Subsemnații, veterani din primul război mondial 1916-1918 Aurel Balaban în vârstă de 87 de ani jurist-pensionar, fost sublocotenent în R.G.T. Obuziere Roman și Gheorghe Constantinescu în vârstă de 90 de ani, colonel-pensionar, din strada Victoriei nr.34 și 46 – Pitești, ambii în același regiment, care în 1917-1918 ne-am aflat cu obuzierele de 120 pe înălțimile cotei “Cireșoaia”, alături de Oituz.
Am trăit și atunci, ca și în Al Doilea Război Mondial, împreună cu toată suflarea românească clipele îngrozitoare ale războiului.
RĂZBOI înseamnă: sânge tânăr vărsat pe câmpul de luptă – adică viață risipită și sfârșită înainte de timp, lipsind sute de mii de familii de părinții, frații și fiii lor. Pe drumurile și câmpurile dinaintea frontului mulțime de refugiați bătrâni, femei cu copii în brațe ori ducându-i de mână cu boccelele lor, alergând îngroziți fără să știe unde se vor opri. În urma frontului așezări omenești în ruine și flăcări.
Acesta era RĂZBOIUL în trecut, iar noi am fost forțați să-l ducem cu jertfe grele (este exemplu și fiului meu Ion Balaban, sublocotenent în vârstă de 23 de ani) pentru eliberarea sfântului pământ al patriei noastre pe care-l moștenim de la strămoșii noștri care, tot prin jertfe grele, acte de eroism și martiraj, ni l-au păstrat.
RĂZBOIUL NUCLEAR care se pregătește astăzi nu urmărește apărarea vreunui drept, ci stăpânirea nedreaptă a teritoriilor unor țări independente, unele în curs de dezvoltare cu eforturi mari și nu se aseamănă întru nimic cu cel din trecut. Acesta va fi o vâlvătaie catastrofală care va cuprinde tot globul distrugând orice urmă de viață și de civilizație. Dintre cei ce-l vor declanșa nu vor rămâne în viață decât cei care eventual se vor refugia în Cosmos. La înapoierea lor vor găsi un glob de zgură lipsit de orice viață, cenușă în loc de așezăminte de cultură materială și spirituală și piatră calcinată în locul Panteonului civilizației multimilenare ; și nu le vor rămâne decât, urcându-se pe o colină și privind în jurul lor acest dezastru ireparabil, să spună ca Solomon – “Deșertăciune, … totul e deșertăciune” , sau ca ecleziastul care a zis – “Văzum și plânsem“. De aceea și noi împreună cu toată omenirea conștientă, nu voim să mai auzim pentru a-III-a oară “sinistrul cuvânt RĂZBOI” și ne alăturăm și noi, subsemnați-veterani, la declarațiile atât de înflăcărate și convingătoare ale Președintelui țării noastre Niculae Ceaușescu și spunem un “NU CATEGORIC RĂZBOIULUI”.
Semnată: A. I. Balaban
Notă. Această scrisoare face parte din dosarul pe care domnul Năstase Marin mi l-a înmânat personal, dosar ce conține foarte multe materiale extrem de interesante scrise de judecătorul Aurel I. Balaban. Din textul acestei scrisori și din discuțiile purtate cu distinsul domn Năstase Marin am aflat că Ion Balaban, fiul judecătorului Aurel I. Balaban, s-a înrolat, ca și tatăl său, voluntar în Armata Română, iar la nici 23 de ani și-a dat viața pentru pământul sfânt al acestei țări, în luptele de la Iași, împotriva armatei lui Stalin. Mulți soldați și ofițeri români au pierit atunci, în urma actului de trădare denumit conspirativ “Poarta Iașiului”.
Scrisoarea este scrisă de mână, nu este datată, iar citatele din Biblie și prenumele Niculae în loc de Nicolae sunt alte două remarci interesante ale acestui text.
Leave a Reply