(…)
OMUL, ÎN AFARĂ DE TRUP, ARE ȘI SUFLET
– Povesteați într-un interviu ca întreg holul și culoarele erau tapetate cu mii de cărți.
– Bunicul meu, preotul Toma Chiricuță, era un mare învățat.
– Era un preot erudit, cu studii de teologie și pedagogie efectuate în Germania.
– Bunica-i din Bălăbănești și s-au căsătorit la Bârlad, unde au și locuit o perioadă și unde s-a născut tatăl meu în 1918, pe 7 ianuarie, de aceea îl cheama și Ion. Au stat foarte puțin la Bârlad, pentru că bunicul a fost numit preot la Botoșani și au plecat acolo la scurt timp după nașterea tatălui meu. Un văr mi-a povestit o scenă extraordinară: când au plecat din Bârlad, în 1918, era război și trenul avea geamul spart. Bunica îl ținea pe tatăl meu în brațe, ningea peste el și un soldat și-a scos mantaua și l-a acoperit. Preoteasa Virginica a crescut 5 copii în condiții foarte grele, cei 4 ai ei și încă o fată adoptată.
– Femeile din familia dvs. au fost dârze, pe măsura barbaților lor.
– Bunicul a plecat cu ea în Germania, la Gottingen, unde a studiat filosofie și pedagogie. Revenit în țară, a introdus o nouă atitudine în predică. Preotul și învățătorul ar trebui, și astăzi, să fie personalitățile care să contribuie la formarea locuitorilor din sat.
– Cum era pe vremuri.
– Da, și el și-a luat rolul acesta în serios, astfel că predicile sale erau educative. Le povestea enoriașilor despre etică, atitudine, educație, literatură și artă. Implementa în predici chiar ultimele descoperi științifice, le povestea despre Einstein. Eu astăzi, când mă duc la biserică, nu mai aud nici un cuvânt dintr-asta. În afară de ritualuri, eu nu știu ce mai comunică un preot ortodox credincioșilor. El avea toate cărțile, Hegel, Kant. Avea mii de volume pe rafturile în coridoarele acelea. Erau metri întregi de biblioteca, toți banii câștigați îi dădea pe cărți. (Brockhaus, Larousse, …)
– Niște amintiri mai pregnante din acea vreme aveți ?
– Aveam 6 ani, eram pseudo-vagabond, eram pe stradă toată ziua, jucam fotbal, îmi petreceam timpul cu mulți alți copii în Cișmigiu. Apoi am plecat la Sighisoara, unde am facut grădinița germană și apoi școala germană, un mare noroc pentru mine, pentru că am intrat în contact cu o disciplină incredibilă, cea germană. Locuiam chiar lângă gradiniță, pe strada Nikos Beloianis și am participat la ce s-a întâmplat cu sașii în Ardeal în perioada cea mai grea, cea stalinistă. Venea securitatea noaptea, când avea loc o adevarată vânătoare de oameni, îi căuta prin pivnițe, poduri, îi aresta, iar despre aceasta filă a istoriei nici nu se mai amintește astăzi. Erau saracii duși în Siberia și se întorceau după 10 ani, dacă nu mureau acolo. Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru literatură în anul 2009, descrie suferințele acestor nevinovați în lagărele de muncă sovietice.
– Și bunicul dvs. a trecut prin experiența asta, a fost arestat în anul 1961.
– Da, bunicul a fost arestat în biserică, din cauza unei lozinci, pusă de el la intrarea în biserică: OMUL, IN AFARA DE TRUP, ARE SI SUFLET. Biserica Zlatari era vizavi de Miliția Capitalei, au citit asta, au venit și l-au arestat. Avea 74 de ani. Eu eram elev, la București. Am citit povestea asta în dosarul de la Securitate al tatălui meu. Lumea crede că tatăl meu, chirugul Ion Chiricuță, a fost un favorizat. Nu este adevarat, favorizarea a fost dobândită prin profesionalism. În realitate, așa cum reiese din dosarul său de la securitate, era spionat în fiecare secundă. Avea 7 turnători în Institut, care declarau tot ce le povestea lor sau altor colaboratori. Dar tata nu se ocupa de politică, era preocupat de operațiile lui, scria cărți, zi și noapte, astfel că nu a fost afectat de aceste turnătorii. Dar când am citit dosarul, am rămas impresionat, sunt lucruri dramatice acolo. Am descoperit că era fotografiat, cu poze, în timp ce se afla în delegație prin București, era urmărit foarte serios.
