S-o fi dezmorțit oare talpa țării?

Recent mi-a gâdilat urechile o știre venită pe unde radio, din care se deslușea că la Pungești, cei care veniseră cu sonde pentru gazele de șist, și-au luat catrafusele și au plecat. Ba încă, mai cu inima decât tătarii pe vremuri, care numai pustiau, au nivelat pământul în urma lor pe unde au “scurmat” chipurile pentru ca să-l redea înapoi agriculturii, așa cum l-au găsit înainte de a-l lua cu hapca. Acum nu știu dacă au plecat de gura țăranilor sau mai curând pentru că s-a ieftinit petrolul și n-ar mai fi fost rentabil gheșeftul. În fine motivul chiar nu mai contează. Bine că au plecat duce-s-ar pe pustii. Ceea ce contează este faptul că țăranii, răzeși sau nu, ”talpa țării” cum se mai spune da semene că se “desmorțește”. Cu toții știm că protestul celor de la Pungești s-a făcut auzit în întreaga țară și chiar dincolo de hotare, peste mări și oceane. Și “talpa țării” la noi la români nu este de ici colea în condițiile în care mai mult de jumătatea populației trăiește în mediul rural. Am spune chiar că este ditamai “tăpăliga”. Și uite, părea ea anchilozată, dar nu e, după cum se vede. Ne-am obișnuit cu “piețe” și “maidanuri” în buricul marilor orașe dar iată că se poate lua atitudine și de la “coada vacii”. Și ferească Sfântul ca o așa talpă să calce nervoasă peste “ciulinii răului” care sunt politicienii de astăzi. Pomenindu-i pe cei care au luat atitudine în “chestiunea” gazelor de șist ar fi nedrept să-i omitem pe bârlădeni și gospodarii satelor din jurul acestei remarcabile urbe a Moldovei de Jos, care, de la “vladică pân’ la opincă”, nu s-au sfiit să iasă cu “praporii” de protest în stradă și chiar cu preoții în frunte. Un lucru cu totul remarcabil și nu prea întâlnit în “istoricul” mișcărilor de protest postdecembriste. Uite așa, să vadă și “binevoitorii” noștri euroatlantici că totuși Romania noastră nu este un sat fără câini. Și chiar dacă ne-au belit cum au vrut, slugăriți și călăuziți de scumpele noastre partidulețe (vedele-am cât mai repede îngropate în hăul istoriei), când cuțitul ajunge la os “mămăliga” percutează iar explozia chiar nu poate fi controlată.

Personal cu niște prieteni din Bârlad am participat și eu la o manifestație care a avut loc în toamna trecută, de Sfânta Maria, la Puiești în Vaslui. Deși nu a fost o …”mare de oameni” ca la Alba Iulia totuși am rămas impresionat de câteva lucruri. Și…iată-le pe rând:

Locul ales pentru miting a fost un teren de la marginea localității pus la dispoziție de un fermier local.

La intrarea în perimetrul respectiv am remarcat o sfântă troiță ortodoxă la care oamenii se închinau ca să le dedea mai marilor stăpâni inima cea bună și gândul cel înțelept să le asculte și lor amarul.

Apoi manifestația a fost insuflețită de un concert de jazz susținut de maestrul Harry Tavitian. Veți spune ca un asemenea concert în fața unor oameni simpli se potrivește ca “nuca’ n perete”. Ei bine nu este chiar așa …Tavitian (un autentic protestatar și dușman declarat al celor care atentează la sănătatea mediului) și-a început prestația dând tonul cu o bătaie ritmică a unui instrument original, respectiv un pet din plastic umplut pe sfert cu pietre. I-au ținut isonul un grup de tinere țărănci înarmate și ele cu asemenea peturi, sosite din vestitul Pungești devenit celebru în toata lumea … de unde s-a aprins scânteia revoltei țărănești și unde maestrul a participat deasemenea la momentele respective. De alfel aceste tinere de o naturalețe cuceritoare fără dram de fițe și “parfumuri” i-au făcut o mare, plăcută și neașteptată surpriza d-lui Tavitian care nu se astepta să fie urmărit de la Pungești la Puiești.

Un recital impresionant de muzica armăneasca a fost susținut și de cunoscuta solistă de gen Maria Răducanu, originară de pe meleaguri vasluiene, mai precis din Huși.

Printre participanți la manifestare am remarcat și un cunoscut poet ieșean fost director la Casa Pogor, fost coleg al meu de liceu la Bârlad, fiu al comunei Puiești – membru al Uniunii Scritorilor, dl Lucian Vasiliu.

Dar surpriza surprizelor pentru mine a fost prezența activă și energică a unei asociații a răzeșilor megieși cu zona Pungești. Nu mi-am putut înfrâna dorința și i-am rugat frumos să-mi îngăduie o poză, rugăminte ce a fost acceptată cu plăcere . Acești minunați oameni m-au asigurat în cel mai pur grai moldovenesc că a venit vremea să știe “tătă” lumea că nu avem o țară fără câini și nu suntem noi ce-i mai proști de pe pământ să înghițim ce scuipă alții. Domnii de la cârma țării facă ce-or ști dar rabdarea țărănească s-a cam mântuit. De asta zic … s-o fi dezmorțit oare talpa țării?

Autor: Ioan Bodia