Există multe feluri de a resuscita o comunitate. Unii s-au orientat spre proiecte care pun în valoare tradițiile seculare păstrate cu sfințenie (vezi cazul comunei Săpânța – devenită brand turistic național prin promovarea unui tip de umor popular unic), alții au avut șansa să aibă resurse extrem de căutate (vezi cazul comunei Rusca Montană din Caraș Severin pe teritoriul căreia se află cea mai importantă sursă de marmură, zăcământul de la Rușchița). Numeroase localități rurale din partea de vest a țării și nu numai s-au bucurat în ultimele decenii de investiții străine consistente, beneficiind de o poziționare, geografic vorbind, mult mai atractivă – în proximitatea unor municipii cu potențial financiar(vezi cazul comunei Miroslava din județul Iași care a atras investiții de peste 200 milioane de euro și are venituri la bugetul local de zeci de milioane de lei). Un alt caz de notorietate este „orașul de la țară” – Ciugud, care printr-un portofoliu de proiecte europene diversificat și prin tehnologii IT de ultimă generație, a depășit multe orașe în ceea ce privește serviciile, educația, curățenia etc.
Dacă stăm să despicăm firul în patru, se poate observa faptul că nu există o formulă standard care să poată fi viabilă pentru toate comunitățile iar totul se rezumă de cele mai multe ori la resursele care le ai în curte(naturale, umane, amplasament, tradiții etc), la strategia pe care vrei să o pui în practică și la aceea scânteie inovativă care să te facă unic(greu de concurat și copiat), cunoscut(prin calitate și comunicare totală ) și extrem de atractiv(plus-valoare ridicată la prețuri accesibile).
Studiu de caz – patinoarul Bălăbănești
Când știi că ești cu un picior în groapă, nu-ți rămâne decât șansa de a schimba ceva, prin măsuri radicale, practice și inovative. Cum și ce să schimbi? … când acest proces este atât de dificil de pus în practică mai ales când resursele tale sunt extrem de limitate (vezi cazul Bălăbăneștiului unde tradițiile s-au pierdut și diluat semnificativ în deceniile de comunism și tranziție ale trecutului recent, resursele umane și financiare sunt puține și o parte s-au înstrăinat pe mai nimic, Galațiul e departe iar Bârladul prea sărac economic, ca să mai care în spate și pe alții).
Cunoscând extrem de bine istoria Bălăbăneștiului și a localităților din împrejurimi, cunoscându-i foarte bine poziționarea geografică și fiind conștient de puținele resurse(umane, naturale, morale și motivaționale etc.) pe care le mai are, Bălăbăneștiul este condamnat să se salveze prin acea scânteie inovativă care să-i creeze dinamică și plus valoare reală în jurul procesului educativ, proces care a dat rezultate în localitate când a fost pus în practică cu dăruire, încă de la apariția primelor școli de pe lângă biserici. Numai că astăzi, acest proces educativ trebuie readaptat timpurilor actuale pentru a deveni și atractiv și performant. Aici este soluția stopării declinului! Trecem de la clasicul formalism teoretic, la un pragmatism ce pune accent pe practică, disciplină și competiție, toate cu scopul final de a te simți bine și progresa în comuniune cu ceilalți. Și pentru asta, este impetuos necesar “să navigăm strategic în ape albastre”(Blue Ocean Strategy pentru cunoscători și cei curioși), unde prin acest tip de strategie să generăm cerere(să fim căutați și apreciați) iar prin originalitate și o abordare total diferită o eventuală competiție pe această nișă să fie irelevantă.
Mulți dintre dumneavoastră, nu veți înțelege aceste lucruri și este normal pentru că ele vin după ani de studii însă, ceea ce vă pot spune este că, această strategie, odată înțeleasă și pusă în practică va genera cu siguranță rezultate notabile într-un timp relativ scurt iar beneficiile pentru comunitățile din zonă sunt pe termen mediu și lung.
Nevoia de „simboluri și obiective strategice vii”
Când ai Biblioteca Comunală închisă de mai de 25 de ani, Căminele Comunale(Bursucani și Bălăbănești) întreținute dar fără activitate periodică, o parte 
din biserici și școli temporar închise și ele …. și duci lipsă de inițiative curajoase atunci intervine decăderea morală, culturală și economică fiind amenințat cu dispariția.
