Mănăstirea Popești din Bălăbănești – cea mai veche atestare documentară a unui lăcaș de cult în județul Galați

Majoritatea bălăbăneștenilor știu faptul că Popeștiul este o tarla în extravilanul comunei Bălăbănești dincolo de calea ferată ce leagă Halta Bălăbănești de noua Haltă Lungești.  Cu mulți ani în urmă exista în acest loc un cătun(sat) Popești ce se formase, se pare, în jurul unei mănăstiri – mănăstirea popei Mirce(a)! (Foto 1)

Acest preot își ducea veacul în jurul anul 1400 în aceste locuri fiind vecin cu Petre Lungul probabil unul din primii locuitori ai satului Lungești al cărui nume de familie a influențat și denumirea acestei localități. Moșiile celor doi situate ambele pe Jeravăț erau separate de seliștea Fundeștilor așa cum este specificat extrem de bine într-un document din 13 iunie 1436 scris de Oțel la Vaslui!

Documentul este crucial pentru satul Bălăbănești fiind prima atestare documentară a unui preot pe aceste meleaguri, atestare care nu specifică denumirea unei localități ci a primului suflet creștin în sat – preotul(popa) Mirce(a). Să nu uităm că uricului din 5 decembrie 1460 care atestă Româneștiul este mai “tânăr” cu aproape un sfert de veac decât pergamentul din 1436!

Reafirm că pergamentul confirmă cu precizie un fapt de necontestat existența preotului Mirce(a) (Foto 2) dar, prin asociere cu uricul din 16 ianuarie 1495, confirmă și existența mănăstirii acestui preot pe Jeravăț în jurul anului 1436 în timpul domniei fraților Ilie și Ștefan Voievod (Iliaș și Ștefan al II-lea) primii fii ai lui Alexandru cel Bun. Menționez că existența mănăstirii Popești este atestată documentar  cu 59 de ani mai tîrziu, mai precis în anul 1495 de uricul din 16 ianuarie (7003) 1495 – din timpul domniei lui Ștefan cel Mare! Însă documentul din anul 1945 nu face altceva decât să menționeze documentar atât existența preotului Mirce(a) cât și a mănăstirii lui cu mai bine de jumătate de secol înainte!

 Uric 16 ianuarie (7003) 1495 – din timpul domniei lui Ștefan cel Mare

7003  <1495>  ghenar(ie) 16…

Copii, adiverită di vel pit(ar) Ioan Veltuz, di pi tălmăcire uricului domn(ului) Ștefan v(oie)vod, de întăritură asupra unui sat de pi Jeravăț, Popeștii¹, lui Petre Ghenghe i fratilui său, Gavriil, i surorilor lor, Marușca și Muașata, fiii Negăi și sămințăniilor² lor, Drăguș Popescu, sora lui, Bura, nepoata lor de frati, Stana, fiica lui Mică³, fiii Malinii, i nepoților de fii, Marușcăi și Lupu, i fratili său, Giurge, și sora lor Moșa, fii lui Coman, nepoț(i) de fii Stanii și preutului Micii, <ca să le fii lor și tuturor, în patru părți>4.  

 Arh. St. Iași Tr. 1146, op.2, 1300, dos.55, f.326v.-327r., (nr 3) Rez. într-o carte de Judecată a Divanului apelativ al Țării de Jos din 1837 octombrie 9. Alt rezumat într-o mărturie hotarnică din 1819 august 4, ibidem MLXII 227, f.1.

 O copie a rez. din 1937 octombrie 9 cu comentariu, la Bibl. Acad. A2000 – XIV (M. Costăchescu, <Doc Ștefan cel Mare>, f 1013, nr. 347

 Nota 1 – În rez. din 1819 august 4 (v. descrierea arheografică) urmează: “unde au fost casa moșului lor a preutului Mirce și monastirea lui“.
Nota 2 – corect “verilor”
Nota 3 – corect Micu (cf. Bibl. Acad. A 2000 – XIV, f. 1013)
Nota 4 – Întregit după același rez. 1819 august 4.

 Documentul 165 / pg. 303/ Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, Vol. III, Ed. Academiei de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România

Pentru bălăbăneșteni și gălățeni  cele două documente, de la Vaslui 1436 și Bârlad 1495, au o importanță deosebită pentru că atestă documentar existența primului lăcaș creștin închinat Domnului pe aceste meleaguri. Ele necesită menționate și analizate întotdeauna împreună pentru că se completează reciproc.

