Omul mândru

O vorbă bătrânească spune că la omul mândru nu-i ajungi nici cu prăjina la nas. Nu încerca să-i deranjezi cu vreo cugetare căci te vei lovi de un Zid al Aroganței! Un tăietor de lemne din nord trecut prin ierni grele, suferință și care a dat nas în nas cu multe jivine, spunea că un asemennea om nu merită să-i acorzi decât cinci minute din viața ta, nu mai mult! Primele și totodată ultimele cinci minute sunt suficiente, mai mult înseamnă pierdere de timp și pentru el, dar mai ales pentru tine.

Omul mândru are un tron și un ton al său. El dorește să fie adulat și tratat ca un Atotștiutor. Nu vrea să fie deranjat și nici pus la încercări. A trecut vremea când strămoșii noștri îngenunchiau în fața icoanelor, acum atotștiutorii zilelor noastre vor ca sfinții de pe pereți să îngenuncheze în fața lor! S-au dus vremurile candelei de pe perete simbol al luminii și al eternității, a venit vremea întunericului, al caselor reci – fără lumină.

Cert este că omul în general nu prea vrea să sufere, a suferit destul și fără rost spune el. Majoritatea a îmbrățișat fără ezitări curentul materialist opac, alții de teamă și din lașitate s-au resemnat așteptând un semn divin iar ultimii, cei mai puțini, luptă zi de zi, ceas de ceas, pentru a se(ne) mântui. Cei dintâi se bucură de plăcerile vieții, cei din urmă suferă în tăcere – sunt necunoscuți care au renunțat la tot.

Omul mândru a trecut la etapă superioară și a devenit Omul cool(mișto). Și-a transformat Crăciunul într-un raliul al cadourilor iar Paștele într-un film de desene animate cu iepurași și ouă de ciocolată. Și uite așa, tiptil – tiptil, moderniștii din epoca noastră au definit eternul și sacrificiul ca fiind niște iluzii și glume de prost gust.

Cert este că omul innoculat cu bani și tehnologie nu mai vrea să audă de conceptul Creator – Om, creație divină. Educația primită în societatea controlată de “sistem” i-a schimbat statutul și peste noapte și-a proclamat independența față de Creator trăind cu iluzia că-i poate lua locul!

Împins din spate de forțe malefice extrem de bine organizate și dotate, omul mândru nu-și dă seama ce face și ce cere! A ajuns să-și renege trecutul, să-și judece părinții, să se lepede de frați și surori, să-și toarne prietenii și vecinii și chiar mai mult să-și împingă propriul copil în brațele acestor idoli. “Au făcut copii noștri dinți / Mușcă din părinți și din bunici / Mușcă și din morții din mormânt”, versuri cutremurătoare interpretate de maestrul Tudor Gheorghe care nu au rămas fără un răspuns din partea omului mândru. Evident, pentru autointitulații salva-țariști, cunoscutul rapsod a devenit și el un cadavru din debaraua retrograzilor ca și Eminescu de altfel. Tot cei românesc și autentic deranjează! Credința a devenit un obstacol! Peste tot este la fel! Nici Shakespeare sau Beethoven nu mai sunt ce-au fost spun globaliștii! Și creațiile lor vor fi reevaluate și cenzurate.

De vreo două mii de ani omul de rând caută mântuirea, după anul 2000 noile generații au obosit(!) și nu o mai caută! Oamenii noi – atotștiutori vor o lume a lor – perfectă, fără suferință și fără încercări! Sistemul i-a reeducat și reînnoit, i-a cizelat ca mai apoi să se raporteze la ei ca la niște biete animale crotaliate.

Omul smerit se întreabă, ceas de ceas, ce rost are lumea asta fără un Creator, izvor de bunătate și lumină? Omul mândru îl ironizează: ce rost are întrebarea ta? …. și tot el îi răspunde, etalându-și superioritatea și convingerile: Eu am o singură viața, am venit aici întâmplător, nu sunt rodul Creație Divine. Scutește-mă de aberațiile tale!

Omul smerit nu-i răspunde! Pe chipul lui, atât de rar văzut în lume, poți citi doar umilința și pocăința. Pentru omul supus încercărilor restul este rugăciune și abstinență într-o tăcere deplină

Omul mândru nu-și găsește rostul iar de rânduială nici nu vrea să audă. În știința lui, căci nu putem vorbi de conștiință ci doar de ruina sufletului(Rabelais), totu-i întâmplător și efemer. Nu există veșnicie și nici malefic sau dacă există sunt niște basme. Eu om mândru și naiv fără de păcat vreau să trăiesc doar în prezent și caut doar plăcerea.

De zeci de ani distinși oameni de știință se chinuie să creeze în laborator o celulă vie. Nu au reușit deși în celebrele lor reviste de specialitate mereu spun că sunt atât de aproape. Cu cât avansează în cercetările lor cu atât constată că sunt miliarde și miliarde de combinații pentru a ajunge acolo. Și cum s-au cam lămurit cu procesul de creație au trecut la improvizații! Numai că nu poți improviza pe matricea de bază a Creației Divine fără să suferi consecințele acestei aroganțe!

Astăzi am ajuns și la capătul frumuseții sufletului omenesc când acceptam acest compromis pentru a ne “salva viața”. Nu mișcăm însă un deget pentru a ne mântui. Închiși în cuburi și ținuți într-o frică permanentă ne-am pierdut echilibrul. Cât despre conștiință, o mai fi ea un liber arbitru?

Text: Florin Munteanu