Ziua de 2 martie a fost declarată, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992).
Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Nistriană privind exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu.
Conflictul a început în anul 1990, imediat după autoproclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene, pe 2 septembrie.
După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor separatiste care au atacat şi ocupat sediul poliţiei din Dubăsari, din stânga Nistrului, în cursul nopţii.
În conflictul armat din 1991-1992 au participat circa 29 mii de persoane, 800 persoane au decedat, iar 289 au rămas invalizi de gradele I şi II.
Prin urmare, în fiecare an pe 2 martie participanţii la conflict împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale organizează acţiuni comemorative: conferinţe, mese de pomenire, întâlniri cu veteranii, unde au loc slujbe de pomenire a celor căzuţi în timpul conflictului armat, depuneri de coroane şi jerbe la cimitirele eroilor.
Aşa s-a întâmplat şi în acest an la Călăraşi. Au fost invitaţi toţi veteranii conflictului transnistrean, dar şi văduvele celor care au murit pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei. Prezenţi la ceremonia de comemorare au fost şi Ilie Rău, preşedintele raionului, Vasile Timofte, vicepreşedintele raionului, Vladimir Susarenco, vice-primarul oraşului Călăraşi, Vasile Bragoi, comisarul raionului Călăraşi, Dumitru Gajim, preşedintele Asociaţiei Veteranilor al războiului de pe Nistru, dar şi colaboratorii Comisariatului de Poliţie Călăraşi.
În cuvântul de salut, preşedintele Ilie Rău şi-a exprimat condoleanţele pentru familiile celor care au participat la război. Apoi, a felicitat şi a mulţumit celor care au rămas pentru eroismul de care au dat dovadă pentru binele republicii noastre: „Ziua de 2 martie ne va aminti tuturor despre cei care şi-au dat viaţa pentru independenţa ţării, ne va face să preţuim întotdeauna valorile noastre naţionale. Şi ne va aminti mereu că independenţa şi libertatea costă. Plecăciune tuturor voluntarilor ce au luptat, mai ales celor care şi-au pierdut viaţa în urma acelor evenimente. Să comemorăm Eroii acestui război care au înscris o filă aparte în istoria statului nostru, ce constituie o adevărată şcoală a vieţii pentru tânăra generaţie, care urmează să preia ştafeta spre edificarea unui stat integru şi democrat, în care drepturile şi libertăţile omului îşi au locul bine meritat, în care valorile naţionale, independenţa, integritatea, suveranitatea statului sunt mai presus de orice interese politice”.
Şi viceprimarul Vladimir Susarenco a venit cu felicitări şi recunoştinţă pentru toţi cei care au participat.
Apoi, cu date oficiale de pe raionul Călăraşi, dar şi cu multe cuvinte de suflet la adresa celor care au fost implicaţi în acest conflict, a venit Ecaterina Rău, specialist coordonator al Fondului local de sustinere a populatiei, care a anunţat că Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei a acordat câte 500 de lei pentru 9 invalizi şi reprezentanţi ai familiilor celor decedaţi pe câmpul de luptă în timpul războiului de pe Nistru. Banii au fost alocaţi din Fondul pentru susţinerea socială a populaţiei.
Mame îndurerate, văduve şi combatanţi au primit distincţii militare pentru eroismul participanţilor războiului de pe Nistru.
Ceremonia festivă a fost încheiată de către un grup de elevi de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Călăraşi, care au recitat, cântat şi au adus omagii veteranilor şi au menţionat că nicicând ei nu vor fi uitaţi de generaţia tânără.
Preotul Ioan Mutu de la Biserica „Sfânta Treime” a ţinut o slujbă de pomenire în memoria celor căzuţi în războiul transnistrean, iar din partea Consiliului raional Călăraşi a fost organizată o masă de binefacere pentru cei care au avut marele noroc să ajungă acasă la familii.
Am decis să stăm de vorbă cu Vasile Iosob, preşedintele Consiliului raional de veterani al organelor afacerilor interne Călăraşi ca să aflăm unele detalii de atunci.
-Ce funcţie deţineaţi în perioada când s-a declanşat conflictul?
– La ziua de 2 martie 1992 activam în Comisariatul raional de poliţie Călăraşi la funcţia de şef al Unităţii de gardă.
-În urma conflictului transnistrean s-au schimbat sarcinile de serviciu?
– Da, printre atribuţiile de serviciu aveam datoria de a înzestra cu echipament şi armament efectivul comisariatului, care se deplasa pe platourile de lupte şi anume Podul de la Dubăsari, satul Cocieri şi satul Holercani, dar mai erau şi alte localităţi.
-De unde făceaţi rost de armament?
