au făcut din religie un “drept” în numele căruia să-şi aplice vendeta… pe căpăţânile celor “ajunşi”, fie ei “ajunşi” în mijlocul libertăţii de exprimare, adică în bătaia gloanţelor celor “educaţi” să ucidă. Nu? Sigur că da!
După dispariţia Regelui şi instaurarea Mâniei Proletare de tip sovietic, tot păduchii au rămas şi s-au cocoţat pe capra României. Păduchi proaspeţi şi săritori la gâtul gospodarilor, păduchi muncitoreşti, păduchi specializaţi şi instruiţi să extermine intelectualitatea, adică toată “vlaga cerebrală a unui popor”, cum spuneau părinţii mei şi ai unor dumneavoastră. Ştiţi, desigur, despre teroarea dezlănţuită de iureşul şi zelul şi cinismul puturoşilor puşi să “lupte” şi să asigure “victoria finală” a Colectivizării. Ştiţi, desigur, că taţii noştri şi mamele noastre n-au dus sapele şi hârleţele şi secerele şi alte şi alte instrumente în Muzeul Uneltelor Agricole. Tot la fel, cub comanda şi sub supravegherea ochiului magic al tovarăşilor domni analfabeţi suiţi în vârful piramidei socialiste, au muncit până-i strângea clisa-n braţe… de bucurie. Ştiau că, indiferent de Regim, “nu munceşti, n-ai ce mânca”.
Ori, şi mai şi, tot indiferent de Regim, “puturoşii trebuie ruşinaţi în biserică şi excomunicaţi”. Însă, ştiţi prea bine, chiar mulţi dintre aceştia se suiau la cârmă prin trădare, prin şantaj şi prin manevre mizerabile, “să asigure tot felul de victorii finale”. Cum şi mai înainte cu treizeci de ani. Cum şi mai târziu cu treizeci de ani, adică acum. Nu?… Stai să vezi!
*
Sigur că da!… Inventatorii, artizanii, executanţii şi adepţii colhozului şi ai sovhozului şi ai tovhozului şi-au folosit toate rezervele “mintale” pentru a şterge intelectualitatea de pe suprafaţa pământului. A pământului celuia şi cestuia, căruia icoanele noastre numite părinţi îi îndreptau, îi netezeau şi-i mângâiau obrazul… să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu. Ştiţi bine câtă inteligenţă românească a fost făcăluită în lagărele şi-n beciurile “educative” ale orânduirii alcătuite în “stil” sovietic. Şi ştiţi prea bine, unii dintre dumneavoastră, că “fruntaşii patriei” zvârleau cu friptură la câini şi se lăfăiau în dorul lelei… şi “apreciau” munca săracilor exact cum şi acum.
Însă dumnezeii cu opinci şi pestelcă au strâns din dinţi, au răbdat şi nu au pus plugu-n cui. Ştiau că trebuie să se întrebuinţeze până la sânge şi până la os, că trebuie să-şi dea copiii (mulţi) la şcoală, că preţul existenţei nu-i altul decât munca. Puturoşii de atunci, cum şi cei de acum, se gândeau la haiducie şi la hoţie, ieşeau la drumul mare, “cultivau” ameninţarea şi luau cu asalt orice urmă de protest, orice petiţie, orice “gât”. Din cauza lor, cei de la comandă, care nu luau nici o măsură împotriva terorii de orice fel, s-a ajuns la cea mai devastatoare/spăimântătoare crimă pe care am văzut-o în anii 60, după “victoria finală” a colectivizării “benevole”, adică forţate.
