Întâlnim, în viața asta scurtă a noastră, oameni care prin frumusețea sufletului lor ne rămân în inimă, în suflet și mai ales în memorie. Nea Tinică este unul dintre ei.
Pentru satul Bălăbănești, nea Tinică este exemplul răzeșului de odinioară, pe cale de dispariție în aceste zile îmbibate de frică, modernism și mucegai mediatic, care și-a onorat glia străbună cu mâinile sale aspre și pline de bătături, și-a făcut datoria față de sat și comunitate prin copiii și nepoții care s-au răspândit pe ulițele mahalelor din comună și a continuat, prin prezența sa constantă în biserică, să caute, cu priceperea și înțelegerea sa de om simplu, cărarea apropierii de Domnul Nostru Isus Hristos, Fecioara Maria și Tatăl Nostru Ceresc.
Nea Tinică a fost bălăbăneșteanul, cu sapă, greblă, lopată sau hârleț, mereu pregătit să ajute consătenii să-și curățe via, să-și prășească porumbul, să repare un gard sau să desfunde o uliță. Când era vorba de muncă brută nu a lipsit nici de la apelul autorităților locale deși uneori solicitările veneau prea des și nejustificat pentru ajutorul pe care-l primea. Niciodată nu lucra în zi de sărbătoare, … căci la sat caledarul ortodox stabilește rânduiala muncii.
Nea Tinică a fost omul cu curtea plină de orătănii pentru care postul e singurul mijloc de măsură a luptei creștinului cu el însuși. În primăvară, l-am întrebat dacă munca grea și postul nu-s o povară prea mare pentru el, la vârsta pe care o are. S-a gândit un pic și cu o voce caldă mi-a spus că “așa-i dat de la Dumnezeu să ne curățim trupul și sufletul înainte de Sfintele Sărbători Pascale. Paștele fară post nu este Paște!”
Nea Tinică a fost un familist convins, care și-a iubit copiii și nepoții cu aceeași măsură. Se simțea mulțumit și împlinit prin urmașii săi iar din puținul care-l avea împărțea la toți. Și ce-ar fi putut el împărți?! Ouă, semințe strânse de el, grăunțe de porumb moldovenesc pentru cei ce vor să semene, aghiazmă de dat prin casă, vie sau livadă și tot ce adunau bătrânii odată și care poate da roadă cu ajutorul lui Dumnezeu!
Nea Tinică nu a făcut nici facultăți, nu a stăpânit nici pământuri, nu a trăit nici în lux și nici parte de vacanțe și concedii nu prea a avut! El a fost un om simplu conștient de păcatele sale, în slujba pământului și a Domnului Nostru Isus Hristos, un suflet blajin din cartea existenței delenilor din Bălăbănești, care a trecut dincolo așteptând judecata divină.
Dumnezeu să-l ierte! Să-i fie țărâna ușoară! �Y��
Leave a Reply