La lumina lămpii

Anul 1983, Bălăbănești, vară timpurie. Greierii anunțau sosirea nopții.

– Ai pus gaz? Ai curățat sticla?

– Da. Dar …, iar a crăpat!

– Mergi la grajd, în pod, poate mai găsești una.

Cu pas hotărât bătrânul o apucă spre poiată. Florica și Puiu îi simțiră prezența înainte de ai trece pragul. Cu căciula pe frunte și lanterna cu baterie pătrată în mână urcă încetișor pe scara de lemn tocit, proptită de peretele interior în gura podului. Podul grajdului era construit din bârne de frasin și tei uscat pe care se rezemau sub formă de pat nuiele rânduite de salcâm acoperite cu saci de iută și piei de viței și oi. Iarna, malduri de hluji înfundau streșină adăpostului ca nu cumva vântul să spulbere omătul. În pod, o mulțime de vechituri prăfuite îl întâmpinară. Un cântar cu taler ce abia mai putea fi citit, o baniță metalică împodobită la fund cu boabe de porumb mâncate de gălgăriță, cutii din tablă cu fasole veche – pestriță și semințe de paring, cărți și scrisori prăfuite, cununi de ceapă și usturoi atârnate de căpriorii strâmbi de sub acoperiș – toate rostuite și știute doar de bătrân. Undeva, nu departe de gura podului stătea pitită sub căpriori o valiza roasă de șoareci ce adăpostea sticle de lampa și felinar ocrotite de fân. Cu o sticla de opt în mână, coborâ încetișor pe scară ajutându-se de genunchii încă în putere. Cercetă încă odătă legăturile animalelor, le mai aruncă în iesle câte un braț de bâlie cosit de pe râpi, închise ușa la poiată și porni agale spre chiler. În dreptul tăietorul se opri, adună cu mâinile aspre de trudă câteva zgâtii, le înfășură sub braț și cercetă cerul să vadă dacă anunță ploaia. Înădușeală de azi ar cam trebui să o aducă, murmură el. Păpușoii și via aveau nevoie de apă.

Ajuns în chiler, aruncă vreascurile în locașul dintre plită și dulap și schimbă sticla la lampa de opt. Trebuia să-i taie și fitilul ars cu o seară înainte. Undeva în sertarul de jos al bufetului dibăci o forfecuță țigănescă cu care reteză mucul fitilului. Apoi, învârti de rotița de reglaj a flăcării până ce partea albicioasă a șnurului muiat în gaz se întrevedea prin fantă căciuliței ce acoperea mașinăria lămpii. Se așeză cu grijă pe tamburelul din fața vetrei. Prinse cleștele de pe buza cenușarului și aranjă tacticos ochiurile la plită. O lampă de opt și una de douășpe agățate în cuie văruite luminau timid micuța încăpere aruncând din când în când rotocoale de fum pe tavanul înnegrit. Un fluture prostănac se învârtea în jurul luminii sfidând cu încăpățânare dogoarea globului de sticlă cu gât de girafă al lămpii. Lemnele de salcâm uscat trosneau zgomotos în soba veche unsă cu oloi vernil. Supărat pe neputința celor două lămpi, focul strecura pale de lumină printre cercurile de metal arse ale plitei sufocând soba cu o căldură necruțătoare. Câteva felii de mămăligă presărate cu sare se prăjeau pe plita incinsă. Aruncă în grabă și câteva felii de franzelă, pentru nepoți. O cărămidă subțirică încinsă în rolă aștepta cuminte să fie înfășurată într-un prosop. O așeza pe piept, seară de seară, înainte de culcare. Pe marginea plitei o oală cu ceai de pojarniță era retrasă pentru a nu fierbe fără rost. Trase scaunul din dreptul plitei la masa de deasupra sipetului apoi cu mișcări precise ordonă pe mușama trei căni pentru ceai, feliile de mămăligă și pâine rumenite și-un borcan cu dulceață de gutui.

————————————————————————————————————————-

Greierii cântau necontenit sub butucul din fața chilerului. Uneori aveai senzația că se strecuraseră printre prag și ușă, chiar în chiler. Stelele abia se zăreau prin perdelele dense de nori. Vântul neastâmpărat se juca cu tablele suprapuse pe margini ce acopereau chilerul. Pietrele și lemnele plasate pe acoperiș le mai țintuiau locului. Mirosea a ploaie. Până și agudul uriaș ce ocrotea de mai bine de jumătate de veac micuța încăpere părea neliniștit. O tăcere profundă se instală subit. Din întuneric, o lumină nebună traversă chilerul ca o nălucă, următă de un tunet fioros ce speriase până și cloșca cu puișori de sub pat. Picături dense de ploie se rostogoleau necontenit pe acoperiș. La început se prelingeau cuminți pe tablă cazând zgomotos în ciuveile de sub streșină, apoi încurajate de vânt se înfiltrau cu iuțeală printre încheieturile tablelor mâncate de rugină. Odată pătrunse în pod luau la țintă vasele de metal plasate strategic de bătrân. Neobosite, parcă legate între ele printr-un fir de nailon invizibil, moleculele de apă cuceriră și ultimele obstacole strecurându-se tacticos prin crapăturile lutului ce acoperea tavanul, direct în chiler. Supărat pe insistența lor bătrânul aprinse lampa, înșfăcă de pe masă lanterna pregătită din timp, urcă cu rapiditate treptele scării ce ducea în pod și târâindu-se ghemuit goli toate blidele pline ochi. Treptat cerul se lumina iar ploaia scurtă de vară dispăru fară veste. Bătrânul merse la culcare. Avea să-l aștepte o zi lungă de trudă la coasă.