Acum, la fără un sfert, se împlinesc şase luni, cinci săptămâni, patru zile, trei ore, două minute şi-o clipă de când aştept un cuvânt drept răspuns de la tine. Măcar un cuvânt, dacă mai multe nu vrei, nu poţi ori nu ştii. Şi ştii foarte bine ce au însemnat şi ce însemnează pentru mine scrisorile tale, în ciuda conciziunii, simplităţii şi banalităţii lor. Da?
Aşadar, chiar în clipa de mai sus, când nisipul cade şi cucul bate “fără un sfert”, mă pregătesc să încep să răspund la tăcerea ta absolută, deşi, vorba lui Einstein, până şi absolutul este relativ. Îţi scriu pe hârtie albă, din aia de pus în geamuri când vipia dă să-mi crape mura-n mine. Ori când tanti Maria se zgâieşte să se convingă dacă mai respir vreo moleculă de aer după foamea pe care n-o fac din principiu. Tanti Maria-i gazda mea eternă de pe strada Română, ori de pe strada Spătarului, ori de pe strada Pescari, ori de pe oricare altă stradă unde am locuit (vremelnic) o droaie de ani. Tanti nu se uită numai să se asigure dacă (nu)-s mort din cauza foamei, ci şi din cauza gerului… fiindcă nenea Serpentină, bărbatul cucoanei, n-are bani de cheltuit pe lemne. Nici eu n-am bani de cheltuit pe lemne. Ei se încălzesc, cică, stând toată ziua şi toată noaptea numai în plapumă, cu zece motani încolăciţi printre picioare, printre braţe şi printre alte substantive prezente în patul extra/conjugal. Eu, după ce că-s vai de lemnele mele, n-am nici măcar un motan de încălzire. Şi nici ei nu vor să-mi împrumute vreunul, aşa, măcar duminica să nu mai văd aburul/sufletul cum iese pe gaura cheii şi vrea să-şi caute o “cutie” mai sănătoasă şi mai serioasă. În fiecare dimineaţă, când sunt acasă, tanti gazda vine la geam, suflă-n gheaţă şi-şi face o gaură de văzut dacă mai suflu. Mai suflu… că poetul a zis “românul are şapte vieţi în pieptul de aramă”. Nu?… De aia pun hârtie în geamuri! Şi numai Marii am întâlnit peste tot, unde m-au purtat paşii în acele vremuri frumoase, răscolitoare, delicate! Da?
Prin urmare… îmi iau inima-n dinţi, îmi iau coala din geam, îmi iau tocul şi călimara cu cerneală neagră, fac 13 flotări, 14 genuflexiuni, 15 ture în jurul mesei de scris… (nu de mâncat!)… 16 exerciţii de forţă cu haltera “cumpărată” din Combinat, 17 cruci la icoana cu Purtătorul de Biruinţă, 18 îngenuncheri la icoana cu Măiculiţa Domnului, 19 inspirări şi expirări, 20 de rugăciuni la Cerul înnorat… şi mă apuc de scris. Nu stau pe scaun, fiindcă trebuie să merg pe lângă hârtie cum merge jucărica aia pe planşeta de desen. Şi încep exact aşa: “Dragă doamnă Doi, te anunţ că…!