AȘA ÎL ȘTIU PE TATĂL MEU, ORI OPERÂND, ORI SCRIIND, LA O MASĂ DE LUCRU
– Vă înrudiți și cu savantul Ștefan Procopiu.
– Mama lui Ștefan Procopiu era sora cu mama tatălui meu, din Bălăbănești. Eu tot auzeam de Ștefan Procopiu de la Iași, că a lucrat cu Niels Bohr la Paris. Am studiat și fizica atomică, dar nu am ajuns niciodată la Iași în perioada respectivă. Am vizitat recent Muzeul Universitășii din Iași și am văzut teza lui de doctorat, realizată la Paris. Și când eram student se vorbea de Ștefan Procopiu ca despre o minune a gândirii românești, pe unde a fost a impresionat extraordinar și a creat și o școala renumită de fizică la Iași.
– La Cluj ați ajuns în clasa a VII-a, cum v-ați acomodat? În acea perioadă tatăl dvs. era ocupat cu Institutul de Oncologie.
– El pleca la 7.30 la Institut și ajungea acasă seara, la ora 19.00. Dormea două ore, dupa care scria până la 2 noaptea. Așa îl știu pe tatăl meu: ori operând, ori scriind, la o masă de lucru.
– Cum v-ati acomodat la Cluj?
– Am avut șansa să intru într-o clasă extraordinară. Noi și acum ne întâlnim, colegii din clasa a VII-a și apoi cei de liceu, în fiecare an, la Cluj. Am urmat liceul Nicolae Bălcescu în aceeași formație și toți am intrat la facultate. În clasa noastră erau olimpicii României la matematică și chimie, adică câștigătorii titlului. Eu mergeam la olimpiada de fizică, dar nu eram olimpic. Am avut o profesoara de matematică fenomenală, doamna Lungu. I-am revăzut la 50 de ani de la terminarea liceului pe acești profesori, aveau aproape 90 de ani sau mai mult, erau perfect lucizi. Pe doamna Lungu o țin minte perfect: venea îmbrăcată cu un halat perfect călcat zilnic, cu guler alb suprapus, totul era perfect la dumneaei și nu a zâmbit o singură dată, în acei cinci ani. Era de o strictețe fenomenală. Am întrebat-o: Doamna Lungu, cum ați reușit să creați o clasă atât de omogenă în concept, cu un astfel de rezultat – toată lumea a intrat la facultăți ca: politehnică, matematică, fizică, chimie și medicină. Dacă ne dădeați o problemă pe care știa să o facă numai campionul olimpic, noi, azi, eram în cu totul altă constelație. Mi-a răspuns: Voi nu ați observat, dar eu predam pentru trei categorii: pentru cei mai slabi, pentru intermediari și pentru cei tari. Și când vă dădeam teza, vă puneam în grupe și fiecare avea alte subiecte. Noi nu ne-am dat seama, ca nu făcea discriminare, nu ne umilea, nu spunea nici unui elev că face parte din grupa slabă. La limba română se întâmpla, probabil, același lucru probabil, pentru că aveam lucrări diferite. Acei profesori aveau acel concept de diferențiere și de omogenizare prin educație și nu creau complexe copiilor ce duceau la izolarea lor. Noi am crescut împreuna, și olimpicii, și neolimpicii și nu era deosebire ca educație. Apoi, la facultate, am avut, de asemenea, profesori mari. Eu am terminat prima promotie, la Cluj, de Fizica Atomică și Nucleară cu specializarea în scopul de a produce apa grea pentru centralele atomice de la Cernavodă.
– Nu ați dat la Medicina din prima pentru că spuneați că în clasa a X-a nu ați reușit să memorați pe de rost noțiunile de biologie.
– Tatăl meu, după ce i-am zis într-o zi că aș vrea să dau la Medicină, mi-a cumpărat zece caiete, 15 creioane, opt radiere și a început să-mi deseneze toată anatomia, începând cu celula, și cred că am ajuns la glomerul renal. A început cu celula, cu nucleul. Eram în clasa a X-a și eram depășit, efectiv. La al treilea caiet umplut de el, cu desene, cu tot, i-am zis: Uite ce, eu îți mulțumesc tare mult, dar ca să nu intrăm într-un conflict, eu mă duc la Fizică. Mi-a respectat dorința și am studiat Fizica Atomică și Nucleară, unde am avut niște profesori extraordinari, ca profesorul Victor Mercea, profesorul Mircea Peculea, profesorul Nicula, profesorul Ioan Ursu, la fizică și profesorul Ney, la matematică. Sunt doar câteva nume alese, dar în realitate toate cadrele erau deosebite și trebuie să mulțumesc tuturor pentru munca depusă cu noi. Îți scriau două ore întregi pe tablă toate cursurile. Impresionant. Examenele erau ceva deosebit. Era de fapt o sărbătoare în care erau culese roadele muncii lor, dar și ale muncii noastre. Când văd astăzi aceste multiple choice, să nu se mire societatea că acești oameni nu pot face altceva decât să-și ia, cu un copy-paste, niște titluri care de fapt nu au nicio valoare reală. În realitate, conceptul Bologna este o devalorizare a științei și toți sunt educați pentru a deveni în realitate niște tehnicieni pricepuți.