Cu toții știm că prin inițiativa preotului și fostului pilot de vânătoare Petru Moraru, și cu implicarea fostului primar Dorin Codreanu căruia trebuie să îi menționăm și din merite, s-a adus la Bălăbănești avionul IAR93 care a fost instalat în zona unde a fost stația de asfaltare. Atunci unele ziare din Galați ne luau peste picior și titrau că nu avem lemne de foc pentru școli și noi ne-am luat avion! Mâine vor titra, că ne plimbăm cu căruța și vrem patinoar!
Tot atunci, le-am spus celor de la cotidianul Adevărul că avionul este o investiție bună și că aparatul de zbor va deveni un simbol al localității subliniind faptul că trebuie întreținut și protejat. Nu m-am înșelat. Avionul a devenit rapid un simbol și un obiectiv turistic în zonă, însă el nu aduce plus-valoare comunității! … pentru că nu a fost pus în valoare istoric sau economic de nimeni, nici de Primărie – nici de vreun investitor privat din comună, ceea ce face ca în loc să producă, el consumă, iar dacă nu se alocă fonduri pentru întreținere și pază arată ca o epavă, exact ca în ziua de astăzi. Prin urmare, economic și social vorbind, avionul IAR93 deși reprezintă vârful tehnologiei aeronautice românești este un obiectiv mort de care nu am avut grijă, supus unui proces de degradare constant.
Acum câțiva ani, tot în timpul administrației Codreanu, când la Primărie – în cadrul serviciului de cadastru era angajat dl. Costel Cudrițescu, am venit cu propunerea amplasării unui patinoar artificial la Bălăbănești, unde a fost stația de asfaltare ce devenise între timp groapă de moloz. Atunci exista și varianta realizării investiției printr-un parteneriat public-privat. Adică, Primăria închiria terenul pentru o sumă onestă – pe câțiva zeci de ani, iar copiii din localitate aveau acces gratuit la baza sportivă ce ar fi urmat să se construiască în acel loc, urmând ca investitorul să se ocupe de igienizare, împrejmuire, investiții, pază etc. Inițial era vorba de două terenuri sintetice de fotbal, ca mai apoi să apară pe masa de lucru și varianta patinoarului când s-a anunțat public intenția realizării unui parc eolian la Bălăbănești de către o firmă din București(dacă nu mă înșel), a cărei reprezentant – doamna Elena – achiziționa teren agricol extravilan pentru acest proiect.
Doamna Elena venise și la tata la poartă de câteva ori, numai că noi nu vindeam teren! … însă le-am făcut o propunere avantajoasă, pentru ambele părți. Noi îi lăsăm să-și instaleze generatorul pe terenul nostru cu condiția să ne dea energie electrică(nu am discutat detalii) pentru funcționarea unui patinoar! Propunerea nu le-a venit prea bine, ei doreau terenuri la prețuri modice – noi, cu spiritul răzeșesc nealterat, am insistat pentru un parteneriat reciproc-avantajos!
Rezultatul final după prima noastră încercare de a amplasa un patinoar artificial a fost un eșec total. Nu am realizat și obținut nimic! Terenul era în proprietatea Consiliului Județean Galați și nu erau prea interesați să-l reîntoarcă Bălăbăneștiului(acesta a fost răspunsul pe surse de la Primărie), despre proiectul parcului eolian nu se mai auzea nimic – misterioasa doamnă Elena dispăruse cu tolba plină de teren extravilan achiziționat la prețuri modice iar interesul autorităților noastre locale era mai mult formal(o constatare personală), … prin urmare nimic concret – nici un punct de sprijin.
Singura certitudine – alte generații de copii din localitate și împrejurimi pierdute în anonimat fără nici cea mai mică șansă de a-și fructifica talentul și aptitudinile pe care cu siguranță orice copil le are.
A doua încercare. O altă administrație, un deja-vu? … sau o altă abordare? Rămâne de văzut.
Florin Munteanu
(Va urma)
Leave a Reply