Veverinul(Dryomys nitedula Pallas) este răspândit în partea estică a Europei Centrale până în stepa europeană a Rusiei. Îi mai spune şi pârş mic, pârş cu coada stufoasă sau veveriţ. Are corpul de 8-10cm, care se termină cu o coada stufoasă, ca de veveriţă, lungă de 4-5cm, cu blăniţă cenuşiu-gălbuie pe spate şi albă-gălbuie pe burtă, are o pată neagră pe faţă doar în jurul ochilor. Este activ numai în amurg şi noaptea. A fost vânat în perioada 1940-1945, în zona istorică Vlasca, când era recomandat ca friptură celor bolnavi de oftică. Este unul dintre cele mai folositoare mamifere mărunte, existente prin pădurile noastre, prin consumul mare de Drymonia chaonia, principalul dăunător al stejarului. Insecticidele îi sunt fatale. În speranţa că încă vor mai exista pârşi şi pricolici, şi poveşti cu ei, sper sa ne fie de folos aceste rânduri.
În ceea ce priveşte duşmanii naturali ai pârşilor (în afara de pisicile vecinilor), râsul(sau linxul) este unul dintre ei, dar şi pisica sălbatică.
În evul mediu, seniorii feudali erau foarte bucuroşi când în darea impusă vânătorilor primeau şi pârşi. La ospeţe fie că erau făcuţi friptură, fie mâncare cu sos picant, bogat în condimente şi verdeţuri aromate.
Sursa: http://www.vinatoare.ro/index.php?topic=426.0
Este foarte rar văzut în pădurile de pe dealurile Covurluiului şi numai în anumite locaţii. Au fost localizate câteva exemplare de pârş cu coada stufoasă în pădurile de stejar din Bălăbăneşti. În partea de vest a pădurii Tainiţa a fost văzut un speciment în anul 1997 şi un altul în 1998. Alte câteva exemplare au fost observate în pădurea Nisa (comuna Bălăşeşti) – un exemplar în 1998, un altul în 2000, respective două exemplare în pădurea Stroiu(comuna Drăguşeni) în aceeaşi perioadă de timp. Veverinul a fost propus pentru încadrarea ca specie protejată(Murariu 1995). Informaţiile au fost preluate dintr-un studiu efectuat de Sorin Geacu şi Constantin Loghin, “Mamifere de pădure relicte în ocolul silvic Griviţa – Estul Românie”.
Foto credit: Wikipedia
Ursi Alexandru says
Acum 3 ani aflat la bunici langa Campu Lung Muscel jud. Arges, am avut norocul de a prinde, fotografia si elibera acest pars, am cautat ceva timp sa vad cum anume se numeste aceasta specie si abia acum cateva zile la muzeul Antipa am vazut un exemplat impaiat acolo.