*
Da… exact aşa încep: “Dragă doamnă Doi, te anunţ că tăcerea nu mai e de aur. De multă vreme, e o tinichea coclită, un hârb, o bagatelă. Dacă tu taci din cauza prietenei tale, doamna Lui, faci o greşeală catastrofală. Mai ales că ţi-am spus de când hăul să nu pui la suflet palavrele şi clevetelile cestei femele. Asta-i monument de prostie omenească, exemplu de model în ale mofturilor cu ştaif. După cât de tare nu-mi mai zici/scrii nimic, sunt sigur că ai plecat urechea la şuşoteala-i de mahala. Dar nu mahala fermecătoare şi liniştită, cum a lui Ion Creangă, fabulosul Ţicău, ci din aia puturoasă şi plină cu leneşi cărora le bat bălăriile-n geamuri, le ruginesc sapele uitate lângă prepeleac şi li se acidulează laptele-n vacă. Să nu te burzuluieşti că n-am dreptate. Ei ţi-ai găsit să-i ceri părerea despre calitatea omenească şi “poezească” a lui Nichita Stănescu? Ce, nu ştiai că-i tămâie, nu ştiai că-i bâtă la capitolul Poesis? Te-am avertizat şi ai văzut de o mie şi una de ori că bahahuia confundă râşniţa cu sinecdoca, oaia cu metonimia şi măgarul cu oximoronul, da? N-ai auzit că ea coboară de sus în jos, urcă de jos în sus, avansează înainte şi, şi mai grav, avansează (şi) înapoi? Ţi-am spus şi ţie ce sfat prietenesc mi-a dat profesorul/prozatorul Teodor Parapiru, da? Mi-a zis că trebuie, în regim de maximă şi negreşită urgenţă, să umblăm cu parul printre astfel de bâte, că nu există alte metode pentru îndreptare a celei/celor care nu ştiu cum se folosesc supozitoarele şi, apoi, spun că le-a trecut răceala, dar au fost foarte rele la gust. Başca, după atâta fasoleală şi bălăbăneală fizico-chimică, se mai şi expune că păreri/bazaconii despre poetul/poezia Nichita Stănescu! Ce să priceapă tanti Lui, prietena ta şi nevasta domnului Zero, din “Hieroglifa”: “Eu mă mai uit cu ochii goi la stele,/ De pe pământul mişcător./ Când singur fi-voi printre ele,/ Şi n-oi avea pământ să mor,/ M-or plânge limba românească/ În totul de cuvânt al ei,/ Nu voi muri de niciodată/ Un Făt Frumos, fără de tei!”(?!)…
Aşadar, draga mea doamnă Doi, lasă apucăturile/fandoseala mai încolo, cât mai încolo, şi întrerupe tăcerea! Şi, dacă vrei şi poţi şi ştii, ia-o pe tanti Lui, ia-l şi pe nenea Zero, şi veniţi la mine, pe Aria Zimbrului, cel mai frumos cătun din lumea poeziei şi din poezia lumii! Veniţi oricând vreţi, însă numai dacă vă ţin baierele inimilor voastre “cordiale”! Da? Vă aştept la marginea satului! De fapt, aici, în acest Paradis încă nejefuit, toate casele sunt la marginea satului! Deja încep să vă aştept! Scrie-mi! Da?”…
*
Văd că nu-mi scrii. N-ai decât. Nu te ştiam aşa de încăpăţânată. Ori ţi-ai pus în gând să vii, la modul surpriză, cu tanti Lui şi cu nenea Zero, aici, la mine, pe Aria Zimbrului? M-aş bucura tare mult să vă demonstrez cu lux de amănunte că poetul Nichita Stănescu-i genial, să vă lămuriţi şi voi că Blondul Poeziei Române-i “pălmuit” cu aripile “daimonului” din spatele cuvintelor, din “ordinea cuvintelor”, cum chiar el zicea şi scria! Ce, nu vă vine să credeţi că Zimbru are Aria lui? Are Aria Fabuloasă a Copilăriei… (maidanul din faţa casei lui bădia Iancu Cujbă şi din faţa casei lui moş Vasile Mihai)… unde am descoperit respectul, milostenia, ruşinea, frica de Dumnezeu, dragostea de Mamă, rişca, poarca, lectura, visul, crepusculul de seară şi crepusculul de dimineaţă, Metafora vie, epitetul de Au suflat cu Ag, să nu se prindă hoţii… ţurca, Zmeul din carne şi zmeul din hârtie, praştia, arcul cu săgeţi voievodale… cercul de alergat şi cercul de scris şi de citit… ideea că vântul Deşertăciunii bate încă din faşa noastră şi arată că, în lipsa ei, nu există nici Tot şi nici Nimic!… Acum, bădia Iancu Cujbă-i sub arătură, sub iarbă, sub turturele şi sub dangătul Lunii! Acum, moş Vasile Mihai stă (şi el) sub pământul pe obrazul căruia a “scris” cu sapa până la moarte, şi (nu) mai aşteaptă dreptatea care nu i s-a făcut atunci, după iarna aceea aproape de primăvară, când era de pază la grajdul cu vaci şi cu boi ale/ai Ceapeului, şi a aţipit, şi nişte ticăloşi din Bursucani au pus foc grajdului înfundat cu hluji şi paie de grâu, şi totul a ars, şi au ars toate vacile cu viţei în ele, şi au ars toţi boii de povară, au ars aşa, legaţi la iesle… dimineaţa, când ne-am dus la şcoală, mirosea peste tot numai a carne friptă, peste şapte dealuri şi peste şapte văi mirosea… şi ce imagini danteşti, cu animale explodate-n lanţuri, cu oameni plângând lângă nenorocire, cu stâlpi din lemn fumegând spre văzduhul consternat, şi cu stoluri de ciori trecând spre nicăieri, spăimântate de “opera” celor criminali!… şi sărmanul moş Vasile a fost “găsit” vinovat, şi băgat la puşcărie, şi îmbolnăvit de supărare şi de nedreptate, şi nimeni n-a avut curaj să-i arate cu degetul pe ticăloşi!… Sigur că da!
