Sportul cu balonul oval are un reprezentat de seamă în Bălăbăneşti. Născut în anul 1996, rugbistul Balaban Ionuţ este cel mai elocvent exemplu de urmat în ceea ce priveşte educaţia prin sport.
Părinţii, Mariana Balaban (fostă jucătoare de handbal şi practicantă a artelor marţiale) şi Ion Balaban (şi el fost practicant al artelor marţiale), cu domiciliul permanent în satul de reşedinţă al comunei, cunoscând beneficiile aduse trupului şi psihicului de mişcarea şi disciplina sportivă şi-au îndrumat şi susţinut fiul pe drumul sportului de performanţă.
Primul contact al lui Ionuţ cu rugbyul a avut loc prin intermediul televizorului când urmărea cu pasiune jocurile care se transmiteau în direct. După absolvirea claselor primare şi a gimnaziului, este admis prin concurs la liceul „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, fiind selecţionat şi admis printre viitorii elevi ai acestei instituţii datorită calităţilor fizice şi rezultatelor obţinute în urma probelor sportive. După selecţie, părinţii au semnat un contract cu Centrul Olimpic Bârlad, în care, printre altele, era trecută şi obligaţia de a nu părăsi clubul la care va activa, până la vârsta de 18 ani.
Performanţa cere pregătire şi sacrificii
Elevii sportivi ai liceului „Alexandru Vlahuţă”, instituţie care cinsteşte numele scriitorului care a aşternut pe hârtie – cu o nemărginită dragoste de ţară – „România Pitorească”, sunt cazaţi şi i-au masa la C.N.O.P.J. (Centrul Naţional Olimpic Pentru Juniori – Bârlad). Din echipa tehnică de specialişti a Clubului Sportiv Şcolar Bârlad care se ocupă de pregătirea fizică şi administraţia bazei sportive Ionuţ a dorit să remarce pe antrenorii Ion Harnagea (rugby), Pantaru Valerian (atletism), Neli Dumitrescu (judo), precum şi pe managerul general Popa Ciprian.
Programul de pregătire se compune din trei antrenamente zilnice care îmbină elemente clasice de pregătire fizică cu procedee specifice din rugby, judo şi atletism.
Anul trecut consăteanul nostru a fost selecţionat, printre stejari, în Lotul Naţional al României, iar după pregătirea de la Izvorani, a participat la turneul de rugby în 7 din Heidelberg(Germania), unde România a ocupat locul patru din zece echipe participante, învingând echipe din ţări cu tradiţie în această disciplină sportivă cum ar fi Franţa şi Germania. Datorită unei accidentări, Ionuţ a făcut parte din lotul de bază doar într-un singur meci, experienţă care i-a produs un puternic sentiment de împlinire ca sportiv tricolor. Stând de vorbă cu el, acum câteva zile, avea să facă următoarea mărturisire ce denotă curaj, demnitate şi patriotism la un junior de vârsta lui – “… când am auzit pentru prima oară imnul Ţării, am simţit un fior, cum nu am trăit niciodată“.
O opinie pertinentă, un vis şi-o declaraţie de recunoştinţă
Acum când ştie foarte bine ce înseamnă sportul de performanţă, când alături de el sunt sportivi cum ar fi colegul său Buhuşi Eduard (căpitanul echipei la cat. U16) care a început pregătirea sportivă încă din clasa a-V-a primară, când a trecut prin diferite stagii de pregătire care mai de care mai complexe, Ionuţ afirmă un lucru cunoscut de foarte mulţi specialişti ai sportului de performanţă şi ignorat de majoritatea directorilor de şcoli şi administraţii locale, şi anume că “ar fi foarte bine dacă s-ar începe practicarea sporturilor de la vârste mai mici şi dacă ar fi şi profesorii calificaţi, ar fi şi mai bine“.
Şi cum orice sportiv are un vis, Ionuţ şi-ar dori să joace la o echipă din Franţa, după împlinirea vârstei de 18 ani.
În semn de recunoştinţă şi preţuire, echipa Xpress Bălăbăneşti îl declară pe rugbystul Ionuţ Balaban Sportivul Anului 2012 al comunei Bălăbăneşti, urându-i totodată succes, rezultate cât mai bune în domeniul pe care şi l-a ales şi o carieră strălucită şi îndelungată. Iar după ce îşi va împlini visul, într-o zi când administraţia Bălăbăneştiului va fi capabilă să construiască o bază sportivă, să sperăm că Ionuţ va reveni în comuna natală cu carnetul de antrenor în buzunar şi va îndruma(antrena) elevii şcolilor din zonă, devenind unul din antrenorii calificaţi (cu rezultate şi experienţă), specialist de care comuna are atâta nevoie.
Autori: Nicolae Pământ/Florin Munteanu
Despre Rugbyul în 7, sportul pe care îl practică Ionuţ Balaban
(text preluat de pe site-ul echipei de rugby Aurora Băicoi)
Rugbyul în şapte sau Rugby 7s (Sevens) reprezintă versiunea redusă a rugbiului în 15. În ciuda numărului redus de jucători, se păstreaza exact aceleaşi reguli ca la versiunea în 15, inclusiv mărimea terenului. Singura diferenţă constă în faptul că reprizele au câte 7 minute în loc de 40 de minute. Repriza a fost scurtată din cauza nivelului de efort extrem de ridicat la care sunt supuşi jucătorii, aceştia fiind nevoiţi să alerge aproape în continuu pe toata durata meciului.
Astfel că, rugbyul în 7 este un joc bazat în principal pe viteză şi agilitate. Acest lucru face ca în general jucătorii de trei sferturi din rugby în 15 sunt cei care sunt recrutaţi la rugby în 7.
De menţionat că din 2016 rugbyul în 7 va deveni disciplină olimpică spre deosebire de rugbyul în 15 care a fost inclus la Jocurile Olimpice ultima dată în 1924.
Sursă text: Clubul Sportiv Aurora Băicoi, fondat în anul 2012, în judeţul Prahova, http://rugbybaicoi.ro/
cata says
BRAVO LUI si PARINTILOR care l_au crescut.Felicitari si la cat mai multe succese.
Anonim says
bv lui.