Pe drumul troiţelor din sat

La Bălăbăneşti, ca şi în alte localităţi din ţară, începând cu anul 1990 şi până astăzi numărul troiţelor s-a dublat, un fenomen pozitiv, benefic comunităţii, plăcut sufletului şi ochiului trecătorului dacă ne gândim la faptul că tradiţiile şi credinţa noastră seculară merg mai departe şi nu se pierd în negura timpului, în labirintul crizelor şi al globalizării postdecembriste.

Ca să reuşesc să înşir câteva rânduri cu privire la acestă situaţie, nefiind specialist, am zis să fac câteva cercetări şi constatări cu privire la semnificaţiile, motivaţiile şi mai ales dezbaterile ce survin atunci când aceste minunate monumente de artă şi credinţă sunt amplasate şi ridicate pentru a ne ocroti, curăţa şi îndrepta spre smerenie şi rugăciune.

Câteva lucruri interesante despre semnificaţia şi motivaţia ridicării unei troiţe

În societatea feudală românească troiţele aveau un rol bine definit, fiind înălţate pentru “a comemora lupte purtate de românii ortodocşi împotriva „liftelor”, pentru a înştiinţa populaţia de anumite legi sau porunci domneşti, pentru a aminti că pe acel loc s-au aflat altădata diferite monumente, pentru a aduce în atenţia comunităţii numele unor eroi ai neamului jertfiţi pe alte meleaguri (troiţele-cenotaf) sau îngropaţi în alte locuri, ori pentru a arăta lumii rolul social important al unui donator sau al unor familii de vază. ” (1)

Cunoscutul istoric Nicolae Iorga constata o legătură extrem de puternică între troiţe şi comunităţile de credincioşi, evidenţiind şi alt aspect, şi anume faptul că acolo unde nu existau biserici crucile troiţelor era locul de întâlnire unde se ţineau slujbele, citez: “Cât priveşte troiţele, ele sunt ctitorii ieftine ale unor credincioşi care nu aveau mijloace de a-şi arăta credinţa prin durarea unei biserici. La obârşie, însă, cred că au fost altceva. Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci, se făcea toată slujba; ea înlocuia biserica, o rezema în ce avea mai caracteristic.“

Astăzi troiţele le întâlnim la tot pasul, iar motivaţia amplasării lor diferă de la o situaţie la alta. Le întâlnim la o intersecţie de drumuri (răscrucea a fost/este considerată a fi un loc periculos, bântuit de spirite rele), la ieşirea sau la intrarea într-o localitate (pentru a apăra vatra satului şi comunitatea de evenimente neplăcute), lângă o fântână (în semn de binecuvântare şi mulţumire), în locul unde a avut loc o tragedie sau un accident tragic (pentru a ne ruga pentru sufletele celor plecaţi şi a marca memoria unor oameni deosebiţi, cu har cum e cazul martirilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici), lângă(în) gardul unei gospodării (pentru a ocroti, purta noroc şi ţine departe de casă spiritele malefice), în cimitirile unor sate şi lăcaşe de cult dispărute (pentru a marca locul şi memoria celor dispăruţi), în locuri considerate a fi „însemnate”, retrase, încărcate de energie negativă (aici troiţele sunt considerate a fi un refugiu în care trecătorul se poate ruga şi adăposti din calea spiritelor diabolice ce bântuie zona respectivă – de multe ori semnalăm şi prezenţa candelei ataşată de cruce, izvor al luminii calde, Dumnezeieşti) etc.

Troiţele de la Bălăbăneşti

La noi în comună, din punct de vedere al amplasamentului şi al motivaţiei ridicării lor, întâlnim două categorii de troiţe.

În prima categorie intră aproape toate troiţele vechi (dar şi unele ridicate recent) instalate de bunicii, moşii şi strămoşii noştri în vatra sau extravilanul satelor componente. Ele reprezintă iniţiativa instituţiilor bisericeşti, a unor familii înstărite sau a unor comunităţi săteşti.

În cea de-a doua categorie, întâlnim troiţele instalate de unii gospodari ai satelor, în propria curte sau lângă gardul ce le delimitează proprietăţile. Aceste troiţe le-am putea numi troiţe familiale deoarece ele nu sunt asumate de întreaga comunitate, fiind ridicate la dorinţa expresă a proprietarului gospodăriei respective.

Ambele iniţiative sunt lăudabile şi nobile, dar trebuie să ţinem cont de câteva lucruri care de obicei sunt trecute cu vedere şi de autorităţi şi de autorii morali ale acestor, repet, lăudabile iniţiative.

Primul lucru pe care ar trebui să-l luăm în considerare atunci când dorim să ridicăm o troiţă este istoria locului respectiv. În comuna noastră avem foarte multe locuri unde s-ar putea instala troiţe şi ar putea puse în valoare mult mai bine decât cele instalate, una nu departe de alta, pe buzele şanturilor de lângă gospodării.