Uite (la modul comparaţie) ce poem devastator a scris Nichita Stănescu, poetul denigrat de ţaţa Lui, poetul despre care această analistă zice că a fost beţiv şi că nu scrie pe “înţelesul” ei! Păi, doamnă Doi, în România sunt milioane de beţivi… şi, dacă toţi ar avea geniul lui Nichita, n-am mai avea atâta prostie-n Carpaţi, nu?… Stai să vezi!
*
Nu care cumva să crezi că insist, că-s prost şi o fac pe deşteptul. N-am să te mai sâcâi multă vreme. Dacă nici după “publicitatea” pe care ţi-am dat-o ieri nu ai curaj să “rupi” tăcerea, rezultă că te doare-n cot…(că tot trei litere are, câte două consoane şi o vocală, fiecare)…de QED, însemnează că ţaţa Lui (nevasta lui Zero) e mai importantă decât minunile universale din poezia UMNS!
De ce-i genial “îngerul cu o carte în mâini”? Păi, doamnă Doi, în loc să te superi pe mine în solidar cu ţaţa Lui, mai bine te-ai apuca să-i vâri în cap prietenei tale, dacă pricepi şi dacă-ţi mai aminteşti dizertaţia mea de când am desfăşurat “ultima noapte de dragoste şi prima noapte de Poezie”, că nu-i la îndemâna oricui să dibuie şi să pună în valoare/operă o translaţie de sensuri ca în “Ardea spitalul”. Ia şi uite: “Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!…/ Ardea spitalul cu bolnavi cu tot/ Şi flăcările sfârâiau în cărnuri/ Râs alb cutremurat de savaot!// Ce râs, ce râs mă străbătu azi-noapte!/ Ce râs de ziduri prăbuşite/ Strivind sub ele urlete, clipite/ şi razele căzute ale lunii!// Şi luna…cum mai fulguia azi-noapte/ Pe străzile pierdute-adânc în vis…/ Şi cum mai fulguia pe cărnurile aspre!/ Desfrâu de flăcări şi de vis ucis!”…Nu? Da! Şi, atunci, cum să nu te cutremuri când vezi un grajd ars cu toate animalele în lanţuri, fără nici o şansă? Iar tu şi prietena ta mă tot hâţânaţi cu “aşa a vrut Dumnezeu”, “asta le-a fost soarta”, “cred că se putea şi mai rău”, “nu te poţi juca de-a karma”…!…Nu, aici nu-i vorba de forţe impersonale, de creatori supremi, de nu ştiu ce energii infinite, ci de prostie, imbecilitate, laşitate, lene, ticăloşie, lăcomie, cupiditate, rapt, nesimţire…!…Dacă cei doi criminali din Bursucani…(CN şi BV)…ar fi fost băgaţi la zdup când au demonstrat (cu vârf şi îndesat) că-s indivizi penali, înainte a de incendia grajdul, nu s-ar mai fi ajuns la nenorocirea descrisă în ziarul de alaltăieri! Nu?…Iar poetul Nichita Stănescu vine şi mută orizontul aşteptărilor noastre pe o altă scară a imaginaţiei, împinge gândirea dincolo de banalul “aşa vrea cel de Sus”!…Desigur, s-ar putea să dai altă întrebuinţare cestei scrieri, cum Ion Creangă explica doctorului ce şi când o să folosească reţeta medicală, dar îmi place să cred că ţi se va sui aia în ăla, c-ai s-o hutucheşti pe Lui cât colo, că ai să te dai pe brazdă, cum glăsuieşte moldoveanul serios…şi ai să asculţi cu mare atenţie ce zice Nichita în “Autoportret”: “Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte!”…Mai taci mult?
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viața Liberă Galați
Leave a Reply