Pe urmele bălăbăneștenilor – Prof. Univ. Dr. Nicolae Crețu, critic și istoric literar

Nicolae Creţu (20 aprilie 1941, Bârlad, judeţul Vaslui) este un critic şi istoric literar. Este fiul Eufrosinei (născută Gociu) şi al lui Neculai Creţu, subofiţer. Urmează cursurile Şcolii generale „Al. I. Cuza” (1948-1955) şi ale Liceului „Gheorghe Roşea Codreanu” (1955-1959) din oraşul natal. În 1964, la încheierea studiilor la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, este numit aici asistent la Catedra de literatură română. Specializat în literatura română a secolului al XX-lea şi în teoria literaturii, a cultivat, didactic şi publicistic, abordarea interdisciplinară şi fundamentarea teoretică a discursului critic.

În „Iaşul literar”, „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Arlechin”, „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza»”, „Dialogue” (Montpellier), „Dacia literară”, „Anuar de lingvis­tică şi istorie literară” (Iaşi) şi „Timpul” a publicat numeroase eseuri, articole, cronici şi studii.

Apărută în 1982, Constructori ai romanului, carte consacrată lui Liviu Rebreanu, Hortensiei Papadat-Bengescu şi lui Camil Petrescu, rămâne un titlu de referinţă ca lucrare de sinteză asupra artei romanului, studiată din perspectiva naratologiei moderne. Ca director al Editurii Junimea (1990-1994), a sprijinit debutul unor autori tineri. Spirit cu o reală disponibilitate pentru dialog, a conceput şi realizat, la Universitatea ieşeană, cicluri de dezbateri pe teme teoretice şi interdisciplinare şi, sub egida Centrului Cultural Francez din Iaşi, alte manifestări, consacrate unor personalităţi româneşti din exil.

Propunându-şi, în Constructori ai romanului, să studieze manifestările şi importanţa „rolului construcţiei în existenţa estetică a operei”, Creţu analizează resorturile tensiunilor drama­tice şi tragice (Ion, Răscoala), implicaţiile interogaţiei interioare (Pădurea spânzuraţilor, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), „anatomia caracterelor” şi „sintaxa imaginarului” (ciclul Hallipilor), poetica „dosarului de existenţe” (Patul lui Procust).

„Construcţia”, concept central, e văzută ca un câmp al solicitărilor (şi tensiunilor) estetice. Figurile de construcţie („amânarea” şi circulari ta tea la Rebreanu, capcanele „analizei” ironice în ciclul Hallipilor, discontinuul şi montajul de joc al perspectivelor la Camil Petrescu) deschid căi de acces spre spiritul operelor: arta rebreniană a denudării esenţelor de sub crusta cenuşiului, „poetica suspiciunii” şi a grotescului ori cea a analizei (şi autoanalizei) intelectualizate şi ardente, la ceilalţi doi autori. Mobilitatea interpretativă, argumentaţia strânsă şi sinteza de reflecţie teoretică se stimulează şi se aprofundează reciproc în Constructori ai romanului.

Opera

• Melanges a la memoire de Louis Michel (în colaborare), Montpellier, 1979;
• Textes litteraires roumains (în colaborare), Mont­pellier, 1979;
• Cunoaştere. Creativitate. Comunicare (în colaborare), Iaşi, 1981;
• Constructori ai romanului, Bucureşti, 1982;
• Relaţii româno-polone (în colaborare), Iaşi, 1995;
• Actes. Journees de la francophonie (în colaborare), I-II, Iaşi, 1996-1998;
• O întâlnire astrală. Centenar Lucian Blaga – Ion Barbu (în colaborare), Iaşi, 1997;
• Studia antiqua et archaeologica, Iaşi, 1998;
• Auteurs europeens du premier XX-e siecle (în colabo­rare), Bruxelles, 2002;
• Studii de slavistică (în colaborare), Iaşi, 2002;
• Limba şi literatura română în spaţiul etno-cultural daco-românesc şi în diaspora (în colaborare), Iaşi, 2003.

Sursă: http://www.crispedia.ro/Nicolae_Cretu