Pe un drum lung și pavat cu provocări aleargă Timpul. În fața sa, o doamnă cu pălărie, pe bicicletă, într-o zi însorită de vară. Își întoarce prudent capul. Până și Timpul s-a oprit pentru o clipă. Cu mâinile pe genunchi, respiră adânc. Pe fața-i gânditoare se întrezărește o grimasă. Deziluzie, împovărare, resemnare… Continuă să pedaleze. Și mai repede, zâmbind sub pălărie.
Există oameni care sunt într-o permanentă competiție cu orele, zilele, anii, iar setea pentru cunoaștere îi ține captivi între mii de tomuri.
Stau de vorbă astăzi cu Daniela Gîfu, cercetător științific și cadru didactic asociat la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), scriitoare, doctor în filosofie, specialist în comunicare și, de curând, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). O femeie puternică, debordând de energie. Mereu zâmbitoare! Fascinată de subiectele noi și interesante, și, dacă nu apar, le caută, le inventează! Din mediul care o înconjoară, încercând să le disece cu rigoare și entuziasm.
A.S.: Pentru început aș dori să vă rog să-mi vorbiți puțin despre activitatea pe care ați desfășurat-o după ce ați absolvit Facultatea de Fizică din Iași, în 1997.
Daniela Gîfu: Eram studentă la masterat. Pe atunci, studii aprofundate. Îmi amintesc că nu era an, în studenția mea, să nu aloc timp și pentru cel puțin o activitate extrașcolară. În anii ’90 nu existau școli de jurnalism, recrutările pentru puținele posturi de televiziune locală se făceau la fața locului. Erai fotogenică, lucrai puțin la graiul moldovenesc… Gata!, puteai deveni reporter, și mai târziu, prezentator TV. Pentru scurtă vreme am fost și eu reporter la “Tele Europa Nova” din Iași.
R.: Asta era în anul 1997, după care părăsiți Iașiul și alegeți Clujul. Ce s-a întâmplat atunci?
D.G.: (zâmbește) Am avut și eu rătăcirile mele de fată tânără și cu puțină experiență de viață. De viață în doi. O decizie neinspirată, un nou val în viața mea. Mai calm, mai năvalnic, cine știe?! Timpul vorbește. Pot spune doar atât, atunci nu mă gândeam că mă voi mai întoarce vreodată în Iași. Acum străzile Iașiului îmi surâd complice.
R.: Cât a contat această mutare pe plan profesional?
D.G.: Aveam 25 de ani când am ajuns la Cluj. Practic, acolo m-am format profesional. Am lucrat într-o instituție de cultură, care avea și un departament numit Universitatea Populară. Am avut șansa să înțeleg ce însemnă Lifelong learning (Învățarea pe tot parcursul vieții) urmare a participării la diverse seminarii finanțate de universitățile populare din vestul Europei, în special Germania. Înainte de aderare, România primea foarte mulți bani europeni.
Eram învățați cum să învățăm ca să fim capabili să-i învățăm pe alții.
R.: Și… ați revenit în 2010 la Iași. Vorbiți-mi puțin despre principalele proiecte de la întoarcerea în Iași?
D.G.: E destul de simplu. Mi-am susținut teza de doctorat în martie 2010 pe o temă care m-a ajutat să identific un drum neexplorat, așa cum reușisem eu în teză, Discursul presei scrise și violența simbolică. Analiza unei campanii electorale. De fapt, abordarea laturii cantitative a analizei semantice a discursului politic. Imediat am obținut o bursă postdoctorală de 30 de luni la Iași. Se cuvine să menţionez că cercetarea postdoctorală a fost de la bun început gândită interdisciplinar, Utilizarea tehnologiilor limbajului natural în măsurarea reacţiilor mass-mediei la evoluţiile de pe scena politică, o co-tutelă între Departamentul de cercetare al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (tutore, prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu) şi al Facultăţii de Informatică (tutore, prof. univ. dr. Dan Cristea). Scopul proiectului, în care am fost angrenată, a fost acela de a prezenta şi interpreta contextul socio-politic utilizând instrumente computaționale. Elementul de noutate a fost acela de a elabora un aparat de analiză original, adaptat nu numai pentru limba română, ci şi acelui spirit care domină viaţa politică actuală din ţara noastră. Este rodul unei munci asidue, susţinută şi de pregătirea mea de bază, pe care ai amintit-o, dar şi de o implicare activă în zona publică, experienţă care mi-a permis nuanţarea adecvată şi temeinică a categoriilor semantice propuse în aparatul analitic. Așa s-a creat posibilitatea să cunosc proiectele de cercetare ale Facultăţii de Informatică, implicându-mă temeinic în dobândirea cunoştinţelor de bază necesare în îndeplinirea obiectivelor propuse, la realizarea rapoartelor de activitate periodice, la întâlnirile organizate în cadrul Departamentului de cercetare în domeniul prelucrării limbajului natural, la organizarea evenimentelor demarate până atunci, dar şi la altele noi. Revenisem la Universitatea care mă formase.
Reporter: Și pe partea cu literatura?
