De multe ori, o oprire într-un loc ştiut, dar prin care nu mi-au călcat picioarele niciodată, înseamnă şansa şi posibilitatea de a cerceta căprioara din interiorul căprioarei. Înseamnă posibilitatea de a urmări libelule călare pe calul popii, de a urmări calul popii călare pe libelule. Dar, cel mai mult şi mai mult, înseamnă atingerea imaginilor desenate pe aerul populat cu persoane şi personaje ale copilăriei şi ale basmelor din totdeauna!… Iată, mă ia de suflet şi mă inundă toată sfiala din lume când îmi dă Dumnezeu posibilitatea să intru în ograda şi în casa în care Măriuca şi Mihai Boza au râs şi au plâns, au respectat zece porunci şi au alcătuit unsprezece copii! iată, ograda încă mai ţine la piept aerul şi curăţenia de atunci, încă se mai văd şi se mai aud pe obrazul ei, încolo şi încoace, milioane şi milioane de urme împărţite la treisprezece! încă se mai simte misterul locului unde se ascund fluturii când plouă! încă se mai vede plecarea şi venirea unei mame, plecarea şi venirea unui tată! încă se mai aud două zeci şi şase de ochi primind lumina răsăritului de peste Trifa! încă se mai vede cum coboară dinspre asfinţit promisiunea unei dimineţi liniştite! şi încă se mai aude cum se înalţă aburul şi descântecul bucuriei şi al turtelor de pe plită!… Iată, uşile casei parcă se deschid singure! uşa chilerului de la vale, uşa chilerului de la deal, uşa chilerului din sus, uşa odăilor “de curat”, adică de oaspeţi, din faţă!… Şi geamurile! geamurile de atunci şi de acum! geamuri pe sticla cărora se văd contururile nasurilor şi ale degetelor şi ale palmelor de fete şi băieţi! pe sticla cărora se aude şi se simte respiraţia atâtor şi atâtor aşteptări!… Şi paturile! paturile somnurilor şi visurilor! paturile în care făceam clacă la păpuşit tutun, la curăţat ştiuleţi, la scărmănat şi la tors şi la ghemuit lână, la nevedit şi la făcut mosorele pentru războiul de ţesut… dar şi pentru citit şi scris, pentru cusut carpete cu arniciuri în motive florale, religioase, copilăreşti! dar şi în care, şi de hodină, şi de moarte, a stat mama Măriuca, şi a stat şi tata Mihai!… Sigur că da! iată, ies din această casă amirosind a dumitriţă şi a gutuie, a mireasă şi a nu mă uitare, a cumsecădenie şi a mire moldav!… Sigur că da! ies şi umblu puţin pe oleacă de prispă, salut umbra şotronului din ogradă şi umbra zmeului din grădină!… şi plec tocmai aici, în aşteptarea altui început!
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi
Leave a Reply