La mulți ani Bălăbănești!

Despre prima atestare documentară a satului Bălăbănești

Astăzi se împlinesc 551 de ani de la prima atestare documentară a satului Bălăbănești. Cartea de judecată din 5 decembrie 1460 (Bârlad), consemnează în prezența domnitorului Ștefan Vodă, a mitropolitului Theoctist și a marilor de dregători ai curții domnești judecata prin care lui pan Ivașco îi sunt atribuite moșiile „anume Săseşti, pe Bârlad, şi Româneşti, pe Jeravăţ, amândouă părţile”.

Acest document care a dăinuit mai bine de cinci secole și jumătate este cel mai elocvent act oficial al satului Bălăbănești(Românești); moșia Românești situată în lunca Jeravățului, de o parte și de alta a pârâului, este astăzi parte componentă a extravilanului satului – fiind lipită de partea de nord a vetrei satului nostru.

Am dori să amintim cititorului că există și mențiuni mai vechi ale unor vetre de sat pe actualul teritoriu al satului Bălăbănești, cum ar fi Șușnești(1436) și Popești (menționat în anul 1495, mențiune însă care face referire la mănăstirea popei Mircea, de pe Jeravăț din timpul domniei lui Alexandru cel Bun și mai apoi a fiului acestuia Ștefan, lăcaș de cult dispărut la sfârșitul sec. al XV-lea după cum menționează însuși nepotul preotului Mircea). Istoricii și bătrânii satului au considerat, pe bună dreptate, uricul de la 1460 documentul de căpătâi al satului întrucât s-a demonstrat că vetrele celor două localități au fost foarte apropiate și la un moment dat datorită numărului mare de familii cu numele Balaban satul Românești dispare generând actualul Bălăbănești. G.F. Tașcă într-o „Scrisoare către urmași” din 4 iulie 1987 adresată profesorului Nicolae Pământ ne atenționa asupra faptului că, dacă putem demonstra faptul că Șușneștiul este un cartier al Bălăbăneștiului, „prima atestare documentară a satului Bălăbăneşti, nu ar mai fi în timpul domniei lui Ştefan cel Mare(1460), ci din timpul lui Ştefan fiul lui Alexandru cel Bun, deci cu 26 de ani mai devreme”. Documente noi descoperite în Arhiva Națională prezintă la jumătatea sec. al XIX –lea satele Bălăbănești, Românești, Șușnești, Popești și Bursuci ca sate vecine. Rămâne ca timpul și cei pasionați de istoria Bălăbăneștiului să dezlege aceste frumoase și interesante pagini din trecut ale satului.

Bălăbăneștiul în zi de sărbătore

Din păcate în acest an 5 decembrie, zi aniversară a satului, a lipsit de pe agenda autorităților. Dacă anul trecut, mai mult împinși de la spate, reprezentanții noștri au participat la realizarea unor activități cu caracter cultural astăzi nu am primit nici o veste despre o posibilă acțiune de același gen. Probabil în 2015, când se vor împlini 555 de ani de la prima atestare documentară, noile autorități locale vor da o importanță mai mare zilei de 5 decembrie. În mod normal fiind apropiată de Ziua Națională ar trebui ca anual să fie sărbătorite împreună. Ar trebui.

Pentru a compensa într-un fel acest dezinteres m-am gândit să fac o mică prezentare a comunei și implicit a satului Bălăbănești. Această prezentare are la bază întrebarea unui coleg care a vrut să cunoască specificul zonei din care face parte mica noastră localitate. Iată mai jos ce poate vizita și afla un turist, o rudă sau un nepot dacă dorește să-și petreacă o săptămână, la țară, la Bălăbănești.

Zona de sud a comunei iese în evidență prin preponderența lăcașelor închinate Domnului și spiritualitatea oamenilor acestor frumoase meleaguri. Oaspeții noștri pot vizita mănăstirea Adam, schitul Zimbru (în cartea de oaspeți îl amintim pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza) și locurile natale ale Sfântului Rafail din Bursucani toate situate la aproximativ 10 km de vatra satului Bălăbănești. Tot aici, cu excepția anotimpului friguros, cei care iubesc pădurea și iarba verde pot petrece un sfârșit de săptămână plăcut la liziera codrului ce străjuiește Valea Recii. Locul, deși nu este amenajat, este deja cunoscut de zeci de iubitori ai aerului proaspăt, mișcării și grătarelor care preferă uneori această zonă în detrimentul altor locuri mult mai cunoscute cum ar fi Pădurea Gărboavele din apropierea Galațiului. Ai acces direct din șosea, nu plătești bilet, ai loc de parcare și campare berechet, ai libertate și un peisaj încântător. Aici, o singură regulă domnește: „bucură-te de viață, respectă-ți vecinul și mediul înconjurător”. Iubitorii mersului pe jos găsesc între dealuri un izvor cu apă de o calitate excepțională: rece, proaspătă și plăcută la gust. Este sursa de apă care alimenta fabrica de vin din localitate parte a podgoriei Colinele Tutovei (se fabricau vinuri și oțeturi ce mergeau și la export). Zona este foarte mult apreciată și de apicultorii veniți din județele învecinate. Salcâmul, teiul, abundența florală reprezintă un potențial meliferic excepțional al comunei.

