Pe Prof. Dr. Mircea Chiorean, l-am găsit la Centrul Medical Hipocrate 2000 din Târgu-Mureș, în plină activitate de consultații, deși are o vârstă înaintată. Peste 50 de ani de practică medicală. Zi de zi. O biografie bogată pe care doar o voi rezuma, urmare a rugăminții Domniei Sale, care a ales câteva date semnificative, fără a menționa toate titlurile, diplomele și medaliile.
Daniela Gîfu: Domnule Doctor, cunoscându-vă impresionanta activitate, pe care aș fi dorit s-o împărtășesc în detaliu cititorilor noștri, vă întreb, totuși, de ce preferați discreția?
Mircea Chiorean: N-aș zice că e vorba de discreție, dovada fiind acest dialog pe care am acceptat să-l faceți public. (zâmbește). Mai mult, nici nu o să vă dau un răspuns original. Pentru că îmi aduc aminte mereu de spusele unui veteran de război, care s-a vrut anonim, căruia i s-au cerut date biografice. El a refuzat, spunând laconic “am fost acolo, unde și când a trebuit”.
D.G.: Așa cum ne-ați obișnuit, ideile dumneavoastră prind viață, aș continua, și salvează viață. Ce proiect aveti în prezent în atenție?
M.C.: Mă flatați. Da, de multă vreme mă preocupă un proiect pe care îl consider deosebit de important pentru România, acela al “medicinii preventive”. Cred că la el faceți trimitere, din scurtele noastre discuții de până acum.
D.G.: Da, la acest proiect al medicinii preventive făceam aluzie. Care sunt tendințele pe plan mondial/european în ceea ce privește medicina, în particular medicina preventivă, stimate Domnule Doctor?
M.C.: În ciuda progeselor extraordinaretehnico-profesionale ale medicinii curative, aceasta are limite, de altfel bine cunoscute, atât din punct de vedere profesional, cât, mai ales,din cel economic. Această situație face ca în întreaga lume să fie reluat pe un plan superior, conceptul hipocratic din Antichitate, care,în prezent, este denumit cuprinzător medicina celor 4P (Predictivă, Preventivă, Personalizată și Participativă).
Medicina viitorului este definită, de altfel, foarte binede cele patru noțiuni – Predictivă, Preventivă, Personalizată și Participativă…
D.G.: V-aș ruga să detaliați înțelesul celor patru noțiuni, prin prisma studiilor și a cercetărilor dumnevoastră.
M.C.: În ultimii doi ani, noi înșine am prezentat în două lucrări conceptele de medicină preventivăși personalizată (Chiorean M., Oprean P., Chiorean B.A.: Preventive Medicine. In ActaMedica și Chiorean M.A.:Genetics of Pain. In Acta Medica Marisiensis, vol. 59, nr. 4. 2013).Aș reține atenția cititorilor noștri asupra următoarelor aspecte: (1) E. Wydner, promotorul medicinii preventive în S.U.A., care la sfârșitul secolului trecut spunea să practicăm medicina preventivă așa cum practicăm medicina curativă, afirmație din care se deduce caracterul clinic al medicinii preventive; (2) medicina preventivă este specialitatea practicii medicale, destinată promovării sănătății și well-being-ului (n.n. a stării de bine), respectiv prevenirii bolilor, a morbidităților și a morții premature[1]; (3) în Antichitate, chinezii, plăteau medicii doar dacă aplicau eficient metodele de prevenire a bolilor; (4) medicii sunt obligați prin jurământul lui Hipocrate să se adreseze în practică atât zeiței Hygeea, cât și zeiței Panacea. Medicii preferă, însă,medicina curativă, fiind susținută de autoritățile sanitare, companiile de asigurări, cele de medicamente și de aparatură.
Medicina preventivă este chemată să amelioreze eșecurile medicinii curative.
D.G.: Ce nivele de sănătate/boală acoperă medicina preventivă?
M.C.: Vorbim, de fapt, de trei nivele de prevenție: primară, secundarăși terțiară.În câteva vorbe, prevenția primară (profilaxia) este în responsabilitatea autorităților de sănătate publicăși a medicilor de familie (ex: vaccinările, controlul factorilor de mediu etc.). Să amintim, spre exemplu, prevenirea bolii coronariene la o persoană sănătoasă. Prevenirea secundară, controlată de medicii de familie și de medicii specialiști de laborator. Rămânem tot la bolile de inimă și mă gândesc la prevenirea atacurilor de cord la persoanele cu o afecțiune cardiacă. În ce privește, prevenția terțiară, aceasta aparține tuturor medicilor în vederea regenerării leziunilor și restabilirea funcției organelor în vederea evitării complicației și, implicit, a morții. Să ne gândim la prevenirea morbidității și morții după atacul de cord, din ce în ce mai frecvent la noi și nu numai.
