Ion Zimbru şi-a făcut timp… / Prozoversuri care dor frumos

Cum Ion Zimbru are două mâini, una în versuri mai clasice, alta în proză tandră, însă ambele îi sunt mâini drepte, a scos acum şi volumul „Prezentul timpului trecut”, la Editura “Sfera” Bârlad. Dacă într-un volum simetric recent al poetului, „Trecutul timpului prezent” publica poeme, în acest volum-pereche şi nepereche totodată avem proze poetice, cu aceeaşi lacrimă şi zâmbet în ele, însă. Omul, când coseşte, cântă, iar cântecul are ritmul coasei şi invers – tot aşa, prozele lui Zimbru sunt şi nu sunt mici povestiri, momente, sunt în orice caz trăiri. Iată câteva eşantioane, drept exemplu: ”E cald tare, dar e cald curat”; „trenul acesta-i mai frumos decât acela de unu şi zece, dinspre Bârlad!”; „Nunta are două capete. La capătul celălalt al nunţii, mirele îi dă miresei o lacrimă pentru drum”… Aşteptând să-l nască şi pe Ion… „Mama se pregăteşte de culcare, îşi face semnul crucii, citeşte din „Crimă şi pedeapsă”… şi cade în somn”, căci a învăţat să se odihnească foarte repede. Şi „îmi sfârâie ochii şi călcâiele după Florica din colţ! Din colţul de jos al străzii Spătarului, exact unde asta dă-n Columb, casa din stânga!” „Sigur că da! Toată ziua şi toată noaptea îi scriu versuri „filozofice şi umane”, îmi impun s-o visez numai pe ea, s-o văd cum vine la poartă”. Poetul îşi închipuie iubirea „ca pe un peşte uriaş, pe care mi-l devoră alţii!” Din dragoste, „mănânc foarte puţin, dar fumez de rup pământul, fumez cu hectarul mahorca mângâierii, beau cu cisterna cafeaua înţelepciunii!” Iar ea zice: „ehehei, de când aştept să mă admire, să mă răscolească şi să mă scurme un poet!” Trăiri mărturisite frumos, în cuvinte ca toate cuvintele, aşezate însă cu totul altfel decât le aşezăm noi… Cartea începe cu miniprefaţa poetei Nicoleta Onofrei: Zimbru „înveleşte lucrurile auzite într-un mod nemaiauzit, jucăuş, în aşa fel încât te cocoşează, te intimidează.” Observă: „este cel mai complicat lucru – să te scrii”. De fapt, am spune, nu se poate scrie fără să te scrii, să zideşti cu viaţa ta, altfel te bagi doar în seamă, confecţionezi, furi de la alţii, te inspiri după mode şi tragi de atenţie cu orice preţ. Un meseriaş precum Ion Zimbru trăieşte ce scrie, pentru că poezia este viaţă asimilată, trecută prin maşina de tocat a sufletului – şi asta doare frumos, mon cher!

Sursa: Viața Liberă Galați
Autor: Victor Cilincă