Viaţa Liberă Galaţi: La început de mileniu, pe urmele Sfântului Rafail

Satul Bursucani şi cătunul Zimbru, aparţinătoare comunei Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, sunt două destinaţii din Ţara de Jos a Moldovei care ar trebui să fie în atenţia şi între itinerariile preferate ale gălăţenilor. Mai ales să fie o prioritate pe agenda de lucru a autorităţilor locale şi judeţene, fiindcă „bucata de pământ” de la Bursucani şi Zimbru „este loc sfânt”.

Aceasta a fost atenţionarea pe care Ghiţă Creţu, un localnic din Zimbru, a adresat-o prin 1992-93 primarului de atunci şi de astăzi Dorin Codreanu, de la Bălăbăneşti, când edilul a început să le restituie ţăranilor pământul confiscat de statul comunist.

De prin 1959 şi până în anul de răscruce 1990, la Bursucani şi Zimbru, creştinii au strâns din dinţi şi au ascuns cum au ştiut mai bine comorile de suflet ortodox care au mai rămas de la Schitul “Zimbru”, după instalarea regimului ateist. La început de mileniu III, pitorescul cătun Zimbru, ascuns între dealurile golaşe şi îngălbenite de arşiţa soarelui, mai păstrează încă aerul patriarhal al vechii aşezări călugăreşti de veac XVIII.

“Am văzut că ies oasele afară…”

„Prin 1959-60, fosta conducere a intrat cu buldozerul peste Schitul Maicilor de la Zimbru şi atunci tata şi vreo câţiva vecini au ascuns în grădina noastră ce s-a mai putut din fostul schit: clopotul şi crucea maicii Magdalena, care s-a nevoit aici”, ne mărturisea Ioan Mihai, localnic din Zimbru. „Atunci, fostul cimitir al schitului a fost făcut una cu pământul şi când am văzut că din pământ ies oasele afară i-am zis tractoristului să ocolească cimitirul”, spune Gicu Boza, om al locului.

Istorie îngropată în pământ

În 1990, după ce libertatea de credinţă nu a mai fost un drept interzis, creştinii din Zimbru şi Bursucani au început să scoată la iveală istoria acestui loc, istorie ce stătea îngropată în pământ. Mai întâi, preotul şi creştinii au reaprins candela pe care o ţinea aprinsă un bătrân ce se îngrijea de biserica Schitului Zimbru după cutremurul din 1940. Reveniţi Acasă, în Biserică, oamenii din Zimbru, împreună cu părintele Cezar Gagiu au ridicat pe locul cimitirului o troiţă şi au aşezat în policadrul cerului clopotul.

Şi din 2008, strigătul clopotului de aici aduce parcă a chemare sfântă. În acel an, creştinii s-au aflat în faţa unei uimiri când au auzit că Sfântul Rafail de la Agapia este înaintaşul lor, născut la Bursucani. Atunci au înţeles că sunt urmaşii urmaşilor Sfântului; că pământul pe care i-a aşezat, vremelnic, Dumnezeu este pământ sfânt. “Din 1990, prin grija Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian aici a fost reluată rugăciunea, iar în 2009 a fost pusă o piatră de temelie pentru rezidirea vechiului Schit Zimbru. Încă mai este de lucru, dar sperăm ca până la hramul următor, din 21 iulie, când îl cinstim pe Sfântul nostru Rafail, să ne ajute Dumnezeu să ridicăm biserica de la Schitul Maicilor”, îşi exprimă speranţa Ioan Mihai.

Apa e la mare preţ

Bursucii şi zimbrii, animalele care trăiau în aceste locuri şi de la care îşi trag numele cele două localităţi, reţinem din însemnările deputatului şi profesorului Moise N. Pacu, în „Cartea judeţului Covurlui”, s-au retras demult prin codrii umbroşi din nordul Moldovei. Lipsa pădurilor din Ţara de Jos a Moldovei – altădată plină de stejari, tei şi alte foiase – a transformat cătunul Zimbru, unde astăzi mai sunt vreo 26 de „fumuri”, într-un pol al secetei. Apa e la mare preţ, iar oamenii din cătunul Zimbru merg la jumătate de kilometru ca să aducă apă de la o fântână încă nesecată. „Schitul Zimbru era în vechime între puţinele aşezări care avea un sistem de alimentare cu apă, adusă printr-un sistem de canale cu olane, ceea ce dovedeşte importanţa care i se dădea locului”, spune părintele Cezar.

Acum, în mijlocul Dealului Zimbru strălucesc pâlcuri de cereale arse de soare. „E o secetă cumplită… Nu ştim unde să ne mai ascundem, atât de mult s-a schimbat natura pe aici, atât de mult ne-am schimbat şi noi, oamenii. Dacă Dumnezeu nu ne mai aude rugăciunile e pentru că ne-am înrăit, ne-am îndepărtat atât de mult de viaţa curată pe care o duceau odinioară creştinii de pe aici”, se plânge Ioan Mihai.

La Zimbru şi Bursucani, paşii sfinţilor vin înspre noi din străfundul istoriei. Candelele s-au reaprins, clopotul bate iarăşi şi, peste câmpia în arşiţă, glasul lui Dumnezeu s-a făcut ecou: “Ai gijă, fiule, pământul pe care-l păşeşti este sfânt!…

Autor: Maria Stanciu
Sursa: Viaţa Liberă Galaţi