D.G.: Rămânem la medicina celor 4P. Ce doriți să spuneți cu medicina personalizată?
M.C.: Aș răspunde cu aspecte din specialitatea mea – Anestezie-Terapie Intensivă (A.T.I.) – prin prisma studiului consacrat geneticii durerii. Trebuie subliniat faptul că durerea are o percepție individuală ca și răspunsul terapeutic la medicamente sau reacțiile adverse la droguri. Aceste fenomene sunt în funcție de capitalul genetic al enzimelor care metabolizează drogurile. Pacienții pot apărea cu metabolizare slabă, intermediară, rapidăsau ultrarapidă. Aceste aspecte de farmacogenetică sunt în prezent în atenția marilor companii de medicamente.
Durerea are o percepție individuală ca și răspunsul terapeutic la medicamente sau reacțiile adverse la droguri.
D.G.: Ce ne puteți spune despre semnificațiile caracterelor predictiv și participativ ale medicinii preventive?
M.C.: Caracterul predicitiv (anticipativ)ține atât de pacient, cât și de managementul statal sau sanitar. În noua carte, pe care am numit-o sugestiv Iluzia Nemuririi, am subliniat caracterul genetic al accidentelor de orice fel prin disfuncția mecanismelor cibernetice de control anticipativ (feed-forward). Aceste mecanisme prezic efectele perturbărilor, având loc și o acțiune de corectare pentru a obține rezultatul dorit. În ce privește caracterul participativ al medicinii preventive, aceasta rămâne în special în sarcina educației (școli, mass-media, biserica etc.).
D.G.: Ce întreprindeți dumneavoastră pentru introducerea în practică a medicinii preventiveși cum vedeți implementarea ei în România?
M.C.: Până în prezent, în baza unor realizări modeste încă în faza incipientă (publicații în reviste, articole în presa locală și centrală, informarea organelor locale, administrative și sanitare, iar, recent, chiar a președenției. În acest context, am întocmit un proiect pentru implementarea medicinii preventive în România cu înființarea Centrului Pilot Târgu-Mureș prin Fundația LiveMed. Proiectul urmează să fie aprobat de organele sanitare locale și popularizat. Cu sprjinul celor care cred în potențialitatea acestui proiect. Aș reține câteva aspecte pe care le consider foarte importante: (1) medicina preventivătrebuie să fie nominalizată ca specialitate aparte în Nomenclatorul Specialităților Medicale din România”; (2) medicii și asistenții medicali, care urmează să practice medicina preventivă, trebuie să aibă o pregătire specială; (3) medicina preventivăar trebui predatăîn facultățile de medicină; (4) documentația trebuie să fie specifică (foi de observație de medicină preventivă, separate pentru bărbați, femei și copii etc.).
D.G.: Cunoscut fiind faptul că factorul decizional nu acționează în lipsa măcar a câtorva date concrete, vă întreb dacă ați efectuat până în prezent, la nivelul Fundației LiveMed, consultații de medicină preventivă?
M.C.: Da, am efectuat puține consultații pentru căîncă nu avem cadrul organizatoric necesar. Acest tip de consultații necesită: (1) un consult inițial al pacientului, cu înscrierea datelor în foaia de observație de medicină preventivă, cu controale periodice de două ori pe an; (2) o evaluare a stării funcțiilor vitale (respirația, circulația, nutriția, stresul, imunitatea, spirtualitatea și predispoziția genetică); (3) teste de screening care se efectuează sistematic; (4) explorările paraclinice care trebuie efectuate după caz la pacienții predispuși, cu boli incipiente sau declarate; (5) epicriza care cuprinde stadiile sănătății/bolii, nivelele de prevenție, factorii de risc, sfaturile, tratamentele preventive și de regenerare împreună cu măsurile integrate alopate și complementare.
D.G.: Din ceea ce ne spuneți, pentru practica de rutină a consultațiilor la nivelul Fundației LiveMed, aveți nevoie de mult sprijin, atât financiar, cât și logistic.