Iată mai jos câteva din aceste locuri. Se pot ridica troiţe pe teritoriul comunei Bălăbăneşti: la Popeşti unde este atestată documentar una dintre cele mai vechi (cea mai veche după datele care le avem noi) mănăstiri din judeţul Galaţi, la izvoarele pârâului Frumoasa(Bălăbăneşti) unde a fost schitul Frumoasa(Bălăbăneşti), la Jorăşti unde s-au înnecat câţiva tineri, la Recea(la izvoare) locul de unde se alimentau odată multe gospodării din satul Bălăbăneşti cu apă, la hotarul cu Pupezeni unde stă arsă de soare o simplă cruce înfiptă în pământ şi unde şi-au pierdut viaţa două fetiţe acoperite de un mal, la Miroasa unde satul a dispărut şi vedem că şi cimitirul se topeşte, în locurile unde au fost satele Şuşneşti, Vicoleni(Dumitreşti), Bursuci, Popeşti, Jorăşti, Româneşti(troiţa trebuie îngrijită), Hărmăneşti, Hrăneşti – toate de o parte şi de alta a Jăravăţului pe teritoriul comunei Bălăbăneşti, pentru a marca existenţa lor în timp etc.

Aceste locuri care le-am enumerat mai sus sunt publice iar amplasarea unor troiţe în aceste puncte de referinţă, pe lângă valoarea simbolică, ar împământeni în conştiinţa noastră şi valoarea istorică însemnată a locului; valoare istorică pe care nu o vom întâlni decât rareori şi prin hazard, în cazul troiţelor familiale care sunt amplasate în apropierea gospodăriilor. Iar dacă valoarea istorică dispare observăm lesne că ne rupem deja de o parte din tradiţiile noastre seculare, îmbrăţişând un curent modernist care, vom vedea, nu întotdeauna reprezintă calea corectă pe care trebuie să păşim deşi intenţiile şi gesturile noastre sunt de bună credinţă.

Un alt punct de vedere împărtăşit de specialişti, pe care trebuie să-l tratăm cu maximă înţelepciune, aşează troiţa pe piedestalul simbolurilor culturale româneşti; un simbol izvorât şi împletit din credinţa noastră ortodoxă şi istoria noastră seculară.

Troiţa, nu poate fi o cruce izolată într-o conservă sau cazemată ermetică, cruce pe care cât de curând vom monta şi leduri în loc de candelă. Trecutul nostru nu poate fi, şi nu trebuie, modernizat şi cosmetizat ci prezervat nealterat. Dacă vom continua să construim troiţe învelite în tablă şi protejate de termopane riscăm să denaturăm sensul lor simbolic şi istoric, riscăm să uităm a ciopli lemnul şi piatra, să nu le mai înţelegem menirea. Aflate la vedere, lemnul şi piatra crucii sculptate au o esenţă şi un mister aparte, produc vibraţii invitându-ne la meditaţie şi rugăciune, la săvârşirea unei fapte bune; termopanul, tabla şi betonul în exces nu-s decât o spoială lugrubă.

Cuvântul autorităţilor locale

Mergând mai departe, pe drumul troiţelor noastre, odată consultaţi preoţii, istoricii şi bătrânii satului putem spune că proiectul de amplasare a unei troiţe trebuie să obţină aprobarea administraţiei publice locale. În mod normal această aprobare conduce la evitarea anumitor riscuri ce ar putea genera relocări, distrugeri şi alte neplăceri.

În satul Bălăbăneşti, dacă Primăria va intenţiona, urmând exemplul vecinilor din Griviţa(Vaslui), să îmbunătăţească serviciile publice sau să construiască trotuare ca în localitatea Băleni(Galaţi), atunci se poate lovi de unele inconveniente la montarea conductelor de colectare a apelor reziduale şi a covorului de asfalt; vice-versa, troiţele amplasate în calea acestor lucrări de modernizare pot suferi distrugeri.

Din cauza acestor motive, este bine ca troiţele familiale să fie amplasate pe domeniul privat, lângă gard dar în interiorul curţilor, iar cele asumate de întreaga comunitate să fie ridicate ţinând cont de toţi factorii dezbătuţi anterior: valoarea simbolică, însemnătatea istorică a locului, şi mai ales păstrarea ritului bisericesc autohton, a tradiţiilor zonale şi a esteticii lor.

Noi, cei cărora ne pasă de destinele comunei, trebuie să avem în minte două exemple elocvente de comparaţie, şi anume, primul, între biserica renovată şi păstrată în stil tradiţional moldovenesc „Sf. Arhangheli şi Sf. Cuv. Rafail” din satul Bursucani şi cea veche(biserica „Sf. Nicolae”) modernizată cu tablă şi termopane din satul Băbăbăneşti; şi al doilea, între troiţa instalată la Cruce, de lângă avion şi cea instalată la Camping, de la intersecţia cu drumul judeţean ce duce spre Rădeşti.

Fiecare comunitate, familie sau persoană este liberă să aleagă între cele două opţiuni. Am ţinut să scriu aceste rânduri în speranţa că poate cineva, care va dori să ridice o nouă troiţă la Bălăbăneşti sau în altă zonă, va avea un punct de plecare şi o idee generală despre realizarea unui astfel de proiect. Cum orice proiect are un scop bine definit şi argumentat e bine să-l identificăm corect pentru a nu ne amăgi.

Autor: Florin Munteanu

(1) – Art. “Troiţele româneşti“, sursa – http://www.crestinortodox.ro

Notă. Acest material a fost scris în urma consultărilor cu profesorul Nicolae Pământ, şi din respect pentru cititorii Xpress-ului care au sesizat şi comentat această situaţie, dar reprezintă o paletă de puncte de vedere personale.