– Când ați terminat facultatea nu vi s-a permis să profesați pentru că fratele dumneavoastră, care era inginer, fugise in străinătate.
– El era inginer, dar prima slujba în Germania a fost într-un magazin unde vindea becuri. Apoi a creat o firmă personală cu mai mulți colegi, care în foarte scurt timp a ajuns o firma de vârf. De exemplu, ei au realizat unul din sistemele de siguranță al aeroportului din Frankfurt, apoi sistemul de siguranță al controlului gazului metan în Munchen. Asta este fenomenal în Germania, oamenii din jurul tău își dau seama că poți produce mai mult și-ți dau șansa să produci mai mult. Nu vreau să fiu rău, dar cred că în România, astăzi, este mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu, fiindcă sunt îngrădite aceste posibilități. Atunci era politica, acum apare paralizia asta pe care nu știu cum să o denumesc –“acești tineri sunt liberi, pot oricând pleca”. Eu nu am putut călători până la 40 de ani, deci a trebuit să plec din România.
– Părinții dumneavoastră știau de intenția fratelui?
– Nu, nici eu, când am plecat din România, nu i-am spus nimic tatălui, nu am vrut să-l pun într-o situație incomodă. De plecarea mea nu știa nimeni, nici mama mea nu știa, nici măcar prietena mea, actuala mea soție, nu știa.
(…)
Text: Oana Bugeag
Fragment(partea a II-a) preluat(ă) din art. Un interviu excepțional cu prof. univ. dr. Ion-Christian Chiricuță, cel mai bun medic primar de radioterapie din România
Sursa: www.einformatii.ro
Note biografice – Prof. Dr. Ion-Christian Chiricuță
Educaţie şi formare
1965 – 1970 Fizica Atomică și Nucleară la Facultatea de Fizică a Universității din Cluj – Napoca
1974 – 1980 Medicina Generală în cadrul Institutului Medico-Farmaceutic din Cluj – Napoca
1978 Doctor în fizică la Universitatea Babeș-Bolyai
1980 Doctor medic la Institutul de Medicină și Farmacie Cluj (Medicina generala)
1980 – 1981 Medic secundar radiologie-radioterapie la Institutul Oncologic București
1981 – 1982 Fără loc de muncă
1982 – 1985 Medic medicină generală la Dispensarul Ditești (jud Prahova)
1986 Rezident în secția de radioterapie a Spitalului Marienhospital – Herne (Universitatea Bochum).
1988 – 1995 Clinica și Policlinica de Radioterapie a Universității Wuerzburg
1991 Medic specialist în radioterapie și radiooncologie
1996 – 2010 Medic șef și director al Institutului de Radioterapie Oncologică de la Spitalul St. Vincenz din Limburg
1995 Doctor habilitat în medicină la Universitatea Wuerzburg
2002 profesor la Universitatea Wuerzburg
2010 Revenirea în România
2011 Inițierea Centrului de Radioterapie AMETHYST, Otopeni
2012 Inițierea masteratului în Biotehnologie, Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila, București
Cărţi publicate
Ion-Christian Chiricuță și Adrian Buga: Colecția de pictură Ion Chiricuță, Editura Argo Art Publishing și Unarte, București, 2014
Prof. Dr. Ion-Christian Chiricuță este autorul a 6 cărți despre oncologie și radioterapie apărute în perioada 2001-2005, de asemenea co-autor și autorul a peste 40 de articole apărute în reviste și publicații de specialitate.
Proiecte diverse
Colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, unde predă în cadrul Masteratului de Biofizică Medicală și Biotehnologie Celulară disciplina “Imagistică Medicală, Radiații Ionizante în Diagnostic și Tratament. Noțiuni de Radiobiologie clinică” ce presupune formarea și instruirea masteranzilor privind aparatura modernă de radioterapie și efectuarea practică a planurilor de iradiere externă.
Sursa text și foto: https://ssima.eu/amo-team/ion-christian-chiricuta/
Leave a Reply