Îmi fac morişcă din cărăbuş. Slavă Domnului, cărăbuşi sunt cu nemiluita! De greutatea lor, se rup crengile jugastrului, nu glumă! Că ăştia nu prea se odihnesc pe alţi copaci. Numai în situaţii de urgenţă (lipsă de spaţiu) poţi vedea cărăbuşi în salcâm. În rest, numai şi numai pe jugastru. N-am înţeles de ce, nu am găsit explicaţii…nici nu mai caut, mai ales că (acum) nu mai sunt nici jugaştri şi nici cărăbuşi…
Doamne, ce mulţi! Umbresc soarele, pe cuvânt! Trebuie să dai din mâini, fiindcă (altfel) îţi întră în ochi, în urechi, în buzunare, în nas…sunt mulţi, puzderie, în aer, pe pământ…trosnesc sub tălpi, se lovesc de pereţi, de vaci, de spaţiu, de timp… E foarte simplu să faci morişcă din cărăbuş. Uite: iei cărăbuşul (îl alegi, că ai de unde, să fie vânjos, să nu fie chior, să nu aibă defecte mecanice, să nu fie urât) îl descânţi, îi treci un pai prin terminalul abdomenului, legi paiul cu o aţă (cât vrei să fie de lungă)…şi gata!…cărăbuşul zboară în jurul cozii, zboară continuu (ca un avion fără tren de aterizare), zboară până i se termină vlaga, până când adoarme ori moare, până când ni se termină copilăria (şi mie, şi lui)!…
Gata, morişca e gata! Gata, iau morişca şi mă duc să văd trenul (în gară) la Docăneasa, pentru că n-am văzut tren niciodată! Până acolo, sunt opt kilometri. Însă (cu morişca deasupra capului, şi alergând) mi se pare mai puţin, floare la ureche, nimica toată! Gata, bălăngănesc (puţin) cărăbuşul (îl pornesc, adică), ăsta începe învârteala într-o viteză ameţitoare, îl fixez pe linia de zbor…şi o iau la fugă să “prind” trenul de patru, după amiază! Fug de rup pământul, cu ochii pe sus, după morişcă. Bietul cărăbuş bâzâie corespunzător vitezei, se ambalează, încetineşte…şi fug! şi bâzâie! şi mai am oleacă! fug şi la vale! fug şi la deal! sunt pe culme, la Miroasele! nu mai am mult! şi fug! şi bâzâie!…Se aude locomotiva cu abur, şuierând dinspre Tălăşmani!…Nu mai ajung să văd trenul. Mă opresc lângă fagul uriaş al Copilăriei, lângă via boierului Mironescu. Scot o lacrimă de ciudă. Pun morişca pe umăr şi mă îndrept spre casă, încet, din ce în ce mai încet!…Mama lui de tren!…merge mai repede ca mine!
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viața Liberă Galați
Leave a Reply