O veste cât se poate de tristă – Grigore Vieru în comă profundă

Poetul Grigore Vieru care urmează să împlinească 74 de ani pe 14 februarie, este internat în stare critică la Spitalul de Urgență din Chișinău, secția de reanimare fiind conectat la aparatele de respirație artificială. Cunoscutul scriitor a fost implicat într-un grav accident de circulație pe raza satului Dănceni din raionul Ialoveni. La volanul autoturismului “Opel Astra” se afla Gheorghe Munteanu (47 de ani) – directorul adjunct al Ansamblului Național Academic de dansuri populare “Joc”. Autovehiculul s-a tamponat frontal de postamentul de beton al unui panou de publicitate amplasat necorespunzător în spațiul de demarcație dintre cele două sensuri de circulație. Scriitorul Grigore Vieru se întorcea la Chișinău, de la Cahul – unde participase la festivitățile omagiale dedicate poetului național Mihai Eminescu. Potrivit autorităților de la Chișinău, cauzele accidentului au fost viteza sporită și condițiile meteorologice nefavorabile. Autoritățile de la București au făcut deja demersurile pentru transportarea domnului Grigore Vieru la Spitalul Floreasca, un avion militar cu un echipaj Smurd va ateriza la Chișinău imediat ce autoritățile din Moldova vor permite acest transfer. Starea de sănătate a conducătorului autovehiculului este stabilă. Sperăm ca bunul Dumnezeu să fie alături de cele două ființe aflate în suferință.  Națiunea română are nevoie de Grigore Vieru și de oameni ca el.

Sursa: Jurnalul de Chișinău

Eminescu
de Grigore Vieru

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu…
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!