A mai murit un nuc bătrân
Ograda-i plină de tristețe
La poartă bate un vânt străin
În zorii-ntinși ai dimineții
Căzută-i salcia în râu
Coroana-i prinsă-n mâlul lacom
Iar trupul, văduvit de plete
Umflat de ape, îi tot mai rece
Avramul zdravăn din alee
A dispărut de ceva vreme
Dar ne-a rămas în amintire
O confirmare pe-o hârtie
Cireșul negru dintr-un gard
Mai dăinuia și-acum un an
Să-l pomenim! … el ne-a lăsat,
Dulceață amară într-un borcan
Și teiul, teiul de la poartă
Scurtat a fost, la jumătate!
În primăverile de vis
Albinele l-au oblojit
Salcâmul plin de guguștiuci
De carii albe a ruginit
Și-așteaptă solitar un vânt
Să se întoarcă în pământ
S-au stins și plopii de la drum,
Plecat-ai și tu fag nebun!
Ce-ndepărtări ne proptea-i cerul
Și-n povestiri scornea-i misterul
S-a frânt și dudul din grădină
Lasând un gol, sus pe colină
Și-o rană adâncă într-o vie
Treptat, te pierd copilărie!
S-a dus stejarul tinereții
A ars în soba bătrâneții
Din jar țâșnesc umbrele sorții
Ce-așterne iute, cenușa morții
Vasile Jaravat
Leave a Reply