Ca o lacrimă
Ca o lacrimă – rochia mea
cade smerită pe coapse,
Frunze încolțite de toamnă
macină buzele arse.
Pe catalige urcă o stea
la tâmpla unsă cu rouă,
Răcoarea mă strânge în brațe
și-mi frânge cerul în două.
Nemistuite în feșnicar,
brațele prinse-n răscruce,
Seamănă păsări la orizont
și nebuloase caduce.
Solzi de lumină pe trandafiri
taie timpul în fluturi,
Ploile se rănesc la genunchi,
noi le topim în săruturi.
Autor: Tatiana Munteanu
Leave a Reply