Când bat clopotele lung
Când moare un om la ţară, satul e anunţat prin bătăile clopotelor. “La mort”, clopotele bat lung, într-un anume fel, de trei ori pe zi bat, să ştie satul că e un mort undeva, la o casa. Sistemul funcţionează mai bine decât orice mijloc media. Liniştea satului e sfâşiată de ţipetele bocitoarelor care apar “la datorie” după câteva minute după ce omul închide ochii pentru totdeauna. În satele din nordul judeţului Galaţi se păstrează multe obiceiuri legate de moarte. Când moare cineva se deschid uşile şi ferestrele, să iasă moartea cu sufletul afară.
În localităţile din nord, la graniţa cu judeţul Vaslui, bocitoarele sunt cele mai respectate femei din sat. Agripina Nică are 79 de ani şi ştie tot ceea ce se petrece într-unul din cătunele comunei Bălăbăneşti. Ea ştie exact ce a făcut mortul în timpul vieţii, ce metehne avea, dacă îi placea băutura, dacă îi plăceau femeile, dacă era leneş sau harnic. Oamenii de la ţară spun că trebuie să te pui bine cu bocitoarele încă din timpul vieţii. “Altfel, când eşti mort, te face din vorbe şi toată lumea îţi va păstra o amintire urâtă” – spune Tudor Vasile. Agripina e bocitoare de mulţi ani, nici ea nu mai ştie de când. Are o imaginaţie bogată, pentru că altfel nu ar şti ce să spună la capătul sicriului. “N-ai voie să te poticneşti. Dacă l-ai cunoscut pe mort, ştii ce să spui. Când a murit Vică a lui Tudoriţa, a fost el un om cam beţiv, dar avea sufletul bun. Am zis, aoleu, Vică neică cum dădeai tu de mâncare la câini, cum o să plângă animalele după tineeeee ca cine o să mai grijească de eleeeeee!” – plânge ca la comandă Agripina. De multe ori, pe cei care veghează la capătul mortului îi ia râsul, pentru că vorbele bocitoarei stârnesc ilaritatea. “Zici vorbe de bine, dar dacă a fost un om rău mai zici şi de rău, mai scapi câte o vorbă” – spune Agripina. Oamenii spun, însă, ca “bocitoarele nu scapă nici o vorbă din greşeală, o fac intenţionat”.
Bocitoarele nu sunt prezente doar la înmormântare. Ele stau şi la priveghi. Când în camera în care e depus mortul intră rudele sau prietenii acestuia, bocitoarea începe să ţipe “cu vorbe”, chiar dacă până în acel moment râdea sau discuta despre târgul de duminică. Arta unei bocitoare constă în aceea ca prin “spectacolul” pe care îl face îi determină pe toţi cei de faţă să plângă cu sughiţuri chiar dacă, poate, abia l-au cunoscut pe cel dus.
Autor: Alina Comşa, 2002, Viaţa Liberă Galaţi – Arhivă
Sursă: viata-libera.ro/arhiva/an2002/3967/Social.htm
Leave a Reply