M.C.: Pentru buna funcționarea Centrului Pilot Târgu-Mureș de Implementare a Medicinii Preventive am solicitat ajutor național, local și, de curând, internațional, inclusiv am făcut apel către românii din străinătate. Este și motivul pentru care am decis să promovez acest proiect prin intermediul presei scrise. În acest moment, cred că adresele noastre de email ar putea încuraja potențialul donator să intre în dialog cu noi (live_med@yahoo.com sau hipocrate2000@yahoo.com).
D.G.: O ultimă întrebare Domnule Profesor.De curând ați lansat cartea Iluzia Nemuriila University Press, Târgu-Mureș, pe care deja ați menționat-o în contextul dialogului nostru. Ne puteți spune în câteva vorbe dacă este o preîntâmpinare a proiectului de medicină preventivă?
M.C.: Aș zice că da, deoarece finalul cărții se adresează disfuncței spirituale a omului, cu remediul tratării acesteia prin rugăciune, care în concepția autorului reprezintăproteza spiritului. Această idee este în acord cu definiția sănătății dată de OMS în 1948, îmbunătățită ulterior, care afirmă că “sănătatea este reprezentată de acea bună stare fizică, mintală şi socială”. Cartea la care ne referim este destinată în final regenerării spirituale a omului.
Notă: Domnul Prof. Dr. Mircea Chiorean (n. 06 mai 1933, Ceanul Mic, jud. Cluj) a absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca) în 1957 și Facultatea de Medicină a Universităţii „Iuliu Hațeganu” (Cluj-Napoca) în 1964. După rezidențiat, primește în 1973 o bursă OMS în transplantare la Bruxelles. Din 1982 este doctor în Științe medicale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Începând cu anul 1990 este medicprimar A.T.I. la Spitalul Clinic Județean Mureș, fiind medic șef în perioada 1978-2003. Între anii 1992-2003 împărtășește din experiența acumulată în spital și studenților Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.Este (co)autor a 3 monografii de specialitate şi numeroase articoleștiințifice de anestezie, terapie intensivă și imunologie. De asemenea, a coordonat multe teze de doctorat în medicină. A fost implicat în mai multe forme instituționale și organizații non-guvernamentale (Societatea Europeană de Anestezie, Societatea Română de Anestezie, International Scientist of the Year, International Biographical Centre Cambridge England, Fundația “Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, Fundația LiveMed din Târgu-Mureș, Consiliul de Administrație al Policlinicii Hipocrate 2000, Târgu-Mureș etc.).
O confirmare a forței invitatului nostru de a nu renunța atunci când crede în valoarea unui proiect este implicarea sa la înființarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), mândrie a sectorului sanitar românesc. Pentru toate cele consemnate primește în 2005, dincolo de miile de mulțumiri ale celor care au beneficiat de dăruirea, implicarea, competența și meritele deosebite în dezvoltarea specialității de A.T.I. și a medicinii de urgență, diploma Ministerului Administrației Publice și Internelor, a Direcției Sanitare Mureș și a SMURD Târgu-Mureș.Ulterior, în 2009, primește diploma Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă (SRATI), iar în 2010 Meritul Sanitar “în grad de Cavaler” cu însemne pentru civili din partea președintelui României.
A consemnat Daniela Gîfu, membră UZPR
17 august 2015, Târgu-Mureș
[1] v. The American Board of Preventive Medicine.
Emil CARDAN says
In ciuda detaliilor calendaristice, profesorul Chioreanu este mereui tanar.
Activitatea Domniei sale a inbratisat toate aspectele profesionale si academice la care specialtatea l-a expus. Penruca vorbeste de determinarea genetica, se potriveste sa fie comentat faptul ca asta
inseamna doar un `teren`. La terenul generos mostenit, profesorul Chioreanu a stiut sa adauge
ingredientele necesare unor roade laudabile.
Ceea ce reese mai putin din interviu este Omul Mircea. Este de notorietate intre colgii de breasla si
colegi de serviciu eleganta de coabitare profesionala; `co-abitare` este un fel de a spune pentruca,
in functie de fustelul ierarhic pe care s-a aflat, a stiut sa inbine productiv ce-i revenea ca subaltern si
ce a pretins celor subalterni.
Asta, insa, numai in scenariu de lucru pentruca in cele ale existentei curente are in gena eleganta.
Emil Cardan, Cluj-Napoca