Zona centrală și de nord a satului este cu precădere o zonă istorică. Lunca Jeravățului a fost locul de joacă al marelui fizician Ștefan Procopiu; moșia Popești – udată de același pârâu – este locul care atestă cea mai veche mănăstire a județului Galați; deasemeni, nu departe de micuța gară din câmp, se poate observa fundația vechii gări bombardate de sovietici. În centrul satului oaspeții noștri pot vizita școala „Gheorghe și Maria Tașcă”, unitate de învățământ în care a buchisit primele litere unul dintre cei mai capabili miniștri de finanțe ai României, Academicianul Gheorghe Tașcă – autor a zeci de lucrări de profil, victimă a regimului comunist (marele istoric Nicolae Iorga în semn de apreciere a valorii și muncii acestui fiu de răzeș din Bălăbănești avea să-l numească ministru de finanțe în guvernul pe care l-a condus).

De la școală un drum șerpuit, pietruit duce spre cea mai veche biserică din sat. Acum mai bine de șase decenii micuța biserică era străjuită, din deal, de două mori de vânt, „dihănii” ce au aparținut familiei Maxim. În cimitirul din curtea bisericii se odihnește trupul celui mai mare cercetător al istoriei Bălăbăneștiului și zonelor învecinate, descendent al familiei Tașcă, genealogistul George-Felix Tașcă. Dl Geo Tașcă ne-a lăsat moștenire în formă de manuscris biblia istorică a satului, lucrare intitulată sugestiv „Răzeșii de Bălăbănești”.

Trecem dealul și ajungem la Lungești. Istoria acestui vechi sat se pierde în negura timpului undeva în jurul anului 1436. Petre Lungu ar fi unul din cei care au influențat denumirea acestei localități. Un important aport la dezvoltarea acestui sat, pe care l-a ridicat, într-o perioadă scurtă, la statutul de comună, a fost Dumitru I. Ghimuș, fost deputat de Tutova și primar al orașului Bârlad.

Pentru cei curioși să viziteze un sat dispărut, Lungeștiul le satisface această curiozitate. Nu departe, există rămășițele micuței așezări Miroasa; astăzi ca punct de reper a mai rămas doar cimitirul.

Pe vânătorii de O.Z.N.-uri și împătimiții fenomenelor neobișnuite îi invităm într-o locație perfectă pentru a fotografia și căuta explicații. Dealul Gostatului este un loc perfect pentru cei ce doresc să supraveheze pădurea pe direcția Pupezeni – Cerțești, localități unde s-au făcut măsurători de membrii echipei A.S.F.A.N. și raportat fenomene de acest gen.

După cum am arătat mai sus Bălăbăneștiul – fie că ne referim doar la satul de reședință, fie la comună sau zonă în general – are ce povesti trecătorului și celui ce dorește să poposească în casele primitoare ale bălăbăneștenilor.

Înainte de a încheia această scurtă prezentare aș mai dori să fac o precizare. Din seva bogată a acestui meleag multe caractere de o valoare incontestabilă s-au ridica prin muncă, sacrificii și talent: Alexandru T. Balaban, Constantin și Virgil Maxim, Ion Zimbru, Dumitru Th. Podașcă, Butunoi Constantin, Sylvia Adamek, Gîfu Daniela etc. În discuțiile purtate și cercetările întreprinse „pe urmele bălăbăneștenilor”, indiferent de vremurile tulburi sau mai puțin tulburi prin care a trecut comunitatea, nici unul din cei prezentați de noi pe site-ul comunei nu și-a ascuns sau renegat trecutul, amintirile, trăirile etc. – toți la unison și-au amintit cu plăcere de clipele copilăriei și vizitele petrecute pe dealurile Tutovei.
La mulți ani Bălăbănești!

Autor: Florin Munteanu