– La indicaţia lui Vasile Troienco, comisarul de atunci, mă deplasam în oraşul Chişinău la depozitele MAI al Republicii Moldova pentru a primi armamentul necesar şi anume: pistoale, automate, grenade, cartuşe, veste antiglonţ ş.a. Erau cazuri când la deplasarea mea, responsabilii de la depozite invocau diferite motive şi nu primeam la timp armamentul şi echipamentul cerut.
Peste un timp conducerea MAI a făcut careva reînnoiri în responsabilii de depozitele de armament şi deja nu mai erau piedici de a primi armament.
-Care a fost implicarea Dvs. în conflictul transnitrean?
– Cât priveşte participarea mea la acel conflict armat, care cred eu istoria îi va da apreciere, ea se referă la următoarele: împreună cu alţi colaboratori de poliţie în perioada aprilie-mai 1992 am fost de patru ori la Podul de la Dubăsari. De partea cealaltă a podului erau forţele separatiste şi printre ei am observat un număr mare de cazaci înarmaţi. Având la dispoziţie lunetiştii, ei efectuau împuşcături spre locurile noastre de dislocaţie la acel pod.
Datorită instrucţiilor date de superiorii de grupe, cum să ne protejăm la acest pod ca să nu avem pierderi omeneşti din partea efectivului CPR Călăraşi, nu au existat victime.
O altă participare la acest conflict a fost în luna iunie 1992. Cu un efectiv de 23 de colaboratori am fost pe platoul de luptă al satului Cocieri. În acel sat am fost dislocaţi în fosta cazarmă militară a Armatei Sovietice.
-Care era atmosfera de acolo?
– Era o situaţie foarte complicată. Cetăţenii au abandonat casele care se aflau în perimetrul de luptă cu forţele separatiste.
În cimitirul din sat erau o mulţime de morminte proaspete, unde erau îngropaţi oamenii, care ripostau forţelor separatiste.
Acoperişurile caselor în mare majoritate erau dărâmate în rezultatul împuşcăturilor din diferite tipuri de armament din partea forţelor militare separatiste.
Staţia de radio „Maiac”, care era la dispoziţia separatiştilor, transmitea permanent diferite informaţii calomnioase la adresa conducerii, care îşi apăra suveranitatea şi integritatea.
În primele zile a lunii iunie 1992, alături de efectivul Poliţei din Călăraşi, alături de noi în trasee se aflau şi colaboratorii de poliţie din raionul Drochia, unde în timp de noapte, în rezultatul atacului armat, au fost ucişi 3 colaboratori de poliţie din acest raion, iar dimineaţa trupurile lor au fost transportate în fosta cazarmă militară.
-Care au fost cele mai periculoase momente de atunci?
– Cel mai periculos era în timpul nopţii. Provocatorii care se ascundeau în acoperişurile caselor efectuau împuşcături în direcţia separatiştilor. În acest mod provocau multiple atacuri armate din diferite tipuri de armament în direcţia noastră. Foarte des forţele separatiste efectuau atacuri din aruncătoare de grenade.
-Câţi colaboratori ai Comisariatului de Poliţie Călăraşi aţi participat, aţi fost impuşi să mergeţi acolo?
– Aproape 100% din efectivul CPR au participat activ la apărarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova. Toţi am plecat de la aceste poziţii de bună voie, nu am fost supuşi ordinului chiar dacă a existat riscul că nu ne vom mai întoarce acasă.
În jur de 286 de poliţişti şi combatanţi şi-au pus propria viaţă pe altarul suveranităţii Republicii Moldova. Până şi astăzi părinţii îşi plâng feciorii, soţiile pe soţii lor, care nu s-au mai întors acasă, iar copiii îşi plâng părinţii, nemaivorbind de cei 289 de participanţi care au rămas invalizi pe toată viaţa.
– Aţi avea cuiva de mulţumit?
– Vreau să spun câteva cuvinte şi despre fostul comisar de poliţie Vasile Troienco, actualmente general – maior de poliţie, care cu risc mare pentru viaţa proprie a făcut tot posibilul să ne protejeze pe noi ca să nu se înregistreze jertfe omeneşti. Nu în ultimul rând merită mulţumiri Viorel Juşcov, specialist militar în fortificaţie, care a făcut mult pentru siguranţa noastră în timpul multiplelor împuşcături în direcţia noastră, care apăram satul Cocieri de invazia separatiştilor.
Nu ne rămâne decât să le păstrăm memoria celor decedaţi, să ne amintim de cei care sunt în viaţă. Ar fi bine pe viitor să facem în aşa fel ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple.
Vă mulţumim!
Autor: Elena Raţă
Leave a Reply