Ipoteză șocantă: ”Românul Absolut” – Mihai Eminescu a fost asasinat

Un lucru este cert. Eminescu nu suporta politicienii mizerabili – ”fonfii, flecarii, găgăuţii, guşaţii, bâlbâiții, canaliile”, etc. Datorită contribuției, verticalitații și devotamentului  pentru susținerea românismului în spațiul dintre Nistru-Tisa a fost catalogat de Petre Țuțea cu formula ”Român Absolut”, formulă ce definește perfect și pe bună dreptate un om ce nu accepta compromisuri politice pe spinarea românului simplu, un român ce și-a modelat trăirile și națiunea în versuri  – cu dragoste și talent. Prietenii lui ETERNI au fost Natura-Universul și Neamul Românesc.  Eminescu este cel mai stabil punct de referință  în cultura românească , este exemplul perfect al omului ce a avut acces la nemurire. Dacă doriți să vedeți cât de actual este Mihai Eminescu, dacă doriți să înțelegeți de ce opera lui Eminescu e completă, citiți sau recitiți măcar ultima parte din ”Scrisoarea a-III-a”(vezi versuri mai jos). Apoi încercați să interpretați aceste versuri având în față imaginea Parlamentului României. Cu creionul în mână, notați pe o foaie albă  de hârtie – cât mai mic ca să încapă toți, numele jigodiilor din această instituție. Imediat veți avea răspunsul la multe întrebări care vă macină. Nu uitați să folosiți totuși peticul de hârtie la prima necesitate fiziologică mai serioasă. Foto credit: Florin Lupu

—————————————————————————————————————————
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

———————————————————————————————————————-
In preajma zilei simbolice de nastere a lui Mihai Eminescu (cea reala fiind 20 decembrie, dar a fost trecut in acte la 15 ianuarie), profesorul Nicolae Georgescu, eminescolog cu state vechi, ofera cateva date despre cercetarea sa asupra personalitatii lui Eminescu.
Jurnalul National: Domnule Nicolae Georgescu, sunteti un eminescolog recunoscut. Vorbiti-ne despre descoperirile facute de dumneavoastra in domeniu.
Nicolae Georgescu: Ca bibliotecar la Academia Romana, prima descoperire facuta de mine, care m-a obsedat si pe care am verificat-o cativa ani prin toata presa timpului si in toate documentele de arhiva pe care le-am avut la dispozitie, a fost importanta zilei de 28 iunie 1883 in viata lui Mihai Eminescu. Aici lumea noteaza lapidar ca in aceasta zi Eminescu a innebunit si au urmat sase ani de calvar, de chin, de incercari de a reveni in viata culturala, asa-numitii ani negri din viata lui Eminescu. Ei bine, aceasta zi de 28 iunie 1883 este o zi importanta a istoriei si politicii Romaniei moderne. In aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore, Germania ameninta cu razboiul, prin Bismark, care trimite o telegrama lui Carol I. Societatea Carpatii este desfiintata in aceeasi zi, a fost expulzat din tara Emil Galli, directorul ziarului Independance Roumaine, care a creat scandalul diplomatic ce sta la baza tuturor aceste evenimente, a fost expulzat Zamfir C. Arbore, au fost devastate sediile unor societati nationale, s-a pornit proces ardelenilor. In aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Noi tinem minte dintre toate aceste evenimente doar ca a innebunit Eminescu. Nebunia lui Eminescu nu mai este accident privit in seria evenimentelor petrecute in acea zi, si cand stii despre acest tratat secret de alianta, intelegi mult mai bine sorgintea nebuniei lui. Ce voia acest tratat? Ca Romania sa se orienteze politic spre Austro-Ungaria in primul rand. Cu alte cuvinte, Romania nu mai putea sa-si revendice Ardealul. Acest tratat, care a fost semnat in septembrie 1883, muta lupta ardelenilor in Ardeal. Bucurestiul era de 10 ani dominat cultural de ardeleni, care, pe langa cultura, stiinta si administratie, ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor care erau asupriti de unguri… Or, tratatul le interzice brusc sa protesteze in Bucuresti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici fuge din Bucuresti in 1883 si intemeiaza Tribuna (1884), in jurul ei se organizeaza primele lupte pentru Ardeal. Si timp de 10 ani se va desfasura Miscarea memorandista, incheiata, dupa cum se stie, la 1894 cu procesul bine cunoscut. Ziua de 28 iunie este deci ziua mutarii luptei lor in Ardeal. Conditia semnarii tratatului era deci amortirea vocii pentru Ardeal in Bucuresti. “Directiva de sus” s-a reverberat in diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.

Declararea? In sensul ca nu era cu adevarat nebun?

Iata cum este cu aceasta declarare. Stirea despre boala lui Eminescu apare in ziarul Romanul cu care Eminescu polemiza, la 29 iunie, ziarele sunt antedatate, deci chiar la 28 aparea ziarul de la 29 iunie. “Aflam ca Domnul Mihai Eminescu…” Stirea va fi confirmata de Timpul peste trei zile, “Unul dintre redactorii acestei foi a incetat a mai lua parte la redactiune, atins fiind in mod subit de o grava boala”, asa suna. Deci, este un anunt de destituire, nu mai face parte din redactie. Exista insa un consens in epoca: un om atins de nebunie nu mai are voie sa faca parte din nici o functie publica, or Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta, fusese in 1881-1882 redactorul-sef al ziarului Timpul, care era organul oficial al Partidului Conservator. Iar Maiorescu spune clar atunci cand se organizeaza Partidul Conservator: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Se poate spune ca Eminescu a fost o victima politica?

Fara nici o indoiala. Eminescu a avut sase ani la rand de lupta pentru a reveni in atentie, nu a avut nici pe departe paralizie generala cum s-a spus, n-a avut sifilis. A fost dupa aceea arestat. Eminescu a fost arestat de Politia Romana de opt ori! In diverse contexte: a fost luat din teatre, de pe strada, din berarii. Dupa ce se indragosteste si vine de la Viena in Bucuresti, este trimis la Iasi. Pe urmele lui la Iasi a fost trimis seful Politiei Romane, Radu Mihail. Eminescu era urmarit in primul rand de agentii austro-ungari, sunt rapoartele lor gasite in arhiva, apoi de agenti romani. Era un om foarte incomod prin activitatea lui ziaristica.
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist – ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.
Conservator

Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza – “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.
De la Nistru pan la Tisa

Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.
Lovit la Timpul

Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii – ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?”. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.
Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari

In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea – conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.
Urmarit de spionii Austro-Ungariei

Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie – n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
Tradatorii

Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”).
Nationalistii, urmariti si de rusi

Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.
Incomodul Eminescu

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar – ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.
Stia ca i se pregateste ceva

Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.
Interzis si internat

Guvernul a desfiintat “Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.
Suprimarea incepe de la 33 de ani

“Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor – potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar – bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele – cica sa nu fie distruse – depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”.
Otravit cu mercur

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul – nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani.
Eminescu nu a fost nebun

Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala – cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este “uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” – in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

 Sursa: http://www.mihai-eminescu.net/adevarul-despre-eminescu/