Într-o noapte de iarnă spre primăvară, doi ucigaşi “profesionişti”, despre “calităţile” cărora am mai scris, au dat foc la grajdul colhozului tânăr şi neliniştit din Bursucani. Vâlvătaia se vedea de la zece kilometri. Dimineaţa, ducându-mă la şcoală, trec şi eu pe la locul oribilei crime. Din tot ce fusese clădire şi adăpost pentru animale, nu mai rămăseseră decât stâlpii fumegânzi. Şi sinistrul în toată “splendoarea” lui, visată de răufăcători: zeci şi zeci de vaci cu lapte şi aproape de fătare, dar şi zeci şi zeci de boi pentru povară, arse şi arşi pe jumătate, explodate şi explodaţi, alcătuiau un tablou dantesc şi un “spectacol” terifiant, realizat de cei doi “oameni gospodari”. Sărmanele animale! Legate la iesle, n-au avut nici o posibilitate de scăpare!… A fost închis bietul moş Vasile Mihai din Zimbru, paznic de noapte la grajd. Nevinovat. Aşa au hotărât celebrii “anchetatori” de atunci!… Muşamalizare. Dispreţ. Sfidare. Nesimţire. Dar nici un strop de remuşcare. Şi, apoi, nici o reabilitare. Nici măcar o lumânare la căpătâiul lui moş Vasile!… Şi, totuşi, nimeni n-a luat mitraliera… în numele şi împotriva “libertăţii de exprimare”!… Stai să vezi!
*
Sigur că da!… Se bănuia, se ştia “cam” cine-s incendiatorii grajdului plin cu animale. Dar, din motive “ne/cunoscute” şi din “binecuvântate” pricini, anchetarea n-a “luat-o” pe cărarea hoţilor/ucigaşilor, ci pe drumul cel mai scurt, mai uşor, mai “curat”. Cineva/ceva să-l apere pe bietul moş Vasile? Nimeni şi nimic! Probe? Urme? Corpuri delicte? Suspiciuni? Cercetarea “palmaresului” celor doi terorişti? Canci!… Şi, atunci, cum “stăm” şi cum “ne înţelegem” cu “libertatea de exprimare”?… Cum să nu fie “libertate de exprimare” de orice fel, când se proclamă Drepturi peste drepturi, dar nu se suflă nici o vorbă despre Îndatoriri? De asta, din cauza libertăţii prost pricepute şi din alte cauze mai “fine”, unul se “exprimă” cu caricatura mai mult ori mai puţin “delicată”, altul se “exprimă” cu chibritul, altul cere un ajutor de “exprimare” la ciomag, la nesimţire, la plagiat… altul apelează la pulemiotă (mitralieră rusească, parol!)…!… Şi ce dacă oarecare sfânt a fost desenat “nasol” pe nu ştiu ce copertă? Asta nu justifică cruzimea şi “exprimarea” fanatismului religios! Nu justifică nici într-un fel poziţia de “non combat”, dar nici intenţia unor “lideri” tereştri de a îngrădi libertatea de expresie ca formă unică de ne/ruşinare a condiţiei omeneşti, ca formă şi ca fond unic de a descoperi plusurile şi minusurile şi de a le corecta, în conformitate cu necesităţile de orice natură! Şi nici pasivitatea unora, şi nici agresivitatea altora nu-i justificată! Dacă unor “oameni” li se “predă” în faşă lecţia sinuciderii şi argumentul cu gloanţe întru slava cailor verzi de pe pereţi, cum să nu li se pară potrivnică/duşmancă o grafică “morală” şi “moralizatoare” pe adresa “eului” suprem, dar “ne/vinovată” mulţumită “libertăţii de exprimare”?… Tare mi-i teamă că unii “şefi de planetă”, unii “lideri a ţinutului cu verdeaţă”, unii beneficiari ai cestor “scăpări muiate-n sânge” îşi vor ascuţi iataganele şi scobitorile ca să scurteze “libertăţile de exprimare” ale altora, dar să le “cultive” pe ale lor!… Nu?
Dar teroarea/tortura foametei şi strigătul malnutriţiei/neputinţei nu-s tot în “arsenalul” ignorat al “libertăţii de exprimare”? Dar indiferenţa/opulenţa guvernelor/parlamentelor nu-s instrumente de sfidare a săracului socotit la Doi Lei pe lună?… Şi, atunci, cum să ne (mai) exprimăm? Să felicităm nesimţirea produsă/rezultată la fiecare pas?… Nu! Sigur că nu!… Uitaţi-vă cum se exprimă părinţii mei şi ai unor dumneavoastră: îndreaptă obrazul pământului… să nu se împiedice apa în care plânge Dumnezeu!… Stai aşa!
Autor: Ion Zimbru / Divina Tragedia
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi
Leave a Reply