
Strategie intitulată – „Bălăbănești o comună model”– are la bază dezvoltarea uniformă, pe toate palierele, a satelor și cătunelor componente (Bălăbănești-Gară, Lungești-Lungeștii Noi și Bursucani-Zimbru), evoluție care să țină cont de principiul echitabilității, de respectul pentru tradițiile noastre seculare, de valorile locale și naționale și mai ales de protejarea mediul înconjurător.
Dacă în 2004 comuna Bălăbănești a pierdut satele Rădești, Cruceanu și cătunul Oanca tocmai datorită lipsei unei viziuni și strategii care să țină comuna unită, în 2016 reprezentanții locali ai Partidului Verde urmăresc să întărească unitatea comunei prin eliminarea discrepanțelor dintre satele componente și implementarea unui sistem administrativ performant bazat pe transparență, eficiență, comunicare și încredere.
Filozofia și viziunea Partidului Verde pentru viitorul comunei Bălăbănești are la bază relația fundamentală comunitate-mediu, relație care trebuie să se dezvolte sănătos, în beneficiul ambelor părți, având ca postament noțiunea de respect.
Strategie P.V. Bălăbănești cuprinde următoarele obiective:
1. Crearea de locuri de muncă prin:
· exploatarea corespunzătoare a resurselor comunale;
· încurajarea inițiativelor personale și a investițiilor private;
· accesarea fondurilor europene, guvernamentale și județene;
· dezvoltarea de parteneriate public-private;
· inițierea de cursuri de calificare și recalificare;
· dezvoltarea serviciilor publice la nivel local;
· acordarea unor facilități învestitorilor serioși.
2. Un nou tip de administrație care să impună:
· transparență totală și comunicare deschisă cu cetățenii privind: bugetul comunei și investițiile în domeniul public, declarațiile de avere ale consilierilor și aparatului administrativ de conducere, întrunirile și deciziile Consiliului Local, posturile scoase la concurs;
· cheltuirea banului public de o manieră profitabilă pentru viitorul comunei;
· eliminarea nepotismului și a incopetenței;
· limitarea drastică a furturilor și încălcărilor de proprietate publică și privată;
· pedepsirea infractorilor – „ești prins, plătești – bugetul are nevoie de resurse.”
3. Proiecte „de impact” pentru comunitate și comună
· apă potabilă pentru toate gospodăriile – conectarea urgentă a satelor Lungești și Bursucani la rețele de apă potabilă;
· amenajarea unei piețe comune de desfacere a produselor locale pentru toate cele trei sate componente și a unei cantine sociale pentru elevi și persoanele care nu pot munci;
· ajutorarea familiilor cu trei sau mai mulți copii prin acordarea de facilități și ajutoare;
· ajutorarea bătrânilor singuri și persoanelor cu handicap, lipsiți de suport familial, printr-un program de voluntariat coordonat de Primărie;
· aducerea unor cadre specializate în domeniul sănătății și educației prin acordarea unor facilități ce ar stimula stabilirea lor permanentă în comună;
· amplasarea unui monument al eroilor în satul Lungești;
· reamenajarea parcului Eroilor și reabilitarea completă a monumentului Eroilor din centrul Bălăbăneștiului;
· oficializarea și implicarea în organizarea a trei Evenimente Locale Festive pe teritoriul comunei Bălăbănești: 21 iulie(satul Bursucani și schitul Zimbru) – Prăznuirea „Sfântului Cuvios Rafail de la Agapia Veche” ; Sărbătoarea „Rămas Bun de la Vacanța Mare” (satul Lungești) – cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar; 1-5 decembrie Ziua Națională și Ziua Bălăbăneștiului.
4. Proiecte cultural – educaționale care să includă:
· transformarea căminului cultural „Mihail Kogălniceanu” și a bibliotecii „G.F.Tașcă” într-un centru cultural deschis zilnic publicului de toate vârstele;
· menținerea tuturor celor trei unități școlare în regim de funcționare în asociere cu deschiderea în satele Bursucani și Lungești a unor biblioteci publice cu sală de lectură și acces la internet;
· monitorizarea educației copiilor și tinerilor printr-o colaboarare strânsă: Primărie – Școală – Părinți;
· construcția sau amenajarea unui punct muzeistic;
· înființarea împreună cu cadrele didactice și părinți a unui club local de meserii pentru amatori cu secții în diferite domenii: „Micul apicultor”, „Micul botanist”, „Micul radio-depanator”, „Micul cercetaș” etc.
· acordarea respectului cuvenit valorilor locale și naționale, promovarea și evidențierea realizărilor înaintașilor noștri;
5. Proiecte speciale destinate mediului ambiant, activităților sportive și turismului care să includă:
· protejarea pădurilor micilor proprietari;
· împădurirea terenurilor și zonelor deteriorate și abandonate;
· ecologizarea zonelor afectate de reziduri;
· selectarea, colectarea și valorificarea deșeurilor;
· construcția unei baze de colectare a deșeurilor,
· adoptarea unor măsuri speciale, care pot fi implementate practic, de protecție a fondului forestier și a mediului înconjurător;
· construcția unei baze sportive de care să beneficieze gratuit toți copii, tinerii și amatorii de sport din comună – promovarea, acordarea unor facilități și premii sportivilor de performanță;
· inființarea unei grădini botanice de minimum 2 Ha sau a unei minirezervații de zimbri;
· transformarea schitului Zimbru și a mănăstirii Adam în destinații turistice și de pelerinaj printr-un program intens de promovare;
· realizarea unui ghid turistic al comunei;
După cum ați observat, Partidul Verde vine cu o serie de proiecte noi, proiecte care evident necesită și fonduri pe măsură. Cunoscând situația financiară precară a bugetului local, prioritatea noastră de bază este să atragem investiții private în comună printr-un comportament ireproșabil față de investitorii bine intenționați și acordarea de facilități care să încurajeze crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea durabilă a activităților economice. Vom susține cu precădere agenții economici care investesc în agricultură, unități de producție și turism.
Cu privire la alegerile locale din iunie 2016 Partidul Verde – Filiala Bălăbănești face următoarele precizări:
1. Nu va cumpăra votul nimănui oferind cadouri electorale;
2. Nu va face turism electoral sau promisiuni electorale care nu pot fi onorate;
3. Va avea un limbaj de comunicare decent cu referire predilectă la proiectele cuprinse în strategia „Bălăbănești o comună model”;
4. Nu urmărește obținerea de funcții prin promisiuni și înțelegeri secrete;
5. Are ca obiectiv principal câștigarea unui procent de 10-15% din voturile alegătorilor pentru a putea promova în Consiliul Local Bălăbănești minim un consilier cu simț de răspundere și dorință de muncă;
6. Partidul Verde este o formațiune diferită de Partidul Ecologist Român;
7. Simbolul electoral al Partidului Verde este floarea soarelui.
Leave a Reply