Existența mănăstirii la 1436, la Popești, acordă și o mai mare vechime Bălăbăneștiului care câștigă astfel un sfert de veac ceea ce îl face mai vârstnic și ca Bucureștiul, cu mai bine de două decenii! Nu este mult pe scara istoriei dar este bine de știut când ne referim la capitala țării! Spunea d-l prof Nicolae Pământ, că marele nostru genealog George Felix Tașcă ne atenționa să fim atenți la Șușnești că s-ar putea ca el să devină satul care va muta data de atestare documentară dacă dovedim că se afla pe teritoriul actual al Bălăbăneștiului. Iată că nu a fost să fie Șușneștiul ci Popeștiul despre care știm exact că este parte componentă a satului nostru. Acest document, privit din perspectiva vechimii și al informațiilor conținute, întărește și mai mult legătura dintre Bălăbănești și Lungești și devine automat actul de naștere al ambelor localitați avându-i ca reprezentanți pe cei mai vechi locuitori menționați documentar preotul Mirce(a) și vecinul său de dincolo de seliștea Fundeștilor, Petru Lungu!

După marea invazie tătară sau „marea invazie mongolă” asupra Europei din anul 1241, incluzând și teritoriul actual al țării noastre, respectiv nordul Moldovei, au urmat secole la rând cu foarte multe acțiuni similare cei drept mult mai slabe ca cuprindere și intensitate decât cea din 1241. Aceste raiduri extrem de rapide au dus la o retragere a populației băștinase în zone mai greu accesibile și ușor de apărat, prin urmare se poate lesne asocia dispariția mănăstirii Popești cu acest fenomen dacă luăm în considerare faptul că majoriatea satelor vechi din comună – Românești, Popești, Lungești – erau înșirate pe firul apei în lunca Jeravățului un teren extrem de fertil și accesibil atât răzeșilor dar mai ales tătarilor. Destinul satului Popești de pe Jeravăț este practic identic cu cel al Româneștiului de pe același fir de apă, ambele au dispărut și au fost situate geografic în extravilanul actual al satului.

Cu ce rămânem?

În primul rând trebuie să fim conștienți de valoarea istorică a satului nostru și a pergamentelor lăsate de străbunii noștri, fără a ne mândri prea tare cu acest lucru deoarece spun marii noștri sihaștri mândria este un mare păcat.

În al doilea rând trebuie să înțelegem că acest loc trebuie marcat printr-o troiță și o placă  pentru a fi știut, scos la lumină din colbul istoriei și menționat cât mai des la diferite evenimente liturgice. Nu se știe exact locul mănăstirii și poate nu se va ști niciodată dar cu toții intuim că în apropierea mănăstirilor erau izvoare puternice! Unul din ele alimentează iazul Popești și cum nu au fost puțini cei care ne-au părăsit înghițiți de curenții acestei întinderi de apă nu ar fi rău ca undeva să fie instalată cum spuneam o troiță și o placă în care să fie menționat preotul Mirce(a) și mănăstirea lui – cel mai vechi lăcaș de cult din județul Galați, din timpul domniei primilor fii ai lui Alexandru cel Bun.

Eu unul cred că dacă Primăria Bălăbănești, Episcopia “Dunării de Jos” și bălăbăneștii, știuți și neștiuți, s-ar uni ar ieși un lucru deosebit și am duce mai departe în timp aceste frumoase și prețioase mențiuni din pergamentele străbunilor noștri lăsate nouă acum mai bine de jumătate de mileniu!!! Doamne ajută!

Foto 1 – pag. 32/ jud. Galați  din Atlasul Istoric al Mănăstirilor și Schiturilor din România Sec. XI – XXI, apărut cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi realizat cu sprijinul:Bibliotecii Naţionale a României, Bibliotecii Academiei Române, Arhivelor Naţionale ale României, Institutului Naţional al Monumentelor Istorice din România, Facultăţilor de Geografie, Istorie şi Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, Obştii monahale a mănăstirii Putna din judeţul Suceava, BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂ NIEI, BUCUREŞTI, 2010

Foto 2 – Documentul 155 / pag. 212 din lucrarea Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, Vol. I, Ed. Academiei de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România

 Obs.1 Nu am găsit încă copia rez. din 1937 octombrie 9 cu comentariul făcut de M. Costăchescu.
Obs.2 Dacă citim cu atenție și recitim uricul din anul 1495 observăm pe final această afirmație  “…fii lui Coman, nepoț(i) de fii Stanii și preutului Micii”. Înlocuind Micii cu Mirce(a) observăm că de fapt acest document menționează de două ori numele preotului Mirce(a) dar și al Stanii, probabil al celei ce i-a stat alături pe parcursul vieții din care se trag urmașii menționați în document.
Obs.3 Textul poate fi supus criticii, corectat și completat. Autorul lui este dispus să corecteze eventualele neconcordanțe dacă ele sunt confirmate cu bună credință și documentate.  

 Text: Florin Munteanu – Din istoria satului Bălăbănești