Nucul cu ochii în floare,
Cu vântul de braţe legat,
Retează aeru-n frunte,
Iar apele pieptu-i răzbat.
Printr-un ciorchine de nouri,
Un curcubeu de jăratec
Toarnă pe umbre ecouri
Şi un apus singuratic.
Salcia ca o moscheie,
Cu rochia albă în vânt,
Cu rugăciuni de femeie
Şi aripi crescute-n pământ,
Muşcă din stele zemoase
Şi lasă o rană pe cer,
Cântă pe-o coajă de nucă
Într-un asfinţit efemer.
Versuri: Tatiana Scurtu-Munteanu
Leave a Reply