Vreau să fac cel mai bun zmeu din sat. Zmeu bun înseamnă zmeu urât. Cum să fac zmeu frumos? Este împotriva firii, împotriva bunului gust, este anacronic. Este foarte greu să fac un zmeu urât. Fiindcă, în general, eu fac numai substantive frumoase, chiar dacă un deştept de la oraş mi-a zis că zmeul este verb tranzitiv. Ca să fie urât, nu-i bine să-l fac alb. Ce-i acela zmeu alb? Să se suie în văzduh şi să nu-l vadă nimeni?
Dacă nu-l vede domnul învăţător…şi-mi pune patru la purtare, că nu-s în stare să alcătuiesc un zmeu de hârtie, darămite unul de carne? Aşa, dacă-l fac albastru, sau verde, sau negru, sigur ia ochii cuiva, sigur impresionează pe cineva când îl vede cum îi flutură coada şi mustăţile în bătaia vântului, şi sigur mă pârăşte celor care nu înghit zmeii, care nu ştiu să construiască nici măcar o iluzie de cârpă, nici măcar o minge pentru poarcă, nici măcar o cărare spre Nicăieri!…Sigur că da! îi pun şi mustăţi! că, cică, această anexă la zmeu conferă un plus de personalitate purtătorului, îi subliniază şi-i accentuează charisma, îl califică drept zmeu rar, chiar unic printre neamurile sale de rând!…
Sigur că da! îl fac din ziare manuscrise cu cerneluri negre, albastre şi mov!…şi, dacă reuşesc să-l şi înalţ în panta de 45 de grade, din marginea satului, sigur am să ajung expert în zmei, doctor în dreptul zmeului la urâţenie, luptător împotriva alienării zmeului de către om!…Sigur, înălţarea acestui cuvânt indispensabil al copilăriei nu este uşoară, trebuie să fii ghidilmeci, să fii prieten cu bătaia vântului, să vrei şi să ştii să te joci, nu jucărie!…Am încercat de foarte multe ori. Dar, cu ochii pe sus, am ajuns în râpă cu tot cu zmeu, ne-am făcut numai nămol, şi eu şi el, am plâns amândoi, am făcut iaz şi ne-am spălat, zmeul m-a mângâiat cu coada şi m-a rugat să nu mai stau supărat, mi-a promis că o să înveţe carte şi o să se înalţe singur, şi o să vorbească cu domnul învăţător să-mi pună zece la copilărie, că toate celelalte “obiecte” nu valorează nici cât un zmeu digital, cum sunt acuma! nici cât un zmeu cu reacţie, cum se aude şi se vede acuma în ochii copilăriilor cu motor!…
Dar, până la urmă, am reuşit să-l ridic până în dreptul amiezii. Am plâns oleacă, de bucurie, pe furiş, să nu mă vadă zmeul şi să cadă definitiv în uitare!…Puţin mai încolo de această primă şi ultimă înălţare, tu, superbolă Ti, dormeai la umbra unui fluture şi visai că, împreună cu zmeul, aşteptăm să ne bată la geam cea mai proaspătă lumină de pe pământ! Da?
Autor: Ion Zimbru
Sursa: Viața Liberă Galați
Leave a Reply