La 27 Martie 2010 s-au împlinit 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara mamă.
La Chişinău a fost zi de sărbătoare. Preşedintele Mihai Ghimpu însoţit de primarul Dorin Chirtoacă alături de o inimoasă comunitate de români din Basarabia, în acordurile inegalabilului Tudor Gheorghe, au adus un frumos omagiu celor care, la 1918 au stat drepţi în faţa neamului românesc şi a tuturor intruşilor aprinzând focul înfăptuirii României Mari, pe piedestalul Daciei lui Decebal, de la Nistru pân la Tisa. Iar dacă actuală conducere pro-românească de la Chişinău s-a întrecut pe sine, media şi democraţii de peste Prut au băgat capul în nisip ca nu cumva să le vibreze-n timpane „Deşteaptă-te române”.
Mai modest, dar s-a comemorat 27 Martie 1918 şi în România. Iniţiativa, în mare parte, au avut tot românii-basarabeni, cei aflaţi la studii în ţară.
Noi avem alte preocupări. Am uitat de Basarabia. Jurnalele noastre naţionale au reflectat acest eveniment atât de banal şi subţire încât l-ar fi trecut la rubrica „anunţuri” de-ar fi fost prima zi din săptămână. Dacă preşedintele Camerei Deputaţilor a trecut totuşi Prutul, voievozii opoziţiei au dormit în bocanci petrecându-şi sfârşitul de săptămână la un grătar, pe la amici, cu „problema Băsescu” pe masă. Regele şi rubedeniile mai au contract cu România vreo patru ani iar partidele le caută deja înlocuitori.
Nici Eminescu nu mai este actual spun cronicarii contemporani. E mai important Parisul decât Chişinăul ţipă toţi în cor! La tomberon cu cămeşa moldovenească. Vrem paltoane franţuzeşti! Ce atâta Eminescu? Ce mai vor şi „moldovenii” ăştia? Suntem ocupaţi … cu integrarea! Ce atâta unire? Trăim vremuri grele, este prea scumpă!… ne avertizează „specialiştii”.
O fi, dar … este inestimabilă stimabililor. Cât timp ne vom mai scălda în fabulaţia înjositoare „ două state – aceeaşi limbă, acelaşi popor”? Noi decidem.
Mare ruşine astăzi să te ataşezi de valorile naţionale. Şi totuşi românii au un preşedinte de ţară cinstit, cu caracter! El se numeşte Mihai Ghimpu. Citez: “Sunt gata să-mi dau demisia, dacă în decembrie se întâmplă ceea la ce mă gândesc!” – declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului şi preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, lansată pe 27 martie 2010, la sfârşitul concertului susţinut de maestrul Tudor Gheorghe.
Mă întreb, câţi oameni de acest calibru avem noi în România? Puţini. Foarte puţini. Unii nici măcar nu au înţeles ce a vrut să spună fratele martirului Gherghe Ghimpu. Alţii au priceput, dar se prefac că nu pricep. Restul sunt indolenţi, preocupaţi cu integrarea.
Studiu de caz.
La intrarea din Basarabia în România, în vama Oancea, flutură steagul Uniunii Europene. O duduie, însoţită de un lucrător vamal, ţipă strident într-o rusă stâlcită să prezentăm actele. Trece o oră şi autocarul nu înaintează nici o palmă. Unii fumează. Alţii îşi fac nevoile pe gardul din spatele „toaletei” nefuncţionale ce are uşa legată cu sârmă. La nici douăzeci de metri, în faţa birourilor, o maşină de teren Nissan, de zeci de mii de euro, inscripţionată Poliţia de Frontieră îţi fură ochii. Steag şi translator avem, maşini sunt – lipseşte doar toaleta! Sper s-o fi reparat şi compartimentat ca-n Uniunea Europeană dacă tot suntem preocupaţi cu integrarea. Sau, dacă tot a dispărut sârma înghimpătă(ce ironie a sorţii – am scăpat de ghimpi în mandatul d-lui preşedinte Ghimpu) de pe Prut, poate ne unim şi nu mai investim în toaletă. Totodată scăpăm şi de filtrele mobile de poliţie, unde eşti controlat de două – trei ori de la Oancea la Galaţi. Oare câte posturi(„locuri de muncă”) vor fi eliminate? Nu cred că specialiştii au introdus şi acestă necunoscută în ecuaţia financiară a Unirii.
Autor: Florin Munteanu
Leave a Reply