Daniela Gîfu: (cu privirea peste zări) Da, am început timid, prin 2002, cu articole în publicații locale din Cluj-Napoca. Țin să amintesc aici revista Cetatea culturală, unde am făcut parte o vreme și din colectivul de redacție. Abia în 2008 am debutat cu un jurnal, 33. Jurnal de inițiere spirituală, volum care a fost lansat mai mult prin lăcașuri religioase din Târgu-Mureș, Timișoara, Cluj, Oradea ș.a. De atunci am continuat cu eseuri religioase și, treptat, am început să scriu proză scurtă și chiar un poem, tradus în franceză și maghiară, Păcatul neliniștii. E drept că scriam mult pentru reviste, românești, dar editate de diaspora română (Australia, Germania, Franța, Canada, SUA etc.). Cu adevărat, sunt binecuvântată. Prietenii mei din afara României confirmă spusele mele. De altfel, sunt și redactor șef al revistei Destine literare din Montreal, am o rubrică permanentă la revista Candela de Montreal și multe altele.
R.: Și dacă tot vorbim de literatură, ce credeți că-i împinge pe oameni spre a citi sau chiar a scrie poezii?
D.G.: Opinia mea este că trăirea, fie că citești poezie, fie că simți să scrii poezie, ține de același registru. Nu cred că cineva citește sau scrie poezie când dă pe-afară de bine… (zâmbește ironic) material. Nu zic că n-or fi și excepții. În general te arunci în brațele literaturii lirice atunci când există o tulburare înlăuntrul tău. Aș zice tristețe, dar nu neapărat. Să ne gândim la perioada când am fost sau suntem îndrăgostiți, sau poate când îți dă ghes îndoiala cu privire la sentimentele celuilalt sau chiar ale tale pentru celălalt. Oricum, o ieșire din tiparul stării afective normale.
R.: În afară de Facultatea de Litere, la Departamentul Jurnalism, unde țineți seminariile (anii I și III) la cursurile conf. univ. dr. Dan Stoica unde mai predați? Întreb asta fiindcă știu că vă bucurați de prețuire și multă admirație din partea studenților.
D.G.: Am bucuria într-adevăr să predau la patru facultăți ale UAIC, care au în curricula lor ceva de-ale comunicării: cea pe care ai numit-o, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice (opționalul Comunicare internă, anul III), Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (cursul Psihosociologia comunității. Frontiere psiho-sociale, anul I – master de Resurse umane și comunicare). Sunt și titularul disciplinei Semantica și pragmatica limbajului natural, la masteratul de Lingvistică computațională, anul II, la Facultatea de Informatică.
R.: Ce fel de profesor sunteți?
D.G.: Un profesor deschis. Consider că am o relație deosebită cu studenții. Nu uit că am fost și eu studentă și că mi-aș fi dorit să am posibilitatea de a comunica, fără să mă autocenzurez!, cu un profesor, oricât de stângaci aș fi făcut-o. Poate că această apropiere vine și din faptul că nu am proprii mei copii. Studenții simt această slăbiciune pe care o răsfrâng asupra lor. E drept, uneori profită cam mult… (zâmbește). Mă refer la întârzierea finalizării temelor pe care le primesc. În schimb, la note nu mai sunt la fel de îngăduitoare. Vreau să spun că nu favorizez pe niciunul.
R.: Proiecte pentru viitorul apropiat?
D.G.: Pun bazele înființării unui laborator de presă scrisă în cadrul Universității, asta și urmare a câtorva idei împărtășite cu președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. Și o voi face cu și pentru studenții mei. Voi continua cercetarea în domeniul procesării limbajului natural care a devenit deja un mod de viață. În acest sens, am în pregătire cea de-a doua teză de doctorat, Lexical semantics in text processing (Contrastive diachronic studies on Romanian language). Nu uit nici de poezie (iarăși zâmbește) și multe altele… știute și neștiute.
R.: Care este rezultatul acestor patru ani de activitate de când v-ați întors la Iași?
D.G.: Cred că am spus destule despre mine. Și ce nu am spus, o spune pagina mea personală de Internet, http://webmail-profs.info.uaic.ro/~daniela.gifu. Ce aș vrea să mai adaug, e că revenirea mea la Iași a fost și este de bun augur. Fără să mă grăbesc, cu tenacitate, rigoare, multă muncă, solitudine, multă încăpățânare… încep să primesc semnale. Semnale care mă stimulează să continui. Am acoperit o bună parte a indicatorilor ce stau la baza activității științifice. E un drum extrem de interesant.
R.: Printre atât de multe activități, aveți și Timpul dumneavoastră liber? Cum îl petreceți?
D.G.: Timp liber… nu vreau să am. Pot spune că mă relaxez citind. Vreau să zic altceva decât articole științifice. Pur și simplu, un roman sau un volum de poezii sau – îmi plac foarte mult – cărțile biografice. Și, dacă tot citesc o carte, atunci să și consemnez câte ceva despre ea.
“De mică am trăit într-un climat armonios, cald și plin de povești. Cu mici secvențe în tonuri de gri, am fost alintată de soartă. Cu o mamă educatoare și să fii singura nepoată în familie… e normal să devii un adult marcat de copilărie.” (Daniela Gîfu)
Interviu de Alexandru Samson, Iași
Leave a Reply