Hirotonit când ochii mei primeau binecuvântarea luminii, poetul preot Theodor Damian nu conteneşte să surprindă prin cuvântul său Un cuvânt ce pendulează neîncetat între laic şi mistic, între întuneric şi lumină – Întunericul este / lumina noastră / în timp ce adevărata lumină / ne taie la oase(1) sau Există o lumină dincolo de lumină / acolo unde arderea arde / şi ochiul îşi vede vederea-n retină(2) -, trenând binefăcător suflul liricii blagiene. Metafora dominantă a poeticii blagiene stă sub semnul luminii, un liant al sufletului uman cu lumina începutului: Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd, / oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viață(3)?
Timp de 15 ani(4), încrezător și dăruit preceptelor Bisericii Ortodoxe, trudește în curăție la zidirea altarului său launtric, excesiva supraveghere impusă de regimul communist determinându-l, în cele din urmă, să-și poarte pașii în locuri mai puțin poluate ideologic. Căutând spusei sale lirice un refugiu înălțător, în 1988 obține o bursă de studii la Princeton University, doi ani mai târziu obținând titlul de Master în Teologie. Spirit explorator și exigent cu sine, se abbiționează să-și continue studiile doctorale(5) la New York, ceea ce nu-l va împiedica să scrie și să simtă românește: cultura română / s-a botoșenizat definitive / Peste New York este / toamnă fără motiv(6).
Intelectual rafinat, mult râvnitor și dornic de propovăduire a Logosului divin, versul său devine o interfață între teologie și filozofie. Însuși titlul cărții Rugăciuni în infern, asupra căreia ne-am oprit, e un prilej de a reflecta la duplicitatea spirituală a omului rugător, transfigurat nu din pricina intensității căinței sale, ci din întărâtarea poftelor lumești. Întreg volumul, abundând de metafore cu adevărat grăitoare, ilustrează darea de seamă despre ceea ce înseamnă trăire conștientă a destinului uman: darea de seamă / e casa ta în care locuiești întru / lungime de zile / poţi fi fericit acolo şi protejat / depinde de ce temelie i-ai pus (7). Se poate bănui, deci, interesul cu care este primit fiecare volum de poezii(8) al autorului de față din ecourile dinpresa românească. Mai mult, aprecierea finală din prefața scrisă de redutabilul critic literar Nicolae Manolescu, cum că Theodor Damian e un poet în toată puterea cuvântului(9), confirmă profilul unei personae înzestrate cu un condei însetat de adânc: M-a cuprins setea / de adânc / Mă cuprinde mereu(10).
Un poet introvertit, adesea îndoit de crezul său „prin însuși sufletul său” / mi s-a spus / dar nu mi s-au dat detalii / când, cum cât timp / și ce fel de sabie va fi / pentru că iată au trecut deja prin el / mai multe sîbii / și nu știu dacă vreuna din ele / a fost cea prorocită / sau dacă trebuie pe alta s-aștept / eu / oaia rătăcită(11), ne îndeamnă să ne aplecăm cu gravitate cugetele și sufletele. Este modalitatea prin care poetul vrea să ofere lectorului, cu delicatețe, reperele necesare, chiar esențiale, ale Învierii: Învierea e-n noi / și nu putem scăpa de ea cum / nu scăpăm de ziua cea de apoi / Ea este rădăcina fără de care / rădăcina noastră cea de toate zilele / călătorim în ea dus-întors(12), oferind noi orizonturi lirice, mult mai apropiate de ipostazele provizoriei clipei, fapt ce amplifică valoarea versului său. Fascinant, dar și riscant totodată, căci propune o abordare cu deschidere spre lume a religiosului, poezia sa devenind și altceva decât psalm șI rugăciune. Și bine face. Poezia din acest volum se citește ca o realizare în sine, invitându-l pe lector să descopere un poet teolog modern, care îndrăznește să ofere o perspectivă plurivalentă: filozofică, metafizică, ludică. Am avut întâlnire cu metafizica / Fizica n-a venit / a venit numai meta / (…) / Noroc că fizica n-a venit / căci m-am putut juca cu meta / ca o sămânță ascunsă-n / altarul alcătuirii / ca un duh ce ține barierile / firii(13). Într-un astfel de ritual inițiatic, în care fiecare rostire lirică se încarcă de sensuri, ești lăsat să te contaminezi de fulgerândele adevăruri esențiale.
Avem convingerea că poezia lui Theodor Damian este un bun universal și că ea se alătură marilor valori ale spiritului uman: Ființa este mai departe decât întreaga ființare și este totuși mai aproape de om decât orice ființare, fie aceasta o piatră, un animal, o operă de artă, o mașină, fie ea înger sau chiar zeu. Tot astfel, enigmatică și aproape de starea eului este și materia auzită de poet, față de care se deschide, în afară oricărui orgoliu, ca un rostitor confin(14). Așadar, o fericită și mult-dorită întâmplare a eliberării sinelui din carcera neputinței, asta ne oferă acest poet, un poet dintre cei condamnați să simtă realitatea în metafore.
(1). Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, Ed. Axa, Botoșani, 2000, poezia Sfială, p.13
(2). Ibidem, poezia Există o lumină dincolo de lumină, p.25
(3) Poezia Lumina o regăsim în volumul de debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919)
(4) Pe seama parohiei Ibănești-Dorohoi este hirotonit în 1973, slujind o vreme la Hăneşti (jud. Botoşani). În 1978, devine cel mai tânăr protop din România la catedrala Dorohoi, un an mai târziu obţine o bursă de studii la Institutul Ecumenic din Bossey, Elveţia. În perioada 1980-1983 slujeşte la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Lausanne, unde înfiinţează şi cenaclul literar Mihai Eminescu, editând și revista Adusu-mi-am aminte. Revine în 1983 la Dorohoi la Protopopiat, transferându-se în 1986 la Sibiu ca secretar de redacție la Telegraful Român și revistele mitropolitane.
(5) În martie 1993, Theodor Damian obţine titlul de doctor în Teologie, la Fordham University, New York, an în care înfiinţează şi Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, cu Biserica Română „Sf. Ap. Petru şi Pavel” şi cu cenaclul literar Mihai Eminescu. Înfiinţează şi revista de cultură şi spiritualitate românească Lumină lină, pagini în care se regăsesc multe condeie româneşti.
(6) Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern , poezia Toamnă, p. 70
(7) ibidem, poezia Iar tu când îți faci darea de seamă, p.35
(8) Amintim volumele: Liturghia Cuvântului, volum bilingv, Tremian Co., Klamath Falls, Oregon, 1989, Lumina Cuvântului, Ed. Libra, Bucureşti, 1995, Dimineața Învierii, Ed.Axa, Botoşani, 1999
(9) Prefață semnată de Nicolae Manolescu în Theodor Damian, Rugăciuni în infern, p.8
(10) Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, poezia Toamnă, p.88
(11) ibidem, poezia Prin însuși sufletul tău, p.28
(12) ibidem, poezia Ne trebuie roșcove, p.32
(13) ibidem, poezia Meta, p.53
(14) Martin HAEIDEGGER, Originea operei de artă, trad. de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Ed. Univers, București, 1979, ediția a II-a, Ed. Humanitas, București, 1996, p.48
Autor: Daniela Gîfu
Sursa: Revista „Bucovina Literară”, revistă fondată de Societatea Scriitorilor Bucovineni la Cernăuți în 1941
Leave a Reply