Aşa cum v-am obişnuit modestul nostru “jurnal virtual” încearcă să stabilească parteneriate cu cât mai multe publicaţii din zonă, din ţară sau din Basarabia. De ceva timp am descoperit trustul de presă al d-lui Pompiliu Comşa ce cuprinde publicaţiile “Realitatea”, “Veghea”, “Prietenii Omului” şi “Diaspora”, jurnale ce creionează realităţi de pe frontiera gălăţean-brăileană informând publicul despre paşii greşiţi ai unor concetăţeni, prezentând noutăţi şi opinii despre prietenii noştri patrupezi şi nu în ultimul rând realizând punţi de legătură sufleteşti cu cei plecaţi pe alte meleaguri.
Ne face o deosebită plăcere să colaborăm cu trustul d-lui Comşa şi să preluăm ocazional articole din publicaţiile respective, evident acordând creditul cuvenit autorului şi publicaţiei. Mai jos vă prezentăm un articol deosebit de interesant ce analizează lucid şi detaliat presa românească.
“Cum a ajuns presa o tropăială de rinoceri, dezgustătoare şi plină de ură”
Presa românească respiră din ce în ce mai greu la acest debut de 2010. Nici noi n-o ducem grozav. Probabil, de la ediţiile viitoare, vom fi nevoiţi să restrângem, datorită crizei economice resimţită de toată planeta, toate cele trei gazette într-una singură de 12 pagini, difuzată ca şi până acum, caz unic în ţară, gratuit. Scriu aceste rânduri pline de scârba breslaşului cu o vechime de peste 35 de ani convins că doar o anumită parte a presei scrise va muri. Au murit recent gazete cu sponsori generoşi, cu infrastructură de invidiat şi cu profesionişti, nu cu purtători de pix, ţâţe şi buci, dar lipsiţi de creier, ci doar tupeişti. Ziua, Gardianul, Cotidianul, Business Standard, iată primele victime ale unui model depăşit de a face presă. În opinia mea, ele s-au închis pentru c-au întors spatele publicului şi făceau doar politica patronilor, aşa cum se întâmplă şi pe la Galaţi. Sigur, că şi internetul schimbă faţa presei. iar jurnaliştii, sub presiunea publicului, vor trebui să se schimbe. În România, conturul meseriei de jurnalist e din ce în ce mai difuz, reguli nu mai există, iar deontologia a ajuns înjurătură. Avem vagi îndoieli c-ar mai fii moralitate în jurnalism sau presă liberă. Dacă m-ar întreba cineva aş răspunde ca în Ilf şi Petrov, la întrebarea “Dumnezeu există?” cu o altă întrebare “Dar brânză există?”. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun. Spre deosebire de anii ‘90, acum patronatul îşi impune mult mai puternic, interesele în raport cu politica editorială. În diversele televiziuni şi ziare, în interiorul lor, mulţi jurnalişti nu sunt liberi în ceea ce fac. Avem exemple cu duiumul şi în zonă. Totuşi, pe ansamblul presei româneşti, nu se poate spune că o informaţie poate să fie ascunsă prea multă vreme publicului pentru că, dacă majoritatea mediilor mari o blochează, se găseşte totdeauna un ziar mai mic, cum este cazul nostru, sau un radio mai mic sau un site, care s-o dea şi de aici ea se multiplică în avalanşă, forţându-i pe cei mari s-o ia în consideraţie. Nu e ca în dictatură. Dar presa e o afacere. Nu este Academia Română, nu este o şcoală, nu este o organizaţie non-profit. Prin presă se pot implementa programe estetice sau educative. Fireşte, totul depinde de opţiunea fiecărui mediu care poate să elimine componenta manelistă sau, dimpotrivă, s-o exacerbeze pentru profit. Subjugarea este un pericol mai mare, pentru că un mediu mort nu mai infectează pe nimeni. Probleme ziarelor de azi se datorează calităţii scăzute a ziariştilor care nu opun practic nici un fel de rezistenţă presiunii patronale. De asemenea, dezintegrării jurnalismului ca breaslă, ceea ce nu înseamnă că blogurile sunt surse mai credibile de informaţii. Recent i-am luat apărarea unui lider sindical din presă şi ne-am ales cu eliminarea oricăror colaborări de pe siteul organizaţiei cu pricina, spre mai mare ruşinea animalului care se referă doar la cititorul Ipingescu, care descifra cu religiozitate vocea patriotului naţional. Dar cititorul a trecut de la poiana lui Iocan la birou, e astăzi mult mai rapid, dar are mai puţin respect pentru litera tipărită. Internetul însuşi s-a dovedit un soi de lentilă măritoare pentru mizeria din presă. Dar şi utilizatorul de calculator poate fi troglodit, xenofob, cretin şi agresiv. Condiţia anonimatului pe Internet, precum şi “democratizarea” textului a dezlănţuit în cretinetzi umori înspăimântătoare. Cert este, pe de altă parte, că litera tipărită e tot mai mult uzată moral ca mecanism de transmisie a informaţiei. Cum distribuţia nu este un factor decisiv în falimentul presei scrise, mai ales când domeniul este înţesat de purtătoare de şunci care nici nu ştiu ce au pe tarabă şi care pleacă de acasă la serviciu ca să aibă de unde reveni. Poate c-ar fi utilă şi o lege nouă a presei, dar impostorii care-şi îndeasă în buzunare solde de pe la partide n-au nici un interes s-o promulge. Influenţa politicului în presa locală e mai mare decât ne-o putem închipui. Ne consolăm doar cu faptul că în 10-15 ani, cititul ziarului de hârtie la cafea va fi la fel de răspândit ca filatelia. Plus că printul suferă de o evidentă uzură morală ca mijloc de informare şi formare a opiniei publice. Mă consolez însă cu ideea că într-o presă liberă funcţionează mecanisme de autoreglare. Devierile, aberaţiile, sunt posibile până la un punct după care cititorii reacţionează şi readuc lucrurile pe făgaş. Poate şi pe viitor nu vor dispărea jurnaliştii şantajişti, fie că sunt la vedere, fie că se ascund sub pulpana unei gazete independente. Din păcate, publicul a pierdut din vedere ceea ce înseamnă jurnalism. Şi pentru asta sunt de vină jurnaliştii. Ei sunt cei care vor determina nu dispariţia presei tipărite, ci trecerea într-un plan secund sau chiar terţ. Jurnalismul părăseşte televiziunea, aşa cum a părăsit pe vremuri cinematograful, adică jurnalele săptămânale de ştiri. Este un fenomen inexorabil. Dispariţia actuală a unor gazete, urmate de altele cât de curând, pare un fenomen similar cu dispariţia organismelor neadaptate prin selecţie naturală. Nu e nici bun, nici, rău, este. E un spectacol trist dispariţia unui ziar, nu tragic. Sau, nu mai tragic decât închiderea unei firme care lasă oameni pe drumuri. Cu alte cuvinte a rămas doar prestatorul de servicii din presă şi tot mai puţini gazetari. De altfel, marele creator de şcoală în domeniu, Adrian Păunescu, îmi spunea că mai suntem doar vreo 50. Asta în timp ce presa fecală şi felaţia sunt exprimări cu caracter aproape ştiinţific, nicidecum scabroase sau obscene. Presa datorită lor a ajuns o tropăială de rinoceri, dezgustătoare şi plină de ură. Fără cele două calităţi existenţiale, cinste şi gramatică.
La bună vedere şi lectură!
Sursă: publicaţia “Veghea”: http://www.realitatea.rdsnet.ro/
Autor: Pompiliu Comşa
Leave a Reply